Orice copil traieste niste angoase care il coplesesc. De ce sa nu-i invatam pe copii ca, in cursul dezvoltarii lor, si ei pot sa dobandeasca treptat, in diferite etape, forte interioare si sa le favorizam utilizarea? Cum rezista copilul nostru, pe masura ce creste in fata angoaselor sale si cum se apara de ele?
Dobandirea acestor deprinderi se face in diferite moduri – interactiuni acasa cu parintii, relatii cu micii colegi de scoala, ritualuri ale vietii cotidiene, ca lectura unei povesti de seara la culcare. Mamele si, acum si tatii, citesc si/sau povestesc un basm pentru a-l ajuta pe copil sa adoarma. Parintii binevoitori se mira adesea ca un copil cere intotdeauna aceeasi poveste, desi aceasta prezinta personaje de multe ori sub forma unor animale, dar nu numai dintre cele periculoase sau rauvoitoare. De la Scufita Rosie pana la Babar, elefantelul caruia vanatorii i-au ucis mama, oroarea pare sa le dea intalnire seara de seara.
De ce solicita copiii intruna astfel de povesti?
Si de ce aleg ei, mai curand acest tip de istorii, decat altul? Se pare ca asa invata, fara sa stie, dar cu placere evident, cum sa dezvolte modalitati considerate ca fiind cele mai eficiente ca sa se apere impotriva angoaselor coplesitoare. Intr-adevar, faptul de a asculta o poveste infricosatoare ii permite copilului nu numai sa-si proiecteze propriile sentimente agressive si ostile asupra personajelor amenintatoare dar si sa-si deplaseze angoasa de a fi devorat sau abandonat asupra unei creaturi imaginare pe care o vede ca fiind aproape reala. Si daca aceste povesti sau aceste basme au asemenea success este pentru ca exista intotdeauna un personaj la ajutorul caruia se poate recurge. Recursul la ajutorul aproapelui constituie un excelent mijloc de aparare.
Cand se studiaza ce se intampla in mod exact cu copilul pe masura ce creste, se observa ca povestile care il intereseaza potrivit varstei ii dau prilejul sa se formeze din punct de vedere psihic prin identificarea cu diferite personaje si cu scenele care se deruleaza.
Succesul lui Harry Potter este un minunat exemplu. Se poate gasi in aceasta saga ansamblul fortelor defensive. Aproape toate se afla acolo: reveria, izolarea, negarea realitatii, idealizarea, intelectualizarea. Se poate spune ca oricare ar fi varsta lui, fie ca este vorba despre povestiri simple, dar fascinante, fie despre altele mult mai complexe, copilul care le cere intruna interiorizeaza, fara voia lui, diferite mijloace de a se proteja. La aceasta varsta , se observa foarte des, ca un copil va exprima cu usurinta prin plans ceea ce il nelinistste profund: durerile de burta si durerile de cap in ajunul primei zile de scoala dupa vacanta sau duminca seara.
Aceste dureri subiective iau locul, in mod psihic, preocuparilor legate de viata scolara. Pe masura ce creste copilul se apara si impotriva a ceea ce i se pare inaccesibil sau interzis, afirmandu-se si afirmandu-si in exces dorinta si nevoia lui de autonomie. Faptul de a se lipsi de adult si, indeosebi, de parintii sai devine o miza personala ca sa simta ca exista prin el insusi. Vacanta in afara familiei este un prilej de a-si testa diferitele modalitati defensive. In ziua de astazi exista o ingrijorare legata de efectele lumii noastre contemporane asupra dezvoltarii copiilor in aceasta perioada.
Stergerea limitelor legate de dificultatile de autoritate, idealurile de reusita scolara la parinti si la cadrele didactice, surplusul de excitatie izvorat din iesirea la suprafata a fantasmelor sexuale pot, intr-adevar, sa blocheze dezvoltarea pilonilor de baza la copil.
Sursa: Cum sa fii tu insuti ca sa traiesti din plin/ Alain Braconier.
Sursa foto: nerdist.com
