Cariera

#alegere cariera #cariera #facultate

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: Campanie pentru cariera ei: Urmeaza-ti visul!

Draga cititorule, astazi vin inaintea ta cu o poveste dar si cu o rugaminte.

Iata povestea.

Ea are 21 de ani. Este in ultimul an la o facultate pe care au ales-o parintii pentru ea.
- "Nu mi-a placut niciodata, dar daca asa mi-au zis…"

Nu sunt un povestitor atat de bun incat sa va descriu tristetea pe care am observat-o pe chipul ei. Dar credeti-ma, am fost acolo. Fata in fata cu tristetea acestei fete.

- "Dar tu ce iti doresti, ce te-ar face fericita?"

 

Sincer, ma asteptam sa-mi raspunda sec – nu stiu. Daca ar fi raspuns asa, nu stiu ce scriam azi. Spre surprinderea si rusinea mea. Rusine ca am presupus, am primit urmatorul raspuns:

- "Eu am vrut dintotdeauna sa fac facultatea de asistenti. Vreau sa intru in sala de operatii. Asa m-as simti utila, as simti ca fac ceva. Ca am si eu un rost".

Acum imi pare si mai rau pentru ca nu sunt un povestitor atat de bun incat sa va descriu bucuria si linistea pe care am observat-o pe chipul ei. Dar credeti-ma, am fost acolo. Fata in fata cu bucuria acestei fete. Imi povestea de parca ar fi fost acolo, in sala de operatii. Dar s-a intristat imediat. Si-a dat seama ca ceea ce imi povestea era doar in imaginatia ei.

- "Pai si ce te retine sa faci facultatea de asistenti?", o intreb nevinovat.

 

Ofteaza si…
- "Cand sa o fac? Am 21 de ani. si trebuie sa ma angajez. Nu pot sa le cer parintilor sa ma mai ajute. Facultatea asta costa. Ai mei au muncit toata viata lor si cred ca le-a ajuns si lor".

Are 21 de ani si crede ca este prea tarziu sa-si inceapa o cariera… Am crezut initial ca parintii ei nu isi mai permit sa o mai sustina.

-Daca parintii tai nu te mai pot sustine, atunci poti sa te angajezi si sa faci facultatea la "fara frecventa".

- "Parintii isi permit sa ma sustina, dar nu pot sa le cer asta…"

Argumenetele ei au continuat in aceeasi directie – „nu ar fi corect; au muncit toata viata; nu le-a fost usor; asta e… ”.

Si tot ascultand-o am simtit cum ma intristez, cum ma cuprinde furia. Am oprit-o inainte sa ma enervez.

Ma gandeam:

Ce va face aceasta fata peste 10 ani cand cariera ei va fi alta decat cea care o face cu adevarat sa simta ca are un rost? Parintii, in viziunea ei, s-au sacrificat. Chiar si asa fiind, de ce sa se mai sacrifice inca o generatie? Asta e drept? E drept fata de oamenii pe care i-ar putea ajuta in sala de operatii? E drept fata de ea, sa aleaga ca nici macar sa nu-i intrebe pe parinti daca isi doresc sa o mai sustina? E drept fata de acei copii care la 21 de ani si-ar dori sa aiba macar posibilitatea de a intreba pe cineva daca ii sustine sau nu?

Poate vei crede ca aceasta fata este doar „alintata” sau ca isi cauta scuze pentru a nu face nimic. Eu nu cred asta. Eu cred ca este doar o fata care si-a ascultat parintii si i-a respectat. Eu cred ca este o fata care este in stare sa se sacrifice pe sine pentru a nu le mai cere parintilor sa o mai sustina. Eu cred ca este o fata care ar putea sa fie o minunata, a doua mana in sala de operatii. Si cred ca ea nu are curajul sa strige: Asta vreau sa fie cariera mea!

Cele scrise mai sus reprezinta o poveste adevarata. S-a intamplat in urma cu aproximativ trei saptamani. Aveti tot dreptul sa-mi spuneti ca ma insel cu privire la cum am perceput eu intreaga poveste. Poate chiar asa si e.

Dar daca nu ma insel?

 …si acum, iata rugamitea:

Haideti sa „strigam” pentru aceasta fata si pentru toti ceilalti care poate nu au curajul sa strige, sa-si urmeze cariera care sa-i faca sa simta ca au un rost.

Poate ne aud, cine stie?...

Cum strigam? E simplu, dati un copy paste in sectiune comment-uri la URMEAZA-TI VISUL!

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Alexandru Busila

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea