A aparut un domn inalt, chelios, cu barba, foarte relaxat. Au dat mana si au inceput rememorarile.
Seful cafenelei a vizitat Romania in 2005, cand a filmat un documentar pentru Discovery Channel, despre batalia de la Waterloo. Echipa nu obtinuse toate avizele pentru a filma, insa tot a intrat in tara, cu un camion plin cu armament vechi. Cei de la vama nu au inteles ca vor doar sa filmeze - engleza le era potrivnica -, asa ca imediat i-au pus pe englezi cu fata la pamant si cu mainile la cap, crezand ca au alte scopuri. In cele din urma, au reusit sa-i convinga pe cei de la vama ca voiau sa realizeze un documentar despre razboi. Seful si Z. au ras zgomotos, intre timp au venit si cafelele si ne-am vazut de ale noastre.
Sotul meu lucreaza ca si taximetrist in Anglia de aproape doi ani. In masina lui urca zilnic in jur de 30 de oameni. Cu cei mai multi dintre ei intra in vorba, le afla povestile, unele vesele, altele triste, asa cum este viata in general.
Citeste si
Z. le spune ca este din Romania, ca a terminat Filosofia, ca a lucrat timp de zece ani ca jurnalist, insa de doi ani a pornit pe un alt drum care, in sfarsit, incepe sa duca undeva. Oamenii ii asculta povestea, il lauda pentru engleza vorbita si isi dau seama ca ii conduce la destinatie un om destept, un om cu care ai ce vorbi. Nu le ia mult sa spuna si ei tot ce au pe suflet. Cum zice Toma, baietelul nostru de 3 ani si jumatate – "Tati este un om puternic, stie sa conduca cu forta masina si ii duce pe oameni la serviciu, la magazin, la spital sau la statia de tren".
Z. a luat in masina sa avocati, medici, profesori, studenti, copii cu handicap, patroni de restaurant, dar si cersetori, betivi, drogati, oameni de toate culorile si nationalitatile.
"Data viitoare cand va vine sa injurati un taximetrist (nu conteaza prea mult ca-i din Drumul Taberei sau de pe Champs Elysees) pentru ceva – de cele mai multe ori pentru ca v-a luat pe o ruta ocolitoare si, deci, v-a cerut mai multi bani, ganditi-va ca omul acela e “pe strada” de la 5-6 dimineata, ca poate s-a dat jos din masina doar o singura data, cand s-a dus la toaleta, ca poate a mancat un pachet de biscuiti toata ziua, ca a mai avut vreo 30 de clienti inaintea voastra, carora le-a zambit si le-a urat “o zi frumoasa”, chiar daca a fost o cursa de 3 lei sau de 100 lei, ca poate e incepator si nu stie chiar toate ulitele si stradutele pe care locuiti voi, ca a trebuit sa aeriseasca masina dupa ce s-a dat jos un nespalat inaintea voastra, ca poate nu-si mai simte picioarele de la atata dans pe ambreiaj/acceleratie/ frana, ca trebuie sa fie atent ca in cele 12 (sau mai multe) ore de condus sa nu dea cu masina peste cineva sau ceva, ca tot ce face - viteza, parcare neregulamentara, mutatul de pe o banda pe alta – nu le face pentru el, ci pentru clientul din masina lui…", astfel isi descrie Z. meseria pe blogul sau, dintaxi.tumblr.com. Aici a adunat povesti emotionante, bine scrise, auzite din gura oamenilor pe care ii duce in siguranta la destinatie.
Iata si o mostra de emotie: "Doi barbati, in jur de 40 de ani, imi fac cu mana. Unul dintre ei impinge scaunul cu rotile al celuilalt. Amandoi sunt joviali, chiar daca au hainele jerpelite si au stat prea mult in spital. "Prietene, n-am mai putut sa stau aici. Vezi, am cancer la picioare si nu ma mai pot misca. De ieri, sunt in spital sa fac chimioterapie, dar doare al dracului de rau si n-am suportat. Asa ca mai bine ma duc sa mor acasa…", imi spune cu zambetul pe buze cel din spate, cat timp prietenul lui duce scaunul inapoi in spital. Ma uit in oglinda si vad un individ costeliv, cu urechi clapauge, la vreo 45 de kg cu tot cu haine, care-mi spune mie, un strain, ultimul capitol din viata lui. Ne oprim prima oara la un bloc din zona sa o luam pe ”fiica lor” (cei doi se amuza). Cat timp cel din fata se duce sa sune la interfon, celalalt imi povesteste cum se face ca e fiica… lor. Femeia care a nascut-o pe fata a trait simultan cu cei doi prieteni din masina mea si le-a ascuns asta timp de 10 ani. Cel sanatos e tatal biologic, in timp ce muribundul e cel are a crescut-o".
Absolvent de Filosofie, redactor, fotograf si editor foto timp de zece ani, la diferite publicatii centrale, Z. pune pasiune in tot ceea ce face, fie ca este jurnalist sau taximetrist. Din toamna, va incerca sa schimbe din nou meseria, poate ceva in domeniul IT. Ii tin pumnii!
Nicoleta Zaharia a lucrat in presa scrisa aproape 10 ani. A publicat articole in "Adevarul", "Adevarul literar si artistic", in revistele "Dilema Veche", "Historia", "Cultura". De doi ani, locuieste impreuna cu sotul si baietelul lor, Toma (3 ani si 7 luni), in Portsmouth, Anglia.
