Sanatate

#colesterol #colesterol bun #colesterol rau # HDL # LDL # rol colesterol

Expertul Acasa.ro, dr. Ruxandra Constantina: Colesterolul, prieten sau dusman

Colesterolul poate fi si prieten, si dusman, depinde de noi cum il folosim. Desi grasimile sunt asociate cu obezitatea, boli cardiovasculare, imbatranire precoce, boli degenerative, trebuie sa facem deosebire intre grasimile bune si cele rele.

Grasimile saturate sunt solide si au provenienta animala (unt, untura) si trebuie consumate in cantitati moderate de catre persoanele sanatoase si reduse la minim in cazul celor cu diferite afectiuni metabolice sau cardiovasculare.

Grasimile nesaturate (considerate bune) sunt de origine vegetala sau animala, se afla predominant in stare lichida: uleiuri vegetale - acestea trebuie sa fie presate la rece (de masline, porumb, floarea-soarelui, de in, canepa, susan, din samburi de struguri), nuci, arahide, migdale, pestele si uleiul de peste. Acizii grasi omega 3 continuti in aceste alimente (si pe care organismul nu-i poate sintetiza singur) au un rol benefic in organism, deoarece asigura integritatea membranei celulare, mentin o buna imunitate, previn aparitia bolilor cardiovasculare si degenerative.

Colesterolul este o substanta grasa simpla, care se gaseste doar in alimentele de origine animala.

Functiile colesterolului

Colesterolul este indispensabil organismului, avand urmatoarele functii importante:

  • intra in structura membranelor celulare
  • ajuta la sinteza si transportul vitaminelor liposolubile -A, D, E, K
  • participa la sinteza hormonilor steroidici (cortisol) si sexuali (testosteron, estrogen, progesteron)
  • favorizeaza sinapsele neuronale
  • participa la formarea bilei, ce ajuta la emulsionarea si digestia grasimilor

Colesteroul sanguin are doua surse:

  • exogena: este sintetizat de ficat pornind de la alimentele introduse in tubul digestiv (25%).
  • endogena: este fabricat de catre ficat (75%)

Deci este foarte important sa pastram integritatea si functionalitatea ficatului si in acelasi timp sa avem o alimentatie saraca in grasimi saturate.

Cauzele hipercolesterolemiei

  • factori ereditari: boli ereditare care altereaza sinteza endogena a colesterolului, la nivelul ficatului (rare)
  • boli endocrine (hipotiroidismul, pancreatita cronica, diabetul zaharat, litiaza biliara)
  • unele medicamente (corticosteroizi, diuretice)
  • alimentatie necorespunzatoare: consumul ridicat si constant de alimente bogate in grasimi nesanatoase, alimente prajite, alimente si bauturi aditivate din comert, produse de patiserie, dulciuri
  • fumatul si consumul excesiv de alcool
  • stresul
  • sedentarismul

Alimente de evitat sunt cele de tip fast-food, carne grasa si organe, mezeluri, produse de patiserie si dulciuri din comert, bauturi dulci din comert, dressing-uri pentru salate, chips-uri, snacks-uri, lactate grase, branza topita, crema de unt, oua provenind de la gaini crescute in baterii, smantana, alimente prajite, alimente ce contin aditivi sintetici.

Sa nu uitam ca orice grasime sanatoasa, de exemplu, uleiul de masline presat la rece, se transforma intr-un produs nociv pentru organism prin prajire!

Totodata, trebuie excluse complet din alimentatie grasimile artificiale hidrogenate si partial hidrogenate, deosebit de periculoase pentru organism: margarina, produse de cofetarie si de patiserie din comert, snacks-uri, fast-food.

Sa nu uitam ca organismul dispune de modalitatea de a transforma excesul de glucide (dulciuri) in grasimi, pe care le depoziteaza sub forma de rezerve (trigliceride) in tesutul adipos. Deci evitati consumul crescut de dulciuri, in special cele concentrate din comert, ca si bauturile dulci, care contin, pe langa zahar, grasimi hidrogenate si aditivi chimici. Aceste produse nu numai ca duc la cresterea peste limitele normale ale trigliceridelor si colesterolului, dar stau si la baza aparitiei sindromului metabolic (obezitate, hipertensiune, hiperglicemie, dislipidemie), boli cardiovasculare si cerebrovasculare, boli neurodegenerative, cancer.

Tipuri de colesterol si valori normale

Colesterolul total este format din mai multe fractiuni: HDL, LDL si VLDL.

Colesterolul circula prin sange legat de lipoproteine de mica densitate (LDL sau colesterolul rau, care transporta colesterolul din ficat catre tesuri). 

Eexcesul de LDL se depune la nivelul pereteului arterial si poate duce la formarea placii de aterom.

In schimb, HDL (lipoproteine de mare densitate sau colesterolul bun) transporta excesul de colesterol din celule si vase inapoi la nivel hepatic pentru a fi eliminat. Acest tip de colesterol asigura deci protectia impotriva bolilor cardiovasculare.

Valorile optime ale colesterolului total sunt de 200 mg%, cu o limita superioara normala pana la 240 mg%, in cazul unui om sanatos. Persoanele care asociaza boli cardiovasculare, diabet sau obezitate trebuie sa-si tina colesterolul intre valori sub 200 mg%.

Valoarea optima pentru LDL colesterol se situeaza intre 100-130 mg%, cu limite pana la 150 mg%, iar valoarea minima pentru HDL colesterol trebuie sa fie de 40 mg%. Cresterea lui este un semn bun, indica o protectie eficienta.

Deci este foarte important sa ne determinam nu doar valoarea colesterolului total, dar si a fractiunilor sale.

VLDL (lipoproteinele cu densitate foarte joasa) sunt transportorul major al trigliceridelor. Valoarea optima a trigliceridelor este sub 150 mg%, cu o limita superioara normala pana la 200 mg%.

In conditii fiziologice, raportul LDL/ HDL are valoarea de 2,9 la femei si 3,3 la barbati. Daca valoarea acestui raport depaseste 3,5 la femei si 3,8 la barbate, apare riscul dezvoltarii unei boli coronariene.

In general femeile, gratie estrogenilor secretati, au un nivel ridicat de HDL, ceea ce le confera o protectie superioara pentru afectiunile cardiovasculare. Acest lucru este valabil pana la instalarea menopauzei. In acest moment dispare protectia estrogenilor si femeile sunt supuse aceluiasi risc ca si barbatii.

Exista o tendinta a tinerilor din ziua de azi de a nu mai consuma deloc grasimi, nici macar din cele bune (uleiuri bio presate la rece, nuci, alune, caju, migdale, seminte de dovleac, de in, de susan). Este o atitudine total gresita, care poate duce, in timp, la aparitia diferitelor tulburari - astenie, oboseala cronica, depresie, tulburari de concentrare si memorare, hiperactivitate, tulburari de ciclu, acnee, eczeme, dureri poliarticulare, insomnie etc.

Dr Ruxandra Constantina

medic specialist medicina familie, competenta apifitoterapie, biorezonanta, iridologie

Cabinet consultanta naturopata: drconstantinaruxandra.ro
Telefon: 0733.299.355.
med-as.ro

Telefon: 0219232

  •   2013-10-29
  •  
  •   comentarii
Ruxandra Constantina

Articol scris de

Ruxandra Constantina

Vezi toate articolele

Date de contact

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Articole din sanatate

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii