Familie & Relatii

#psihoterapie #cuplu #comunicare #armonie cuplu #terapie de cuplu

Expertul Acasa.ro, psiholog Ingrid Schiffer: Probleme in cuplu? Iata cum le poti depasi!

In orice cuplu apar mai devreme sau mai tarziu disensiuni. Ele sunt normale si chiar benefice. Insa cand fericirea unui cuplu ajunge sa fie umbrita de certuri din ce in ce mai dese si jigniri, lucrurile pot degenera, iar povestea de dragoste sa nu aiba happy ending. Daca vreti sa ajungeti la adanci batraneti inca tinandu-va de mana, nu ignorati aceste probleme si nu le ascundeti sub pres. Iar, daca nu stiti exact cum sa incepeti, apelati la terapia de cuplu. Iata sapte lucruri pe care nu le stiai despre aceasta metoda.



1. „Pacientul“ este relatia

Psihoterapia de cuplu nu o „repara” pe ea si nu il „repara” pe el, ci trateaza dinamica relatiei dintre cei doi. Relatia de cuplu este un construct care imprumuta caracteristicile elementelor sale. Iti poti imagina aceasta relatie ca pe un spatiu dintre tine si partener(a) pe care amandoi il co-construiti. Atunci cand calitatea caramizilor este proasta, casa nu va tine...  Iti dau cateva exemple de caramizi proaste: retragerea afectiunii, neincredere, lipsa de respect, hipercriticism, frustrare, blam etc. A corecta dinamica relatiei de cuplu inseamna a corecta patternurile relationale disfunctionale, adica a-i implica pe ambii parteneri de relatie intr-un proces de invatare activa a unor tipare de relationare sanatoase.


2. Sa te astepti la suisuri si coborasuri

Schimbarea este un proces, si cu certitudine iti pot spune ca nu va avea o evolutie simpla si liniara, perfect previzibila, ci fluctuanta. Vei avea perioade de entuziasm care vin cu beneficii majore pentru viata ta de cuplu si altele in care vei intampina dificultati. Daca te opresti la primul coboras, ratezi oportunitatea schimbarii. Sa-ti dau un exemplu: Daca inveti sa inoti, nu e nici usor si nici confortabil la inceput. Trebuie sa depui un efort, sa dai din maini si din picioare, sa deprinzi miscarea. Daca te opresti, te scufunzi; daca renunti, nu vei invata niciodata cum sa te mentii la suprafata apei. Fii consecvent! Dificultatile pe care le intampini te invata sa-ti cunosti mai bine problema. Iar dupa orice coboras urmeaza... un nou urcus... pana cand situatia se stabilizeaza!

3. Nu astepta prea mult inainte de a cere ajutorul unui specialist

De multe ori, usa cabinetului de psihoterapie este ultima usa pe care un cuplu o deschide cu scopul salvarii relatiei. Sunt persoane care au venit in cabinetul meu dupa 12-14 ani de resentimente fata de partener, suferinta si frustrare. Altii spun la sosirea in cabinet ca, daca terapia nu functioneaza, urmeaza divortul. Aceasta este o realitate la care trebuie sa ne adaptam, dar noi nu ne dorim asta. Cu cat astepti mai mult, cu atat problema devine mai stufoasa si resentimentele mai greu de gestionat. Este mult mai usor daca apelezi din timp la ajutorul unui specialist! Atunci este foarte probabil ca interventia terapeutica sa fie mai scurta in timp si mai eficienta, concentrandu-se pe imbunatatirea unor aspecte punctuale ale relatiei de cuplu, de exemplu comunicare, sexualitate etc.).

4. Renunta la resentimente

 

Daca continui sa vii in terapie si nu esti dispus sa-ti gestionezi furia, ura sau hipercriticismul, ele vor contamina puternic procesul schimbarii. Este ca si cum ai tura motorul masinii cu frana de mana trasa. Obosesti fara sa inaintezi. Va trebui sa iei o decizie in acest sens si sa-ti asumi schimbarea dorita, dand o sansa reala schimbarii.

 

5. Revizuieste-ti mentalitatea

Unele persoane dezvolta convingerea ca problema lor nu poate fi rezolvata. Daca ele pastreaza aceasta convingere, vor putea demonstra asta prin puterea profetiilor care se autoimplinesc... Daca vrei sa iti salvezi relatia, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa-ti revizuiesti mentalitatea, atitudinea fata de problema. Orice problema are solutii, cu conditia sa vrei sa le descoperi!

6. Fii rabdator/rabdatoare

Daca problema voastra de cuplu persista de ani buni, e putin probabil ca schimbarea dorita sa se produca instantaneu. Cu cat mai lung si complex este istoricul problemei, cu atat mai mult avem de lucrat. Schimbarea dorita nu vine in bloc ci cu pasi marunti. Schimbarile mici antreneaza o schimbare de proportii mai mari!

7. Ai nevoie sa te disciplinezi

In terapia de cuplu, vei avea teme de casa de facut intre sedinte. in conditiile in care nu iti indeplinesti sarcina, pierzi o alta oportunitate de a iesi din impas.

Ingrid Schiffer
psiholog, psihoterapeut
Telefon
: 0728.042.470
E-mail: schiffer.ingrid@portrait101.ro, schiffer.ingrid@gmail.com
Adresa: Timisoara, judetul Timis, Calea Dorobantilor nr. 34
Web: www.portrait101.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Ingrid Schiffer

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea