Retete

#ulei de masline #prosciutto #pere # retete toamna #pere cu porc

Expertul Acasa.ro, Andreea Szasz: Perele lui Octombrie cu porc la cuptor!

In luna lui Octombrie, in mijlocul toamnei, natura ne daruieste cel mai delicat fruct : para. Din sanul anotimpului posomorat se naste acest fruct, ca o ramasita de soare, cu gust delicat si parfum inocent. Miroase a flori gingase si prinde un gust intens atunci cand este gatita.

Perele se consuma din perioada Preistorica, iar in China se cultiva de 3000 de ani. Cei mai mari producatori de pere din lume sunt : China, Italia si SUA. Aceste fructe sunt apreciate in consum atat proaspete, cat si gatite.

In bucataria romaneasca, para nu a facut furori, dar pe ici, pe colo o mai aranjam intr-o tarta, o mai fierbem in vin, inspirati fiind de mofturile frantuzesti.

In acest articol am pregatit o reteta spectaculoasa cu pere, un preparat culinar numai bun de servit la pranz sau cina pentru familie si prieteni.

Ingrediente:

  • 4-6 pere medii, diverse soiuri
  • 1 kg ceafa de porc
  • 4-5 felii de prosciutto
  • o lingura mustar cu boabe
  • doua lingurite ulei de masline
  • o cana si jumatate de apa fiarta
  • 1 catel usturoi, taiat in jumatate
  • doua cepe rosii medii, taiate sferturi
  • o lingura salvie proaspata tocata marunt
  • 1/4 cana miere
  • 1/4 cana suc proaspat de lamaie
  • piper si sare

Cum se prepara perele cu porc la cuptor

Incalziti cuptorul la 200 grade Celsius. Asezati ceafa de porc intr-un vas de yena, ceramica sau o tava de cuptor adanca. Ungeti ceafa de porc cu mustar si inveliti-o in prosciutto. Stropiti cu ulei de masline, asezonati cu sare, piper si puneti la cuptor pentru 30 de  minute.

Scoateti vasul din cuptor si reduceti temperatura acestuia la 180 grade Celsius.

Intr-o cana dizolvati mierea in sucul de lamaie.

Turnati incet apa fiarta in vas si adaugati usturoiul, ceapa si perele. Asezonati cu salvie proaspata tocata marunt si, la final, puneti sosul din miere cu lamaie.

Lasati la cuptor pentru doua ore si jumatate, pana ce carnea se induioseaza.

Taiati carnea frageda felii si serviti-o cu perele catifelate si sosul dulce acrisor din tava! Mai bun de atat nu se poate! Pentru prospetime puteti aseza frunze de salvie pe marginea farfuriei.

Stiati ca...

  • grecii tratau raul de mare sau greata cu pere?
  • perele pot fi consumate de cei care sufera de alergii?
  • perele sunt bogate in vitamina C?
  • in lume cresc 3.000 soiuri de pere?
  • soiuri de pere cultivate in Romania sunt: Doina, Conference, Ducesa de Angouleme, Aniversare, Untoasa de Bosc, Decana Comisiei, Jeana d'Arc, Untoasa de Geoagiu, Untoasa Hardy si Abatele fetei.

Pentru orice informatie ma puteti contacta:

Facebook: Szasz Sasha

E-mail andreea.oana.szasz@gmail.com

Tel: 0724442240

Site: latreimagari.ro


 
  •   2013-10-09
  •  
  •   comentarii
Andreea Szasz

Articol scris de

Andreea Szasz

Vezi toate articolele

Date de contact

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii