It

#istorie google #googleplex #servere google #actiuni google

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Google, o istorie impresionanta

In Ianuarie 1996, Larry Page si Sergey Brin, doctoranzi la Universitatea Stanford, au initiat un proiect de cercetare in domeniul motoarelor de cautare si a indexarii datelor de pe Internet. Acest proiect a pornit din dorinta celor doi de a demonstra ca sistemul utilizat pentru indexarea datelor la momentul respectiv era inferior celui gandit de ei: in loc sa indexeze si sa clasifice informatia in functie de numarul de cautari inregistrat asupra unui termen, Google indexa si clasifica informatia in functie de relatia intre termenul cautat si pagina de internet unde acesta aparea. Noul sistem a fost denumit PageRank. De fapt, sistemul clasifica informatia in functie de cat de des aparea pe o pagina, de cate pagini pe Internet continea respectiva informatie, precum si de importanta paginii respective (numar de accesari, timp de accesare, etc) in Internet. 

BackRub a fost numele original al motorului de cautare, nume care face referire la sistemul de indexare si clasificare, prin backlink. Numele final a fost ales cu referire la cuvantul googol, care este denumirea numarului reprezentat de cifra 1 urmata de 100 de zerouri. Voia sa insemne ca motorul va fi capabil sa indexeze o foarte mare cantitate de informatii. Numele de domeniu Google.com a fost inregistrat la aproape doi ani de la initierea proiectului, mai exact in 4 Septembrie, 1997. La aceeasi data a fost infiintata si compania, al carui sediu era intr-un garaj al unui prieten al celor doi.

Dupa ce in August 1998, inainte chiar ca firma sa fie infiintata,  Andy Bechtolsheim, co-fondator al Sun Microsystems, a facut o injectie de capital de 100 000 $, la inceputul anului 1999, cei doi fondatori, Page si Brin, au decis sa vanda compania cu un milion $ catre Excite, insa acestia au refuzat. Cateva luni mai tarziu, dupa o runda de strangere de fonduri, Google a reusit sa coopteze 25 milioane $ de la mari investitori americani.

Istoria Google devine spectaculoasa cu adevarat incepand cu 2001, cand a fost brevetat sistemul PageRank pe Universitatea Stanford, Cu Larry Page ca inventator. In acest an a inceput compania sa achizitioneze  firme mici, cum ar fi Keyhole Inc., initiatoare a proiectului care mai tarziu, incepand cu 2005, va purta numele de GoogleEarth

Doua dintre serviciile majore ale companiei, Google Search Appliance si  Google News au fost lansate in 2003. Incepand cu anul 1999, sediile companiei au fost depasite de mai multe ori in ce priveste capacitatea, astfel ca in 2003 Google si-a stabilit sediul central in Mountain View, California, intr-un complex cunoscut sub numele de Googleplex (foto). Si aceasta denumire are la origine cuvantul googol: googolplex este termenul care defineste numarul format din cifra 1 urmata de un googol de zerouri. 

 

In 2004 Google a fost listata la Bursa, lansand public 19.605.052 de actiuni la pretul de 85$/actiune. Capitalizarea actiunilor a adus companiei mai mult de 23 miliarde $. Cele 271 milioane de actiuni ramase in proprietatea companiei i-au transformat pe angajatii de la acea vreme in „milionari de carton”. In acelasi an Google a anuntat serviciul Gmail, probabil cel mai raspandit serviciu de email din lume, dar cu siguranta cel mai inovator la ora actuala. Serviciul a fost lansat public la data de 7 Februarie 2007. Tot in 2004 a fost infiintata organizatia non-profit Google.org, cu un capital initial de un miliard $. Scopul declarat al organizatiei a fost acela de a aduce sensibiliza constiinta publica asupra problemelor de genul saraciei tarilor din Lumea a Treia, a sanatatii publice sau a schimbarilor climaterice. 

Din 2005 Google a inceput sa aiba parte de serioase atacuri  la imagine, care insa nu au afectat-o aproape niciodata negativ, in special datorita nenumaratelor parteneriate la care a luat parte. Astfel Google sa lansat in parteneriate cu NASA Ames Research Center, Sun Microsystems, AOL, precum si cu Nokia, Ericsson si Microsoft pentru finantarea si lansarea numelui de domeniu de Top Level .mobi . Imaginea pozitiva i-a fost imbunatatita si de infiintarea unui post de Chief Culture Officer, a carui misiune este de a promova cultura unica Google si de a promova valorile reale ale companiei. Google Books, unul dintre cele mai controversate proiecte Google a fost lansat tot in 2005. In acelasi an Google s-a implicat in proiectul Android. In 2006 compania a continuat achizitiile care ulterior ii va aduce mare prestigiu:  YouTube, achizitionat cu pretul de 1,6 miliarde $. Aceasta suma, oricat de mare ar putea sa para, reprezinta totusi doar cu putin mai mult de 10% din ceea ce a raportat ca a incasat in acelasi an doar din reclame: zece miliarde si jumatate $. Tot in acelasi an au fost lansate servicii precum Google Video, care ulterior va fi contopit cu nou achizitionata platforma sau Custom Search Business Edition, care oferea ferestre de cautare fara reclame. In Octombrie 2006 compania a inceput sa instaleze mii de panouri fotovoltaice capabile sa produca 1.6 megawati de electricitate.

Anul 2007 a adus primele zvonuri cu privire la linia de smartphone-uri Nexus. 2007 este si anul in care la nivelul de top al companiei s-au produs o serie de schimbari dramatice, cu importanti directori parasind compania pentru a se alatura altor companii, cum ar fi Facebook, Netshops sau Yahoo. Tot acum Google face publica implicarea sa in proiectul Android, urmand ca in 2008 HTC sa lanseze primul smartphone pentru public care rula cu Android. Ramanand tot in sfera software-ului end-user, Google Chrome a fost lansat tot in 2008.

Anul 2009 a fost unul deopotriva bun si rau. Bun pentru ca mai multe companii specializate in analize de piata au determinat ca Google Search este cel mai popular serviciu de cautare din SUA si Europa si rau pentru ca in acest an au inceput sa apara probleme serioase cu proiectul GoogleBooks, unde compania avea sa dea un pas inapoi pentru prima oara. Google Fiber,  Nexus One, servicii precum  Google+,  Google Wallet sau Gmail Motion, lansarea in industria energiei regenerabile, achizitia a numeroase companii publice la preturi de-a dreptul ametitoare, atingerea unui impresionant numar de peste un miliard de vizitatori unici pe zi, refacerea interfetei de cautare a imaginilor, schimbarea algoritmului  Google,  donatii facute pentru organizatii care promoveaza cultura si educatia (cum ar fi donatia catre Olimpiada Internationala de Matematica a unui milion de euro), incasari de 50 miliarde $ numai din platformele de publicitate, procese pentru brevete cu privire la tehnologii utilizate in smartphone-urile Android, toate acestea sunt doar cateva din multele evenimente care modeleaza din 2010 istoria uneia dintre cele mai mari companii din lume.

Ce se va intampla in viitor?   

Google este implicata in mult extrem de multe proiecte, care afecteaza zilnic viata a multe miliarde de oameni. Probabil compania cu cea mai meteorica dar si stabila ascensiune din cate au fost, Google a inceput sa castige acum teren chiar si in Rusia si in China, unde Yandex si respectiv  Baidu detin cota cea mai mare pe piata motoarelor de cautare. O viata fara Google e greu de imaginat. Dar mai mult, cu siguranta ca de cate ori ne gandim la tehnologii noi, futuriste si poate chiar fanteziste, prima companie care ar putea fi capabila sa le transforme in realitate, este Google.

Ovidiu Leonte

itpc.ro/

  •   2013-07-08
  •  
  •   comentarii
Ovidiu Leonte

Articol scris de

Ovidiu Leonte

Vezi toate articolele

Date de contact

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Contacteaza-ne

Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii