Familie & Relatii

#curiozitate copii #cum stimulezi atentia copiiilor #atentie copii #dezvoltare copii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: Copiii nu trebuie sa fie atenti, copiii trebuie sa fie curiosi!

Cum incepe scoala, cum incep problemele de adaptare, integrare si relationale fie cu colegii, fie cu profesorii. Una dintre problemele cele mai frecvente pe care le aud din partea partilor plangacioase (fie ca vorbim despre parinti, fie despre profesori) este cea legata de atentia copiilor: „nu este atent in clasa”, „nu este atent atunci cand face temele”, „nu este atent cu ceilalti copii si ii loveste”, „nu este atent la ce-i spun” etc.

Atentia pare sa fie mare provoarea pentru toata lumea. Copiii, cu ochi mari si intrebatori, nu inteleg ce mare pacat este ca uneori mai arunca ochii pe geam si prefera sa se joace. Sa-i cer unui copil sa fie atent este o cerere confuza pentru un copil, iar sentimentul de vina pe care il are, pentru ca vede adultii cum se incrunta, il impiedica si mai mult sa se concentreze.

Mai intai as vrea sa clarific cam care este capacitatea de concentrare a atentiei in functie de varsta copilului. Un copil de 4-5 ani reuseste sa fie atent undeva la 10-15 minute daca este o activitate care-l atrage, pe cand un copil de 6-7 ani ajunge la un 20-30 de minute, ceea ce face ca clasa 0 si 1 sa fie destul de neadaptate, in ceea ce priveste programul, cu orele de 50 de minute. Este ne-natural sa ii ceri unui copil in clasa intai sa fie atent pe tot parcursul orei de 50 de minute pentru ca nu are capacitatea neurologica, nu are maturitatea cerebrala pentru a fi capabil de aceasta performanta. Mai mult, dupa un efort de concentrare a atentiei, ai nevoie de un timp de refacere, care difera in functie de sarcina, de efortul depus si de particularitatile individuale de recuperare. In niciun caz o pauza de 10 minute nu este suficienta pentru refacerea capacitatii de concentrare a atentiei si nici pentru a depune din nou un efort de inca 50 de minute. Fara o refacere adecvata, capacitatea de focusare a atentiei va fi mai mica, mai putin eficienta, mai predispusa la distragere, astfel ca se creeaza un cerc vicios are va duce ca, spre pranz, copilul sa fie practic absent la tot ceea ce i se propune.

Insa nu cred ca problema este de fapt atentia. Calitatea principala a copiilor nu este atentia, asa cum deja am vazut, prin urmare sa plusam pe ea nu pare deloc o solutie inteligenta din partea noastra. Calitatea naturala a copilului este insa curiozitatea. Copiii sunt dornici sa exploreze, sa cunoasca, sa descopere si adora sa se minuneze. Curiozitatea aduce cu ea si atentia. Deci, atunci cand un copil este curios despre un subiect, atunci implicit va fi si atent, fara sa depuna un efort de concentrare.

Astfel ca, marea miza in educatie cred ca ar trebui sa fie mentinerea nivelului de curiozitate, mentinerea si dezvoltarea abilitatilor exploratorii, copilul gasind in felul acesta bucuria de a invata.

Se vorbeste destul de mult despre parentingul neconditionat, care aduce cateva idei semnificative privind educatia, dar care are si el propriile limite. Una dintre ideile vehiculate este cea privind dezvoltarea motivatiei interioare a copilului pentru invatare. Copilul nu ar trebui sa invete pentru ca parintele i-a promis ca-i cumpara ceva (motivatie exterioara), ci pentru ca el isi doreste asta (motivatie interioara). Ei bine, calea catre motivatia interioara este curiozitatea. Atunci cand copilul isi satisface curiozitatea va trai o stare de bine, de bucurie, de placere care vor conduce la formarea motivatiei intrinseci. Avantajul acestui tip de motivatie este ca poate sa mentina atentia o perioada mai indelungata si se reface mai rapid.

Intrebarea care se pune este cum starnesc curiozitatea, cum o mentin, cum o pun in slujba educatiei? As incepe cu buna dispozitia, cu bucuria pe care eu, ca parinte, o transmit copilului cu privire la scoala, la teme, la tot universul pe care el il traieste. Cu interesul viu si vesel cu care ma aplec catre ceea ce el experimenteaza la nivelul varstei lui, prin intrebari care sa nu fie acuzatoare, ci deschise si vesele. Prin aducerea intereselor lui in prim plan si intersectarea acestora cu solicitarile scolare. Prin crearea unei atmosfere de mister, de cautare de „comori”, de lume fascinanta prin ceea ce are ea de oferit.

Sigur ca parintii vor trebui sa fie suficient de creativi si implicati, adaptandu-si propunerile varstei copilului si particularitatilor lor.

Scoala, acest spatiu de cunoastere si relationare, a devenit o sursa de suferinta si chin. Sigur ca sunt multe de facut, dar haideti sa vedem ce putem face fiecare in bucatica noastra. Nu putem astepta ca ceilalti, ca cineva – cumva nedefinit si incert, sa faca ceva. Copiii nostri sunt responsabilitatea noastra, felul in care ei se raporteaza la scoala ar putea deveni felul in care se raporteaza la viata. Haideti sa le aratam bucuria de a descoperi, placerea de a afla si seninatatea de a impartasi toate acestea cu ceilalti.

Sursa foto: pixabay.com

loading...
  •  
  •  
  •   comentarii
Daniela Nicoleta Dumitrescu

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.