Sanatate

#drenaj limfatic #limfa #drenaj limfatic manual #prevenire imbolnaviri #probleme circulatorii

Expertul Acasa.ro, Claudia Radu: Drenajul limfatic manual, terapie pentru intregul organism

Sistemul limfatic este unul dintre cele mai complicate sisteme ale organismului uman, fiind mai putin cunoscut. Este de doua ori mai mare decat sistemul sanguin. El este parte esentiala a imunitatii, avand functii complexe, printre care drenare (curatare a deseurilor celulare si substante reziduale), hranire si imunizare.

 

Sistemul limfatic este format din ganglion limfatici, capilare, vase limfatice si organe limfoide (splina, timusul). Daca acesta nu functioneaza corespunzator, este deteriorat ori lipsa, se reduce capacitatea de functionare a creierului, se acumuleaza lichide in tesuturi, toxinele nu se elimina si apar probleme medicale grave, printre care edemul limfatic/limfedemul sau tromboflebita (umflarea tesuturilor, cel mai frecvent la nivelul picioarelor si bratelor) si limfagita (infectie bacteriana acuta a vaselor limfatice).

Persoanele al caror sistem limfatic a fost sever deteriorat sunt predispuse la diverse infectii sau tipuri de cancere, deoarece sistemul lor imunitar a fost afectat. In astfel de cazuri trebuie actionat rapid, deoarece se pot raspandi cu usurinta la nivelul intregului organism.

Drenajul limfatic manual este benefic intregului organism daca este facut de un terapeut profesionist priceput. Se executa cu miscari usoare, specifice, de evacuare a limfei din vasele limfatice si apoi de captare, dirijare a limfei din tesuturile interstitiale catre vase si capilare limfatice, precum si de "pompare” a ganglionilor limfatici.

Durata medie a acestui masaj de tip terapeutic este intre 20 minute si 2 ore si 30 minute.

 

  • probleme circulatorii (tulburari de circulatie periferica, varice, fragilitate capilara, insuficienta venoasa);
  • staza limfatica;
  • edeme limfatice;
  • noduli mamari;
  • picioare umflate, transpiratie excesiva;
  • stres, anxietate, dureri de cap, insomnii, oboseala persistenta;
  • probleme de imunitate;
  • recuperare dupa traumatisme (fracturi, contuzii, plagi etc.) si arsuri – in primul rand;
  • pentru a accelera vindecarea (timpul recuperarii se reduce chiar si la jumatate) si apoi pentru a reduce foarte mult cicatricele de la nivelul pielii;
  • celulita, obezitate;
  • ulceratii ale pielii de cauze diverse;
  • diaree/constipatie, meteorism, colita si alte probleme intestinale;

Efectele drenajului limfatic manual pot fi mult imbunatatite daca se adopta pe perioada terapiei (si nu numai) si o dieta bazata in proportie de 60-70% pe fructe si legume proaspete, renuntarea la fumat si alcool.

Masajul favorizeaza, de asemenea, acumularea in capilarele limfatice a tuturor reziduurilor prezente in tesuturi si celule, stimuleaza globulele albe (limfocite), care sunt esentiale pentru apararea organismului impotriva imbolnavirii.

Acest tratament este foarte util organismului, insa nu este adecvat persoanelor cu anumite tipuri de cancer, deoarece se poate raspandi in tot corpul, persoanelor cu boli grave de inima sau circulatorii, infectii grave sau hemoragie interna. Pentru a preveni orice complicatie este indicata consultatia medicului specialist in recuperare medicala.

Date de contact:
Claudia Radu
terapeut
tehnician maseur
spa trainer
Telefon:
0745-468.225
E-mail:  claudiaradu.mail@gmail.com
Web: nerolilife.com

  •   2014-05-06
  •  
  •   comentarii
Claudia Radu

Articol scris de

Claudia Radu

Vezi toate articolele

Date de contact

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Articole din sanatate

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii