Tara Calatei este cea mai necunoscuta regiune etnografica celebra din Romania. Necunoscuta pentru romani, celebra pentru maghiari. Kalotaszeg, cum o numesc maghiarii, se intinde intre Cluj si Huedin si este vizitata aproape exclusiv de turisti din Ungaria. In Cluj, daca intrebi despre Tara Calatei un roman, acesta va da din umeri, deoarece nu a auzit niciodata de ea. Daca incerci sa gasesti vreun pliant, o harta, sau orice alt fel de material de prezentare despre Tara Calatei, in limba romana, nu ai nicio sansa – exista doar in maghiara si limbi de circulatie internationala.
Vina pentru aceasta carenta este atat a editorilor de romani cat si a celor maghiari: primii sunt dezinteresati de ce nu e romanesc, ceilalti sunt dezinteresati sa se adreseze unei majoritati pe care nu o intereseaza specificul local maghiar. In acest context, cel mai bun mijloc de „explorare” a Tarii Calatei pe care il gasesti in librariile clujene este o harta turistica a regiunii, cu un rezumat in engleza, germana sau franceza.
Plecand de la Cluj, traseul pe care l-am ales a fost Manastireni-Valeni-Sancraiu-Huedin-Jebuc-Sfaras-Stana. In primele patru locuri sunt de vizitat bisericile reformate fortificate, in Jebuc si Sfaras, doua foste conace, transformate in asezaminte sociale, iar in Stana intentionam sa ajungem pana la Varjúvár – castelul arhitectului Kós Károly.
Calauzit de un amic care cunoaste bine locurile, am ajuns la Manastireni pe un drum mai putin folosit, care porneste in Capusu Mare din DN1, si trece apoi pe langa Agarbiciu, Dangau Mare, Dangau Mic, Marcesti si Rasca. Tocmai ninsese, iar de-a lungul drumului – nu demult reabilitat – peisajele erau incantatoare.
In apropiere de Marcesti am luat la ocazie o tanti care vorbea atat de neaos in graiul local, incat nu am inteles decat vreo 80% din ce a discutat cu amicul meu. Ajunsi la Manastireni, usa bisericii ne-a deschis-o Ana néni, ingrijitoarea bisericii, care sta la casa de mai jos de biserica.
Biserica romanica de aici este unul dintre cele mai valoroase monumente al Tarii Calatei. A fost construita de familia Gyerőffy la sfarsitul secolului al XII-lea, fiind parte a unei manastiri cisterciene, apoi benedictine. Numele familiei de ctitori se regaseste in denumirea maghiara a localitatii – Magyargyerőmonostor (intr-o traducere aproximativa „manastirea de pe domeniul maghiar al familiei Gyerőffy”). In 1241, biserica a fost arsa de tatari. A fost reconstruita, iar in 1442 a fost ridicata absida, in stil gotic. Dupa un cutremur din 1765, tavanul a fost refacut in maniera actuala, cu casete patrate – o veritabila marca inregistrata a bisericilor reformate din Tara Calatei. Interiorul este auster, dar nu rece, caldura fiind emanata de broderiile bogate, de culoare albastra.
Pe unul din peretii exteriori se afla un ceas solar si trei reliefuri romanice, unul reprezentandu-l pe Sfantul Gheorghe ucigand balaurul, altul, doi lei adosati, iar al treilea, o tanara alaptand doi serpi. Acesta din urma este cunoscut sub numele Madárleány (fata pasare) si este o sculptura unica, a carei simbolistica, posibil precrestina, inca ridica semne de intrebare.
La trei kilometri de Manastireni, dupa un drum prost care strabate un peisaj bizar, ca o crevasa marginita de dealuri terasate, se gaseste satul Valeni (Magyarvalkó), cu alta biserica valoroasa. Cheia bisericii se afla la casa parohiala, ultima pe stanga inainte de a ajunge la biserica.
Interesante sunt aici monumentele funerare sculptate in lemn, denumite kopjafak in maghiara, care se afla in curtea bisericii. Biserica fortificata din Valeni a fost ridicata in secolul al XIII-lea de calugarii franciscani, este una dintre cele mai frumoase din judetul Cluj, iar de pe inaltimea pe care se afla se deschide o priveliste pitoreasca asupra zonei.
Biserica din Sancraiu nu iese din tiparele zonei. Pictura tavanului casetat este noua, din anii 1990. Mi-a atras atentia stema Transilvaniei, pictata pe una dintre casete, si un masiv obiect decorativ, facut din spice de grau (cred).
Biserica reformata din Huedin este un adevarat „cap de serie” pentru bisericile reformate din Tara Calatei. Masiva si majestuoasa, domina centrul orasului. Primul edificiu a fost ridicat inaintea invaziei mongole din 1241, in jurul acestuia dezvoltandu-se targul Huedinului, capitala neoficiala a Tarii Calatei. Biserica romanica, refacuta dupa invazie, a fost prelungita mai intai cu un turn, spre vest, iar apoi cu un cor gotic, spre est, suprainaltat fata de nava initiala. De la aceste doua adaugiri rezulta un aspect „deselat” al monumentului. In oras am stat de vorba cu mai multe notabilitati locale. Majoritatea nici macar nu intrasera o data in biserica!
Cheia de la biserica se afla peste drum, la casa parohiala. Ghinion insa, preotul paroh nu o are, ci doar femeia care se ingrijeste de biserica, si care, in ziua in care am vrut sa vad biserica, era plecata cu treburi in oras. Asadar am putut-o vedea doar de la exterior, si de la o oarecare distanta, curtea fiind inconjurata de un gard de fier.
Acesta a fost traseul prin Felszeg, zona dinspre Apuseni a Tarii Calatei, care administrativ tine de judetul Cluj. Am trecut apoi in Alszeg, „partea de jos” a regiunii, care administrativ este arondata judetului Salaj. Diferentele intre cele doua subregiuni sunt destul de mari. Din punct de vedere al infrastructurii, drumurile din Alszeg sunt printre cele mai proaste pe care le-am vazut, o mare parte din ele nefiind nici macar asfaltate. Localitatile par ceva mai sarace, cel putin la prima vedere, iar peisajul este vaduvit de prezenta muntilor.
In drum spre Stana, am oprit in Jebuc si, dupa un mic ocol, in Sfaras, pentru a vedea fostele resedinte nobiliare transformate in orfelinat si, respectiv, azil de batrani. Ambele asezaminte arata bine si se vede de la distanta ca sunt gospodarite atent. Din pacate, ajunsi in Stana, a trebuit sa abandonam tentativa de a ajunge pana la castelul lui Kós Károly, deoarece drumul neasfaltat devenise o adevarata mlastina, careia nu-i putea face decat un 4×4. Cu ceva emotii si sub privirile amuzat-dispretuitoare ale localnicilor, soferul a reusit cu greu sa extraga masina din mocirla.
Ne-am intors, apoi, spre drumul national care duce spre Cluj, cu coada intre picioare, dar cu lectia invatata de la localnici: daca vrei sa vezi castelul de la Stana, vii vara, pe uscaciune, nu iarna, pe inghet sau mocirla.
