Stil

#haine primavara 2015 #culori primavara 2015 #recomandari Pantone primavara

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits: Culorile primaverii 2015

Sper ca va place albastrul. Spun asta pentru ca, daca e sa luam drept litera de lege recomandarile Pantone, nuantele de azuriu – mai concret Scuba Blue, Classic Blue si Aquamarine – vor fi castigatoare in primavara care urmeaza.

 

Cei de la Institutul Pantone elaboreaza pe aceeasi tema, explicand ca in acest sezon “vom vedea o tranzitie spre o zona mai rece si mai estompata a spectrului cromatic. O alaturare eclectica, diafana de culori delicate, pasteluri luminoase si nuante neutre, inspirate de natura, formeaza miezul creativitatii designerilor, care se inspira din reverii si amintiri ale unor vremuri mai simple.”

Sa nu credeti ca aceste tendinte cromatice apar aleatoriu. Daca urmariti cu atentie defilarile din perioada Saptamanilor Modei, puteti incepe sa observati tipare, similaritati, puncte comune intre colectiile unor designeri complet diferiti ca stil. Nu este doar o impresie – o anumita culoare sau cateva culori (pe langa imprimeuri, croieli, lungimi, materiale) domina de fiecare data podiumurile. Iar o data ce le-ati observat, nu le mai puteti trece cu vederea. Acele culori vor fi ulterior omniprezente: in magazinele cu imbracaminte si accesorii, in cataloagele de moda, in reclame, in ambalajele multor produse (parfumuri, de exemplu), ca obiecte de design interior sau culori de zugraveli.

De fapt, tendintele nu sunt create pe podiumuri. Creatiile designerilor sunt rezultatul cercetarilor unor agentii cum este Pantone, iar procesul de selectie al trendurilor cromatice de sezon este departe de a fi unul arbitrar. Timp de luni intregi – care se pot intinde pana la 5 ani! – Pantone scaneaza sute de crochiuri, mii de fotografii si zeci de colectii pentru a-si sumariza previziunile cromatice si a restrange propunerilor creativilor la doar 10 culori dominante.

Paleta dominanta: nuante de albastru

Rece, diafan si seren, Aquamarine este o nuanta de bleu straveziu, care ne duce cu gandul la ploi linistite si lacuri intinse. Intr-o lume care devine progresiv mai haotica, un albastru Aquamarine este perceput ca nostalgic si permite crearea unui spatiu calm, linistit, visator.


Un turcoaz revigorant, Scuba Blue este o culoare jucausa si foarte placuta. Desi este o nuanta rece, intensitatea lui confera energie si noutate paletei cromatice pentru primavara. Ne va duce cu gandul la tropice, la vacanta, la paradisuri exotice.

Classic Blue inspira calm, armonie, introspectie, putere. Una din nuantele-ancora ale paletei propuse de Pantone, acest albastru inchis este un clasic prin excelenta, universal flatant si se va regasi in garderobele tuturor femeilor.

Neutre si clasice: bej, gri si Marsala (un visiniu cu tenta de maron)

Echilibrand spectrul rece al gamei cromatice pentru primavara 2015 avem o varianta de bej: Toasted Almond. O nuanta neutra, ca incalzita de soare, Toasted Almond ofera caldura, eleganta si sugereaza o primavara plina de spontaneitate. Adaptabil si clasic, similar unui bej-camel, Toasted Almond este o culoare organica, naturala.


Glacier Grey – un gri discret, care infrumuseteaza si subliniaza contraste – vizibil atat in paletele cromatice din colectiile pentru femei, cat si in cele masculine. Este genul de culoare care se asorteaza oricarei alteia, dar poate ramane in fundal pentru a permite altor nuanta sa impresioneze. Calitatea suprema a acestui Glacier Grey este, indisputabil, clasicismul lui.

Interesant pe cont propriu, dar si un contrast minunat cu alte culori (bleu cenusiu, verde lime, roz trandafiriu, galben mustar, bej camel, verde masliniu), Marsala este fundatia pe care este construita paleta cromatica a sezonului. Este o nuanta senzuala, eleganta, indrazneata, sofisticata, robusta, la fel ca vinul care poarta acelasi nume. Marsala – o nuanta de visiniu cu tenta de maroniu – a fost aleasa si culoarea anului 2015, poate pentru caldura si rafinamentul sau.

Petele de culoare: roz, galben, oranj si verde

Simpatic denumit, Strawberry Ice este o delicatesa: o nuanta delicioasa, subtila si incantatoare, ideala pentru garderoba de primvara-vara. O tusa de roz Strawberry Ice in tinute ne va face sa zambim si ne va imbujora obrajii.


Aprins si vesel, Tangerine este un oranj suculent, plin de energie, dar care nu deranjeaza privirea. La fel ca rozul Strawberry Ice, este o nuanta versatila, suficient de intensa pentru a putea fi purtata de una singura sau in combinatie cu neutre, dar si indeajuns de generos pentru a putea fi alaturat unui imprimeu de vara.

O alta nuanta a carei denumire este imprumutata din gastronimie, Custard este un galben agreabil, lejer, insorit. Custard are o nota de buna-dispozitie, iar caldura si blandetea acestui galben il fac ideal pentru vara.


Desi nu este considerata o culoare moderna, Lucite Green revine in moda din cand in cand. Este o tenta de verde clar, proaspat, revigorant, ca o guma de mestecat mentolata. Pus in valoare pe tesaturi transparente, Lucite Green este lejer si feminin.


PS: Dupa toata insiruirea asta de culori care sper ca v-a atras atentia, fac un mic anunt: va invit sambata 31 ianuarie, la primul Style Conversations din 2015.

L-am denumit “Cum sa fii Wonder Woman”, iar in acea sambata vom discuta despre stil si frumusete. Vom vorbi despre dezvoltare personala si planificare financiara. Despre cum te descurci cu un mecanic auto, cum faci playlistul sau meniul petrecerii perfecte si cum faci networking. Despre cum iti descoperi valorile personale si ce faci la urmatoarea intalnire romantica. Evident, vorbim si despre garderoba, cochetarie si feminitate!

Fara gluma, la inceput de 2015 va invit sa facem impreuna un exercitiu: trecem in revista fatetele vietii noastre (well-being, stil, cariera, spiritualitate, dezvoltare personala, viata personala & de familie, aptitudini practice), invatam tips & tricks si cum le gestionam, si incepem sa ne planificam anul si viata, ca adevarate femei-minune… Daca vreti sa participati,  inca va puteti inscrie trimitand un mesaj la inscrieri@imagematters.ro.

Irina Markovits
Consultant de stil
Mai multe articole si sfaturi de stil personal, pe StyleDiary.ro


Sursa fotografii: pantone.com, style.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Irina Markovits

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea