Familie & Relatii

#diferente #diferente parteneri #divort #familie #mediere conflicte #diferende in familie

Expertul Acasa.ro, Dorin Ilie, mediator: Diferente si diferende in familie – (re)medierea lor - partea a II-a

Diferentele si diferendele familiale sunt normalitati in viata conjugala. Nimeni nu trebuie sa se supere pe nimeni de aceste schimbari. Cu toate acestea, daca sunt schimbari in registrul major al valorilor umane ori a cadrulul familial prestabilit in perioada dinaintea casatoriei ori a primilor ani, aceste schimbari majore necesita o mare atentie din partea sotilor.


Un sot care isi schimba religia, un sot care nu mai respecta fidelitatea conjugala, un sot care nu isi mai iubeste copiii, ori nu mai doreste sa aiba copii, o sotie care neglijeaza familia in schimbul carierei profesionale etc. sunt probleme si schimbari majore. Diferente majore, diferende majore, probleme la fel de majore. In acest moment este clara nevoia de a discuta schimbarea in mod onest si deschis, pentru a vedea ce e de facut.

Sotii vor trebui sa gaseasca intelepciunea aducerii acestor schimbari la un numitor comun. Numitorul comun vine din analiza schimbarilor, cadrului lor, cauzelor lor, efectelor lor in cadrul familiei, si perspectiva lor. In caz contrar, divortul bate grabit la usa si nu vine deloc linistit.

Este ceea ce se intampla in fapt in medierea conflictelor de familie cand sotii impreuna cu un mediator analizeaza relatia lor familiala, cauzele ajungerii la conflictul pre-divort, perspectivele relatiei lor.

Medierea este singura procedura de divort actuala care ofera sansa viabila sotilor, de a discuta despre problemele lor familiale pe indelete, la masa de mediere, alaturi de o persoana special pregatita sa le asculte si sa le determine in analiza relatiei lor. Medierea unor astfel de conflicte vine din perspective europeana a relatiilor umane, o perspectiva umanista, as zice eu, care da dreptul familiei la continuarea ei ca celula de baza intr-o societate umana.

O procedura in instanta, ori chiar notariala, desi are o perioada de “gratie”, in care sotii ar putea sa se razgandeasca in privinta divortului, si sa isi gaseasca din nou calea comuna, este in 99,9% din cazuri ratata. Si pe buna dreptate. Nu te poti impaca doar prin trecerea timpului (termenului de 30 de zile la divortul notarial), ci doar discutand cu persoana cu care ai putea sa te impaci. Impacarea, sau mai bine zis dialogul amiabil cu sotul cu care esti in conflict, nu poate exista decat la o masa de discutii, doar discutand si dialogand, analizand problema la rece, pe fondul ei.

Medierea diferendelor este de fapt medierea diferentelor si armonizarea acestora pe cat posibil. Mediatorul identifica “boala” familiei inteleasa ca relatie sot-sotie, a cuplului conjugal, analizeaza boala alaturi si impreuna cu sotii, cauzele acesteia si remediul, ca manunchi de solutii ce sta in mana sotilor. In fapt, mediatorul este obligat sa depuna diligentele pentru ca analiza situatiei sa fie una cat mai profunda, ca partile sa isi inteleaga conflictul pe fond si oportunitatile (solutiile) conflictului, sotii fiind cei care decid in ultima instanta un acord de mediere, o intelegere intre ei. Solutia la conflict este la alegerea lor.

Relatiile dintre sot si sotie sunt dintre cele mai complexe relatii care au putut existat, exista si vor exista. Din acest motiv incarcatura afectiv-emotionala a unui astfel de conflict obliga partile implicate la mult tact si discernamant, la multa rabdare in managementul lui.

Apelul la un mediator cand situatia scapa de sub control este un pas intelept. In definitiv, medierea este un drept al sotilor, drept ce le ofera sansa unei discutii in vederea remedierii diferendelor, in primul rand prin acceptarea si intelegerea cat de cat a diferentelor. Este primul pas in normalizarea situatiei.

Date de contact:
Web: mediatoru.ro
Telefon: 0757.398.923
E-mail: dorin@mediatoru.ro

  •   2014-03-26
  •  
  •   comentarii
Dorin Ilie

Articol scris de

Dorin Ilie

Vezi toate articolele

Date de contact

0757.398.923

dorin@mediatoru.ro

http://www.mediatoru.ro/#!main

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Articole din familie-relatii

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii