Familie & Relatii

#divort #impacare #mediator #cearta #iertare #ruptura #mediere impacare

Expertul Acasa.ro, Dorin Ilie, mediator: Reusim sa ne impacam dupa un conflict?

Sunt convins ca fiecare dintre noi a incercat macar o data in viata sa se impace cu o persoana cu care intrerupsese legatura si orice discutie la un moment dat. O cearta care distanteaza doi oameni este ceva rutinier. Zilnic, oamenii intorc spatele celor care pana deunazi erau buni prieteni, buni colegi de munca, buni amici, rude excelente, colaboratorii perfecti intr-o anumita afacere.

Orice cearta desparte. Unele despart pentru o zi, altele pentru o saptamana, altele pentru o luna, altele pentru mult timp. Unele dor, altele nu. Uneleai o importanta deosebita, altele nu conteaza. Cele care dor si care sunt importante sunt in general disputele cu oameni pe care ni i-am apropiat, le-am dat acces in sfera noastra emotionala, afectiva, i-am incurajat in apropierea catre noi,  le-am oferit ceva din noi, poate o speranta, poate un secret, poate un plan personal, poate o idee, poate un sentiment unic etc.

Orice cearta, orice disputa, orice diferend e un conflict, conteaza doar intensitatea cu care este perceput, trait si simtit de catre cei implicati sau de terte persoane straine de conflict, dar nu si de efectele acestuia, care deseori se resfrang asupra lor (copii, parinti, rude, alti prieteni, alti colegi de munca).

Spuneam ca fiecare dintre noi a dorit la un moment dat sa repare ruptura, despartitura provocata de un conflict pe care l-a avut cu cineva. Fie dintr-un sentiment de culpa, fie dintr-un sentiment de iertare atunci cand celalalt a gresit, fie dintr-un sentiment de mila atunci cand celalalt este in varii probleme care il apasa, fie dintr-un sentiment religios, fie ca asa simtim uneori, fie nemotivat, suntem dispusi uneori sa ne reconciliem, sa ne automediem - as spune eu.

Aceasta predispozitie este in firea noastra umana, fire care nu este croita destructiv, ci constructiv. Nu ne nastem ca niste terminatori, ci, dimpotriva, ca niste fiinte demne de cooperare si colaborare, care sunt capabile si au capacitatea de a construi relatii; cat mai multe si solide relatii interpersonale.

Capabilitatea nu ne face buni “constructori” de relatii, nu suntem nascuti mari arhitecti de legaturi umane, insa aptitudinea aceasta innascuta ne face raspunzatori pentru a ne educa in edificarea de relatii si in pastrarea lor. A crea o relatie cu o persoana si a o mentine, si de acest fel mai multe, este ceea ce da nota umanitatii din noi. Si a fi om e lucru mare.

Uneori, pentru imbunatatirea unor relatii incercam din rasputeri sa refacem aceasta dinstantiere care survine intre noi. Sunam, ne intalnim, scriem scrisori (electronice in era Facebook), pentru a ne impaca cu cineva. Probabil ii cerem iertare, ii dam explicatii, ne culpabilizam in locul lui, dam dovada de “pocainta”, de indreptare, de schimbare, dam asigurari ca a fost totusi o eroare. De asemenea, promitem, fagaduim ca suntem albi ca zapada si uitam tot ce a fost. Ascundem securile razboiului, declaram pace, tinem fruntea sus, si suntem gata sa dam mana cu partenerul ca semn al  impacarii. 

Suntem dispusi la impacare si ne asumam costurile impacarii.

Dar, totusi, depinde impacarea doar de noi?

Ne straduim din rasputeri si dorim din suflet sa ne impacam, dar totusi lipseste ceva. Devine clar ca ceva ne scapa.

In mediere, majoritatea persoanelor imi spun: sunt dispus sa fac aceste lucruri, ii dau atatia bani, imi cer mii de scuze, recunosc ca am gresit etc. Un gest excelent sa stii si sa ai puterea sa faci aceste lucruri, mai ales sa iti ceri iertare, iertare – adevarata iertare - care e un atribut al oamenilor tari de caracter. Cu alte cuvinte, oamenii pun la dispozitie “arsenalul impacarii”. Este oare de ajuns?

Ce e frapant e ca nu multi reusesc sa gandeasca impacarea ca fiind un act bilateral. “Eu am facut tot posibilul, domnule mediator” , “I-am dat ce a vrut”, “Nu se multumeste, poti sa ii dai luna de pe cer”, “E imposibil de negociat cu el, vrea totul”. Mediatorii aud zilnic astfel de expresii.

De acord ca din partea unei persoane s-a facut tot posibilul pentru impacare, dar impacarea tine de vointa a doua persoane, doua persoane care au un fond relational grevat pe trecut, prezent si viitor. Fond alimentat de sentimente, emotii, nevoi, probleme, uneori frustrari, uneori neintelegeri, fel si fel de elemente relationale, personale. Fiecare parte din conflict le are, si toate aceste elemente se refera la cealalta persoana si la relatia cu cealalta persoana.

Atat timp cat relatia presupune doua persoane, atat timp cat conflictul – ruperea relatiei - presupune existenta a doua persoane cu perceptii ori interese diferite, la fel si impacarea presupune doua acte de vointa ale fiecarei din aceste persoane.

Daca eu am facut tot posibilul sa ma impac, trebuie sa vad daca ceea ce am facut eu este potrivit cu ce vrea cealalta parte din conflict. Cu alte cuvinte, acest “tot posibil” gandit asa de mine s-ar prea putea sa nu multumeasca deloc cealalta parte din conflict, parte care vrea cu totul altceva, nu ca schimb de obiecte ori sentimente, ci pur si simplu ca act de vointa – nu vrea impacarea, nu o vrea acum, nu o vrea in aceste conditii, nu o vrea direct, nu este pregatita pentru actul impacarii.

Si atunci automedierea cade.  Nu pot sa ma impac. Nu am cu cine. Si nici nu pot declara pacea, atat timp cat pacea, ca si impacarea, trebuie sa aiba minim doua parti - foste beligerante - care au o noua intelegere, care au agreat un acord de pace, de impacare.

In aceste conditii, impacarea imi pare aproape imposibila. Totusi, nu este. Impacarea este posibila prin doua variante. Ori se asteapta o schimbare de pozitie si perceptie de la persoana cu care sunt in conflict (prin trecerea timpului), ori lucrez eu la acea schimbare. Mediatorii lucreaza la aceasta schimbare, stand in diligentele si profesionalismul lor actul schimbarii pozitiei persoanelor din conflict si determinarii prin aceasta schimbare a actului si conditiilor impacarii.

A dori impacarea nu inseamna a oferi totul persoanei cu care esti in conflict, ci a ii oferi ceea ce ii trebuie, ce are nevoie, ce vrea. Nu ce crezi tu ca ii trebuie, nu ce crezi tu ca vrea, ci ce declara el ca vrea, ce simti ca vrea, ce simti ca l-ar restabiliza in relatia cu tine.

Daca vorbim despre o relatie de cuplu, se prea poate ca renuntarea la noptile petrecute cu prietenii sa iti aduca prietena inapoi. Daca vorbim despre relatia cu sotul, se prea  poate ca mai multa atentie lui si mai multa energie pentru familie sa-l reapropie.  Daca vorbim despre un partaj succesoral, se prea poate ca un cuvant de iertare fata de un frate sa redeschida blocajul dintre mostenitori etc.

Orice lucru, chiar lipsit de valoare pentru tine, poate masura enorm in balanta partenerului sau fostului partener, presupunand ca inca nu te-ai impacat. Trebuie sa gasesti acest lucru, sa ii cunosti gradul de importanta pentru partener, si apoi impacarea este foarte aproape.

In mediere, profesionalismul mediatorului exact asta urmareste. Ce vor partile din conflict, de ce vor acel ceva, ce cauta, ce au nevoie, de fapt, si cata importanta are lucrul urmarit/dorit pentru fiecare. Pare foarte simplu, dar pe atat este de greu. Pentru ca a intra in mintea si in inima omului este o dilema milenara, pe care nici Hristos nu a putut-o inlatura, respectand si lasand libertarea omului de a alege sa aiba putere de decizie la usa ce deschide, ori inchide sufletul si mintea.

Actul impacarii este in final o reconstructie a unei relatii dintre doua persoane si este posibil doar daca vointele persoanelor de a se impaca coexista. Chiar daca nu ambele, macar unul din cei doi sa aiba determinarea impacarii si, daca nu reuseste, un mediator poate fi garantul actului impacarii; poate fi omul potrivit la momentul potrivit.

Date de contact:
Web: mediatoru.ro
Telefon: 0757.398.923
E-mail: dorin@mediatoru.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Dorin Ilie

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea