It

#iphone #aplicatii #ipod touch #ipad #android #google maps #smartphone #iOS #google #apple

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Vesnica batalie Android versus iOS. Ce alegem?

Printre utilizatorii diferitelor tipuri de telefoane se nasc controverse, de cele mai multe ori legate de echipamentul in sine, de producator, de hardware sau de design. Totusi, la achizitionarea unui smartphone, nu pot fi neglijate considerentele legate de sistemul de operare. Cele mai populare dintre sistemele de operare pentru echipamente mobile care se gasesc acum pe piata sunt, fara indoiala, iOS de Apple si Android de la Google.

Echipamentele care ruleaza cu Android detin 68,3% din cota de piata, iar iPhone-ul 18,8%, echipamentele ce ruleaza cu celelalte doua sisteme de operare, BlackBerry si Windows Phone detinand cote de piata de sub 5% fiecare, conform unei analize itpc.ro. Avand in vedere popularitatea celor doua sisteme de operare, precum si faptul ca exista o dezbatere foarte raspandita cu privire la acestea, in articolul de astazi vom trata cat mai pe larg subiectul Android versus iOS.

in primul rand, pentru a nu starni controverse, vreau sa mentionez ca aceasta comparatie va avea in vedere in special smartphone-urile, respectiv iPhone pentru iOS si telefoanele mobile touch-screen pentru Android.

Istoric

iOS: Initial denumit iPhone OS, iOS este sistemul de operare lansat in iunie 2007 (la sase luni dupa ce i se facuse prezentarea oficiala), de catre Apple pentru echipamentele mobile iPhone si iPod Touch. Ceva mai tarziu, compania a compatibilizat sistemul de operare pentru a fi rulat si pe iPad sau Apple TV. iOS a fost primul sistem de operare care folosea caracteristica multi-touch, care permite folosirea a mai mult un deget pentru o serie de actiuni, cum ar fi zoom-ul. incepand cu iPhone 3GS, iOS a fost integrat cu functii pentru accelerometru, de asemenea primul sistem de operare care a folosit aceasta caracteristica. Este adevarat ca ambele caracteristici au necesitat tehnologii speciale, dar Apple au fost pionieri in domeniu dintotdeauna.

La inceput iOS nu suporta aplicatii de la producatori independenti, asa-numitele third-party apps. Abia in februarie 2008 a fost lansat SDK-ul (software development kit) pentru iOS, ceea ce a dus in timp la crearea unui numar impresionant de aplicatii independente (aproximativ 700.000 pe AppStore – piata online de aplicatii pentru iOS, echivalentul lui GoogleStore pentru Android).

Numele oficial de iOS a fost lansat in vara lui 2010. Ca fapt divers, numele iOS era deja utilizat de Cisco pentru sistemul de operare care rula pe echipamentele sale de routing si swtching de mai bine de 10 ani, iar Apple a rezolvat problema denumirii (care pentru Cisco nu era esentiala din perspectiva marketingului) cumparand numele de la compania de retelistica.

Android: Sistemul de operare creat de compania Google, are la baza sistemul de operare Linux, astfel incat este des intalnit sub titulatura de distro Linux (distributie Linux). Licentiat sub Licenta Apache (denumita la un moment dat CopyLeft, un joc de cuvinte considerat indreptatit, care, spre deosebire de CopyRight, ofera drepturi libere si neexclusive de distributie, modificare si utilizare), Android poate fi modificat, imbunatatit sau simplificat de oricine, singura conditie fiind eliminarea ambiguitatilor la lansarea produsului derivat prin folosirea unui nume diferit.

Android, Inc. a fost fondata in octombrie 2003 pentru a construi „un sistem de operare pentru echipamentele mobile care sa fie constient de locatia si preferintele utilizatorului sau” (cuvintele unuia dintre fondatori). In vara anului 2005, Google a achizitionat compania, impreuna cu echipa fondatoare. Dupa multe speculatii atat in mass-media scrisa cat si in cea de pe internet cu privire la intentia Google de a se implica in tehnologia comunicatiilor mobile, in noiembrie 2007, Google, impreuna cu Qualcomm, Texas Instruments, HTC si Samsung si cativa operatori de telefonie mobila, precum T-Mobile, au anuntat infiintarea consortiului Open Handset Alliance, Android fiind primul produs al acestuia. Logo-ul, un robotel verde, a fost creat de designerul Irina Blok. Pe data de 22 Octombrie 2008 a fost lansat primul smartphone care rula cu Android, HTC Dream.

In versiunile majore ale sistemului de operare Android sunt: Cupcake (prima versiune, deci data de lansare ar fi Octombrie, 2008), Donut (Septembrie, 2009), Eclair (Octombrie, 2009), Froyo (Mai, 2010), Gingerbread (Decembrie, 2010), Honeycomb (Mai, 2011), Ice Cream Sandwich (Decembrie, 2011), Jelly Bean (Iulie, 2012).

Comparatii

In acest moment, in afara de faptul ca ruleaza pe echipamente mobile, Android mai este folosit si pentru proiecte smarthouse, iar Samsung are in dezvoltare un proiect pentru electrocasnice inteligente ce vor rula cu Android.

In lupta dintre cele doua sisteme de operare, Android este, pentru iOS ceea ce Windows a fost – si este inca – pentru MacOS, anume, sistemul de operare care se gaseste pe mai toate echipamentele mobile care exista pe piata, in afara de cele de la Apple, concurand cu acestea in primul rand la pret. Vizavi de acest aspect, Android ofera o flexibilitate pe care iOS nu o poate oferi nici pe departe: echipamentele dotate cu Android se gasesc in toate marimile, culorile, la extrem de multi producatori si la preturi foarte variate. Echipamentele pe care este instalat iOS sunt doar cateva.

Design si utilitate

iOS: Sistemul de operare de la Apple pastreaza linia flexibila si intuitiva a prestigiosului MacOS, oferind insa cateva caracteristici suplimentare, care aduc realmente senzatia de mobilitate pe smartphone, cum ar fi caracteristicile multi-touch, shake sau auto-rotate. Aspectul general al platformei nu s-a schimbat prea mult de la prima versiune. Acest lucru este foarte practic atunci cand vine vorba despre obisnuinta in utilizare, dar intotdeauna exista loc si de mai bine, asa ca gurile rele spun ca i-ar prinde bine un face-lifting. iOS este de mult recunoscut ca fiind extrem de stabil, cu o utilitate care a fost, la un moment dat, o piatra de hotar in dezvoltarea sistemelor de operare pentru echipamentele mobile.

Android: JellyBean, ultima versiune a sistemului, vine cu o proprietate noua deosebita: bara de notificari care se expandeaza printr-un simplu gest pe ecran. Pe aceasta bara de notificari pot fi gasite tot timpul toate lucrurile care prezinta interes primordial (status baterie, ceas, conexiune – wi-fi sau GSM – sau alarma), precum si notificarile cu privire la tot ce „intra” pe telefon (SMS-urile, e-mailurile sau actualizarile pentru aplicatii). Ca utilitate, Android este un sistem de operare in care functiile sunt practice, pastrandu-se, in acelasi timp si intuitivitatea.

Aplicatii si servicii

Android: Numarul de aplicatii si servicii pentru Android este, dupa cum spuneam, destul de redus la instalare, Google producand si introducand by default in sistemul de operare doar cateva. Printre ele se numara: GoogleNow – o aplicatie complexa, care vine intr-un format mult imbogatit fata de Siri de la iOS. Este vorba despre managerul de recunoastere vocala care de fapt combina mai multe functii, printre care aplicatia de cautare si cea de notificare. Google Maps – varianta mobila a popularei aplicatii, care functioneaza integrat cu senzorul GPS (pentru echipamentele care poseda unul). Are harta Romaniei completa, iar navigatia functioneaza excelent. Share (aplicatii pentru distribuire content) – Android are preinstalate doar aplicatiile de distribuire AllShare si Picasa. Pentru email, Facebook sau Google+ este necesara instalarea aplicatiilor respective. Aplicatiile pentru muzica, video, internet, sau radio sunt extrem de minimaliste.

Totusi, lista aplicatiilor ce le pot inlocui pe acestea depasea 700.000 la sfarsitul acestui an pe GooglePlay, iar complexitatea lor este mai mult decat suficienta pentru pretentiile pe care un utilizator le poate avea de la un echipament mobil.

iOS: Apple doteaza iPhone-urile, iPad-urile si iPod-urile Touch cu aplicatii destul de complexe – cum ar fi iTunes, dar desi lista aplicatiilor din AppStore este la fel de mare ca si cea din GooglePlay, si ofertele pentru aplicatiile alternative sunt virtual nelimitate, integrarea lor in iOS nu este atat de reusita ca si aplicatiilor native printre care se numara:

Siri – managerul de recunoastere vocala a ridicat destule probleme la lansare, fiind mai ridiculizat decat a fost apreciat. Asta poate si din cauza reclamei disproportionate (relativ la utilitatea lui in forma actuala) care i s-a facut. Maps – aplicatie proprie a celor de la Apple, incepand cu iOS 6. Ei bine, aceasta aplicatie a fost atat de gresit conceputa, incat la un moment dat Apple chiar a retras-o din sistemul de operare. A inlocuit-o cu GoogleMaps.

Am incercat sa caut detalii despre cum functioneaza aplicatia acum, dupa ce a fost reparata, insa eu personal nu am descoperit erori, iar pe unde am incercat sa investighez, am descoperit ca utilizatorii fie si-au instalat GoogleMaps, fie au ales o varianta comerciala, cum ar fi iGo. Pentru distributie, iOS beneficiaza de integrare Facebook. Astfel se poate da like si share direct din interfata sistemului. Nu acelasi lucru se poate spune si despre Google+.

In ceea ce priveste functiile camerelor video si foto si aplicatiile aferente, iOS se poate lauda cu ce e mai bun: Shared Photo Stream, utilizat impreuna cu iCloud permite contactelor selectate din agenda sa acceseze pozele si clipurile video distribuite. FaceTime, aplicatia de telefonie video, functioneaza ireprosabil. Clientul de mail este imbunatatit fata de variantele anterioare, care oricum erau cu mult mai avansate decat clientii de mail inclusi in general in sistemele de operare. in ceea ce priveste Safari, browser-ul de internet de la Apple, acesta are o caracteristica interesanta: se poate face sincronizare via iCloud pentru tab-urile deschise, astfel ca pot fi vizualizate pe toate echipamentele iOS conectate. Chiar si managerul de apeluri este extrem de complex, ceea ce nu se poate spune si despre Android.

Printre alte caracteristici interesante se numara si raspunsurile sablon ce pot fi inregistrate pentru a fi rulate in cazul in care un apel nu poate fi preluat. Lista de aplicatii native pentru iOS este lunga, dar ma voi opri aici. Dupa cum am mai spus insa, alternativele nu sunt la fel de apreciate de catre utilizatori.

Saptamana viitoare vom discuta despre stabilitatea aplicatiilor, a sistemului de operare si vom trage concluziile referitor la avantajele si dezavantajele fiecarui sistem.

Ovidiu Leonte

itpc.ro/

  •   2013-03-15
  •  
  •   comentarii
Ovidiu Leonte

Articol scris de

Ovidiu Leonte

Vezi toate articolele

Date de contact

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii