Sanatate

#Dr Lucy Visinescu expert Acasa.ro #celule stem #implanturi dentare #expert acasa.ro #muguri dentari

Expertul Acasa.ro, dr Lucy Visinescu: Implantarea mugurilor dentari in locul dintilor extrasi poate deveni realitate

Un grup de cercetatori, condusi de profesorul Paul Sharpe de la Colegiul King din Londra, a crescut in conditii de laborator celule stem raspunzatoare de formarea dintilor pana in momentul in care s-a definit o formatiune ca un mugure dentar, moment in care au  implantat-o in gura soarecilor, unde a continuat sa se dezvolte pana la forma finala a unui dinte.

Desi studiile sunt inca in stadiu de laborator, este un pas inainte in realizarea de implanturi dentare naturale. Cercetatorii au realizat o formula hibrida de mugure dentar din celule stem umane si animale, pe care au reusit sa o dezvolte, deci sa o faca viabila, desi fara sa particularizeze forma anatomo-morfologica a unui dinte, in functie de localizarea sa pe arcada. 

Sa nu uitam ca si actualele implanturi dentare la inceput aveau o forma bruta si au suferit numeroase perfectionari si imbunatatiri de-a lungul timpului, ajungandu-se astazi la o larga si vasta gama de implanturi din titan si chiar din ceramica, mult mai bine tolerata de tesuturile vii. Deci si acestea probabil vor fi perfectionate si dezvoltate de cercetatori care vor reusi sa personalizeze si modeleze mugurii dentari.

Avantajul implanturi biologice sunt multiple. De la rata scazuta de respingere si o mai buna integrare, la o mai buna functionalitate, fiind practic un nou dinte viu, cu tesuturi dure, vase de sange si nervi, cu coroana si radacina care va amortiza elastic presiunile masticatorii similar dintilor naturali, scazand astfel resorbtia osoasa si mobilizarea implanturilor dentare care in prezent preiau rigid presiunile masticatorii.

Este prematura utilizarea lor pe subiecti umani, insa este un inceput pentru realizarea unui vis, si o provocare pentru ingineria genetica si pentru biologi de a gasi surse de celule umane din care sa realizeze mugurii dentari care sa poata fi implantati fara riscuri in cavitatea bucala umana. Numai atunci noua tehnica va deveni o alternativa viabila pentru implanturile dentare si vom putea spune pacientilor ca un nou dinte le va creste, fara sa fie o metafora.

Date de contact:

Tel: 0744 68 76 65

E-mail: lucy.visinescu@gmail.com

Web: ddsdental.ro

Sector 1, Bucuresti

  •   2013-03-22
  •  
  •   comentarii
lucy visinescu

Articol scris de

Lucy Visinescu

Vezi toate articolele

Date de contact

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Articole din sanatate

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii