Sanatate

#pelada #tratament pelada #alopecie areata #zone fara par

Expertul Acasa.ro, dr Ioana Silvia Simian, medic specialist dermatolog: Ce este si cum se trateaza pelada

Daca v-a cazut brusc parul de pe o anumita zona, cel mai des scalp, ramanand o suprafata alopecica rotunda, cu tegumente de aspect normal, este posibil sa suferiti de pelada sau alopecie areata. Este o afectiune destul de frecventa, care poate fi sau nu asociata cu alte afectiuni din acelasi spectru.

Cum arata pelada?

Boala debuteaza cu aparitia uneia sau mai multor zone de forma unei monede, fara par, la nivelul scalpului. Pielea este normala, nu sufera modificari de textura.

Sursa foto: marbohair.com

La marginea leziunii se pot identifica fire de par scurte, mai subtiri spre baza, in forma de semn de exclamare, care vor cadea ca si celelalte. Aceleasi zone fara par se pot intalni la nivelul sprancenelor, barbii la barbati.

Exista si forme severe de alopecie: totalis, in care se pierde parul pe toata suprafata scalpului, si universalis, unde pierderea de par e completa pe tot corpul. Boala nu este contagioasa. Cel mai adesea nu se insoteste de niciun simptom local, rar resimtim senzatie de arsura, mancarimi.

La unele persoane apar si modificari unghiale de forma unor foarte mici depresiuni pe suprafata lamei unghiale.

Care sunt cauzele alopeciei areata?

Afectiunea este autoimuna. O putem face oricand in viata, mai ales daca mostenim ceva gene din familie. Se intalneste inca de la varsta copilariei. Autoimunitatea are la baza atacul organismului impotriva propriilor celule. Daca avem un teren predispus si niste factori trigger atunci se formeaza anticorpi care ataca firul de par, vazandu-l ca pe ceva strain.

Se poate asocia cu alte boli autoimune precum:

 

  • tiroidite si diabet zaharat
  • afectiuni inflamatorii intestinale
  • dermatita atopica, psoriazis, vitiligo, alte eczeme
  • lupus, poliartrita reumatoida

Ce este de facut?

Duceti-va la medic. Prin simpla examinare a zonei afectate poate pune diagnosticul. In unele situatii se recomanda o biopsie, cu examinarea piesei prelevate la microscop. Functie de contextul medical va recomanda analize/ screening pentru celelalte afectiuni posibil asociate. Este bine sa va evaluati glicemia, functia tiroidei, precum si prezenta unor factori implicati in afectiunile reumatologice, inflamatorii.

Cum se trateaza?

Evolutia bolii poate fi spre vindecare spontana, fara interventie. Tratamentele locale care se fac nu va vor vindeca definitiv de asa ceva, insa pot stimula cresterea parului.

Se folosesc tratamente injectabile local sau aplicate pe piele cu corticosteroizi. Ele scad local influenta sistemului imun si astfel firul de par scapa de atacul anticorpilor. Se poate stimula cresterea parului si prin aplicare de minoxidil. Cremele imunomodulatorii (tacrolimus, pimecrolimus), antralina, difenciprona, terapia cu UVA pot face parul sa creasca.

In formele extinse, care raspund cel mai greu, se incearca tratament sistemic cu methotrexat, ciclosporina.

Cum evolueaza boala?

E foarte greu sa prezicem cum va evolua afectiunea. Poate fi un episod unic. Parul poate creste in regiunile afectate si cadea pe alte zone. Alteori zonele pot fi complet neresponsive la tratament. Din estimarile facute, 10% din pacientii afectati pot face forme extinse si 1% pot pierde parul pe tot corpul.

Trebuie sa stiti urmatoarele:

  • afectiunea este benigna;
  • exista cale de tratament;
  • evolutia este imprevizibila, parul poate creste spontan fara interventii;
  • impactul psihologic este foarte important, de asta sufera in principal pacientul. Pierderea de par vizibila este cea care determina toate angoasele legate de boala. Niciodata nu stiti daca se opreste din cadere, daca se extinde. Vorbiti cu medicul si cautati varianta cea mai buna de tratament
  • atentie la afectiunile pe care le poate asocia. Pelada nu este grava, insa multe din bolile amintite mai sus sunt severe.

Date contact:

Dr Ioana Silvia Simian – medic specialist dermatolog

Medicover Victoriei

Telefon: 021 9896

Centrul Medical de Diagnostic si Tratament Dr Victor Babes

Telefon: 021 317.95.03

Web: simian.ioana@gmail.com

facebook.com/pages/Ioana-Simian-dermatolog/

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Ioana Silvia Simian

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea