Sanatate

#cauze atac de panica #prevenire atac de panica #autocontrol #atac de panica

Expertul Acasa.ro, Cosmina Ungureanu: Epuizarea nervoasa, principala cauza a atacurilor de panica

Gandurile tale o iau razna? Totul pare ciudat in jurul tau si esti convins ca ceva groaznic o sa se intample? Inima iti bate nebuneste, ai dureri in zona pieptului, simti ca te sufoci si nu poti respira, tremuri, transpiri, nu mai poti sa vorbesti? iti amortesc sau simti furnicaturi in membre, gura, ametesti si simti ca te prabusesti? „O sa mor? Fac un infarct miocardic sau un accident vascularcerebral? Se sfarseste lumea? Oare ce am, ce se intampla?”...

 

Trebuie sa realizam raul pe care ni-l facem, sa ne cunoastem cat mai bine, sa ne marim increderea in noi si sa invatam sa ne controlam cat mai mult emotiile si starile tensionate, fiind foarte atenti si constienti de factorii declansatori, cat si de reactiile noastre corporale.

Cosmina Ungureanu, psiholog clinician

Daca ati trecut prin asa ceva, iar drumul vostru s-a oprit fie la vreo unitate de primiri urgente, fie la orice alta specialitate medicala, ori ati asteptat sa treaca de la sine, cautand singuri raspunsuri, trebuie sa stiti ca aceste simptome nu sunt de trecut cu vederea, iar o vizita la medic ar clarifica situatia.

 

Alaturi de consultul unui medic specialist, mai sunt necesare si unele teste si investigatii concludente (electrocardiograma, radiografii, ecografii, teste de sange, test de efort etc.) si a unui examen psihologic, in urma carora se va stabili un diagnostic clar.

 

Daca se exclude ipoteza unor afectiuni organice (cardiace, circulatorii, respiratorii, digestive, endocrine, ale urechii interne etc.), fizice (interventii chirurgicale, accidente, dureri cronice, imbracaminte prea stramta, caldura excesiva, exercitii sportive etc.) sau ca reactie la unele medicamente, alimente, droguri saua cure de slabire, nu raman decat factorii psihologici de luat in seama, avand ca si cauza epuizarea nervoasa, produsa in urma unor evenimente stresante. Aici sunt incluse si reactiile la aflarea unui diagnostic cu potential fatal sau cu grave efecte asupra calitatii vietii, vestea mortii sau a despartirii neasteptate (fata de persoane pentru care exista sentimente puternice), abuzul domestic, pierderi mari de bani, bunuri, serviciu etc.

Suprasolicitarea sistemului nervos reprezinta cea mai sigura cale de a ne dezechilibra intreaga viata si starea noastra de sanatate. In acest caz, cand apare disperarea si nu se mai zareste nicio raza de lumina dincolo de o realitate dureroasa, totul reprezinta o lupta exagerata care, mai presus de orice simptom fizic, modifica procesele chimice la nivel cerebral, ducand la schimbari afective, de dispozitie si de personalitate, uneori pe termen lung, daca nu se intervine eficient.

 

Ce se intampla cu corpul nostru in astfel de situatii? Aceaste simptome, fie ca-s catalogate atacuri de panica, neurastenie (neurovegetativa), nevroza anxioasa, „sindromul DaCosta” (sau „Inima iritabila”), epuizarea muschilui inimii, nevroza cardiaca etc., ele au la baza producerea si descarcarea in exces de adrenalina, in valuri, ca reactie exagerata a organismului in fata fricii. Toate sistemele si aparatele din organism sunt afectate, iar, cand nivelul stresului creste, cantitatea de adrenalina mentinandu-se ridicata, are loc o lezare semnificativa a sistemului nervos.

In cadrul acestui sindrom, o parte a inimii se mareste temporar, stare cunoscuta in medicina sub denumirea de cardiomiopatie, indusa de stres. Ceea ce difera insa de un atac de inima este faptul ca, in aceasta situatie nu este vorba de un blocaj al arterelor inimii (de catre un tromb, cheag de sange), ca in cazul infarctului miocardic, ci se reduce doar fluxul sanguin din artere. Acestea insa pot duce la diverse complicatii: batai neregulate ale inimii (aritmie), batai accelerate (palpitatii) sau prea lente (bradicardie) ale inimii, cresterea presiunii in circulatia pulmonara (edem pulmonar) etc.

De asemenea, se produce si hiperventilatie (respiratie in exces), din cauza respiratiei incomplete, rapide si incorecte, realizata cu partea superioara a cavitatii toracice. Ea foloseste o mica parte a capacitatii plamanilor si produce modificari ale nivelului de dioxid de carbon din sange, afectand serios functionarea sistemului nervos, cu efecte neurologice. Perceptia se denatureaza (pacientul nu mai intelege ce vede si ce aude), senzatie de ameteala sau dezorientare, sentimentul irealitatii, nod in gat, anxietate, dureri si crampe musculare sau articulare, dureri in piept etc.

Respiratia corecta este cea completa, cea in care se imbina toate tipurile de respiratie (toracica, costala si abdominala), solicitand intregul aparat respirator si intreaga musculatura respiratorie. Se realizeaza prin coborarea diafragmei concomitent cu impingerea abdomenului spre inainte, cu departarea coastelor si ridicare umerilor. Cu putina energie, se produce un efect considerabil asupra intregului organism, mai ales asupra sistemului nervos.

Cum ajungem in astfel de situatii?

Simplu, prin fortare. Iti fortezi corpul, mintea si spiritul mai mult decat poate, nerespectand regula „8 x 3” ( 8 ore de munca, 8 ore de relaxare si 8 ore de somn):

  • iti ignori propriile nevoi;
  • iti infometezi sufletul, nu acorzi o atentie sporita fiintei tale interioare, iti negi spiritualitatea (confundand-o cel mai adesea cu religia);
  • iti asumi permanent mai multe sarcini decat poti realiza, intr-un timp cat mai scurt posibil, haituidu- ti mintea si obosindu-ti creierul;
  • lucrezi mai mult - cel mai adesea neavand o pozitie sanatoasa de lucru, nu dormi suficient si-ti epuizezi corpul;
  • in loc de mese regulate, mananci pe fuga, consumi mult zahar, cafea, tigari, alcool, medicamente etc.. Cand esti nervos, toti nervii sunt hiperexcitati, inclusiv cei care merg la pancreas, iar acesta primeste mesaje gresite, secretand mai multa insulina decat i-ar fi necesara organismului, producand hipoglicemie. Creierul devine „infometat” si reactioneaza straniu, provocand o descarcare de adrenalina (mesagerul pentru obtinerea glucozei). Daca scade secretia de insulina, nivelurile glucozei vor ramane stabile.
  • respiri repede si superficial, doar atat cat sa nu lesini. invata sa respiri intr-un mod sanatos, lent, astfel incat sa-ti oxigenezi suficient corpul si creierul si sa ai o minte limpede; constientizeaza ce tip de respiratie ai si incearca s-o utilizezi pe cea completa;
  • iti lipseste relaxarea, aerul curat, lumina naturala, exercitiile fizice, practicarea unui sport (se cunosc foarte bine efectele pozitive pe care le are miscarea asupra chimiei creierului, antrenand conexiunile nervoase si declansand in mod natural o perceptie si o viziune optimista asupra vietii, precum si o mai buna rezolvare a problemelor existente).

Trebuie sa realizam raul pe care ni-l facem, sa ne cunoastem cat mai bine, sa ne marim increderea in noi si sa invatam sa ne controlam cat mai mult emotiile si starile tensionate, fiind foarte atenti si constienti de factorii declansatori, cat si de reactiile noastre corporale.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Cosmina Ungureanu

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea