Casa

#mobilier #camera copiilor #trenulet #casa de papusi #vopsea cu efect de tabla de scris

Expertul Acasa.ro, arhitectul Irina Lega: Sfaturi pentru amenajarea camerei copiilor

Pentru un copil, camera sa este mult mai mult decat un simplu dormitor. Este si un spatiu de studiu, de joaca, de relaxare si de socializare. O astfel de incapare trebuie proiectata in detaliu astfel incat sa indeplineasca toate aceste cerinte printr-un design confortabil, functional, durabil si atragator.

Copii insasi sunt cei mai buni experti atunci cand vine vorba de necesitatile lor, de aceea este important ca ei sa fie implicati in procesul de design al camerei. Incercati sa-i implicati ascultandu-le parerea despre culorile alese si mobilier. Atunci cand ajungeti la decoratiuni si accesorii incercati sa alegeti unele nu foarte scumpe, pe care sa le puteti inlocui in scurt timp, pentru ca micutii se plictisesc repede.

Este important ca in camera copilului sa existe un spatiu de socializare si sa si existe posibilitatea ca un prieten sau mai multi sa poata ramane peste noapte.

Locul de joaca este o alta zona importanta din camera unui copil, aici trebuie sa avem in vedere existenta unui set de trenulete sau o casa de papusi cu care sa se poata juca, dar sa care sa nu para inghesuite.

Un alt spatiu foarte important este locul de studiu, care trebuie amplasat langa geam, in cea mai luminoasa parte a camerei, si trebuie sa contina un birou, o lampa de citit, un scaun ergonomic si o biblioteca cu spatiu de depozitare pentru carti, caiete, blocuri de desen, creioane si alte lucruri de birotica.

Copiii care vor locui in camera trebuie sa simta ca au un anumit control asupra spatiului. Ei trebuie sa ajunga in toate colturile camerei, sa poate sa-si impacheteze hainele, sa ajunga la depozitarea jucariilor si la carti. Cu alte cuvinte, camera trebuie sa fie proportionata la dimensiunile copilului. Astfel ei vor invata sa aiba grija de lucrurile lor si vor putea face anumite activitati singuri.

Atunci cand amenajati camera copilului incercati sa incorporati si culoarea sau culorile preferate. Puteti vopsi un perete in culoarea preferata si mai puteti adauga accesorii in celelalte culori preferate de copil. Pentru personalizarea camerei puteti folosi o vopsea cu efect de tabla de scris si astfel copilul se va putea juca, dar si invata intr-un mod distractiv.

Pentru a va fi mai usor sa amenajati camera copiilor va puteti incadra intr-o tema preferata de copil, cum ar fi: nava spatiala, submarin, castel, fotbal, camera unei printese, vapor de pirati, dinozauri, parc de aventuri, natura sau orice tema ii place copilului. In acest mod va va fi mai usor alegeti paleta cromatica, mobilierul si accesoriile.

Puteti include in camera, in functie de preferintele copilului si de spatiu, o zona de karaoke si cu o zona pentru un instrument muzical sau pentru un alt hobby.

Este foarte important ca incaperea pentru copii sa fie una sigura, aveti grija sa nu existe colturi taioase, cabluri electrice neasigurate sau mobilier care sa nu fie bine fixat. De asemenea, puteti alege vopseluri pe baza de apa care sa nu fie toxice.

Date de contact: 

Arhitect de interior Irina Lega

Telefon: 0740.02.91.26

Web: square2design.webs.com/

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Irina Lega

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea