Sanatate

#ficat #biorezonanta #detoxifiere #ficat gras # steatoza hepatica #detoxifiere ficat #remedii ficat

Expert Acasa.ro, dr Ruxandra Constantina: Semnale de alarma care arata ca ficatul tau este „agresat”

Ficatul reprezinta un organ-cheie pentru organism, unul dintre principalele sale roluri este acela de filtrare, neutralizare si eliminare a toxinelor exo si endogene (alcool, alimente, poluanti chimici). 

 

Ficatul secreta bila, cu rol important in digestie (emulsionarea grasimilor). In acelasi timp sintetizeaza numeroase substante importante pentru organism (colesterol, protrombina, heparina). De asemenea, intervine pozitiv in imunitate prin stimularea sintezei limfocitelor T).

Ficatul poate fi agresionat de infectia virala (cu virus hepatitic A, B, C, D, E), dar si de un stil de viata nesanatos, de o alimentatie ce contine prajeli, aditivi chimici, alcool, de poluanti (inclusiv fumat), de administrarea de antibiotice, de lipsa de odihna. Sa nu uitam de unul dintre principalii factorii hepatotoxici: stresul!

Un ficat obosit, suprasolicitat emite semnale de alarma care trebuie interpretate corect si tratate corespunzator: astfel, apare o stare de astenie care nu cedeaza la repaus, scaderea poftei de mancare, greturi, voma, dureri in hipocondrul drept, tulburari de digestie, balonari, ameteli, dureri de cap, tulburari de digestie, eruptii cutanate, fragilitate capilara, limba incarcata, mirosul neplacut al respiratiei.

 


Este vorba despre steatoza hepatica sau incarcarea excesiva cu grasimi (trigliceride) a ficatului. Este recomandat sa efectuati analize sange (transaminaze, electroforeza proteinelor serice, hemoleucograma, teste coagulare), ecografie abdominala. Foarte util este si testul cu biorezonanta.

In acest caz este foarte important sa adoptam un stil de viata sanatos, care include:

 

  • alimentatia corespunzatoare – trebuie sa contina preponderent fructe si legume proaspete (legumele cu frunze verzi ofera o protectie puternica pentru celula hepatica), cat mai putin prelucrate termic, carne slaba, peste, uleiuri vegetale presate la rece, cereale integrale, produse apicole. Trebuie eliminate alimentele procesate din comert, mancaruri tip fast-food, grasimi saturate, uleiuri rafinate, margarina, mezeluri, afumaturi, bauturi energizante din comert, excesul de fainoase si zahar. Alcoolul trebuie consumat in cantitati moderate (cateva pahare/saptamana). Consumati sucuri de telina, morcovi, sfecla, lamaie, grapefruit, anghinare, papadie.
  • respectarea perioadele de odihna;
  • evitarea substantelor hepatotoxice - aditivi chimici din alimente, poluanti, medicamente, alcool, fumat etc.
  • efectuati periodic sedinte de reflexoterapie si acupunctura pentru detoxifiere si echilibare energetica
  • mentineti in limite normale nivelul colesterolului si trigliceridelor sanguine, a glicemiei;
  • combateti obezitatea si sedentarismul.

In paralel, este bine sa efectuam cure periodice de detoxifiere si regenerare hepatica, utilizand produse naturiste care sa ajute la detoxifierea si regenerarea hepatica. In acest sens vom folosi plante cu actiune coleretic-colagoga si hepatoprotectoare (anghinare, cicoare, coada-soricelului, aloe, rostopasca, armurariu, sunatoare, gentiana, unguras, papadie, rozmarin) in combinatie cu plante depurative ale sangelui (coada-soricelului, telina, aloe, anghinare, brusture, mesteacan, cicoare, urzica, soc).

Atentie! Terapiile trebuie recomandate de medicul apifitoterapeut, pentru a avea eficacitate terapeutica, fara reactii adverse.

Printre cele mai rapide si eficiente remedii se numara:

  • Rozmarinul, care poate fi utilizat in primul rand ca atare, fiind o planta foarte aromata. La nivel digestiv, are actiune de stimulare a producerii si excretiei de bila, antispastica, scade colesterolul, usureaza digestia. Poate fi folosit sub forma de ceai (doua cani/zi), extract gemoterapic din mladite de rozmarin ( 40-50 de picaturi, in putina apa, o data pe zi sau in asocieri, una-doua luni).
  • Armurariul, care are o actiune complexa de detoxifiere la nivel hepatic si sanguin, actiune antioxidanta si de stimulare a capacitatii de regenerare a celulelor hepatice. Studii recente demonstreaza faptul ca armurariul are si efecte anticancerigene puternice. Aceasta actiune se datoreaza compozitiei complexe, in primul rand silimarinei extrase din seminte. Se administreaza sub forma de pulbere (o lingurita rasa de pulbere de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol), infuzie combinata (trei cani pe zi), ulei extravirgin din seminte de armurariu (una-doua linguri pe zi). Se face o cura de aproximativ 21-30 zile. Pentru potentarea efectelor, se administreaza in paralel cu cura de pastura sau polen.
  • Papadia, o planta cu actiune detoxifianta si hepatoprotectoare, sub forma de salata, ceai, tinctura, comprimate.
  • Anghinarea cu efecte coleretic-colagoge, antitoxice hepatice, hepatoregeneratoare, sub forma de ceai, tinctura, comprimate, se fac cure de 20-30 zile urmate de pauza.
  • Sunatoarea are actiune coleretic colagoga, antiinflamatoare, de protectie a hepatocitului. Sunatoarea este si unul dintre antidepresivele naturale cele mai eficiente. Restabileste echilibrul psiho-emotional, calmeaza, induce relaxarea si somnul.
  • Extract din fructe de Schisandra (sau planta cu cinci arome), o planta adaptogena, cu efecte deosebite antioxidante, detoxifiante generale si la nivel hepatic, stimulatoare ale functiei celulelor hepatice.
  • Este recomandabil sa se utilizeze preparate ce contin asocieri de plante si mai multe substante ce actioneaza la nivelul diferitelor etape de detoxifiere hepatica: armurariu, anghinare, N-acetil-cisteina, topinambur, L-glutation, acid alfa lipoic, vitamina C, seleniu.
  • Aloe, sub forma de suc natural nepasteurizat, are un rol detoxifiant excelent (inclusiv la nivel hepatic), asigura o buna functionare la nivel hepato-biliar; in acelasi timp, are si efecte antioxidante.
  • Pastura, cu efecte hepatoprotectoare si hepatoregeneratoare excelente: doza recomandata intern este de 10-20 g/zi, in doza unica sau in doua reprize, la 30-45 de minute dupa masa, timp de 30 zile, se pot face 3-4 cure/an
  • Gemoterapia cu radice de porumb, mladite de alun, mladite de rozmarin, este deosebit de eficienta pentru refacerea celulei hepatice. Se fac cure de 2-3 luni.

Dr Ruxandra Constantina
medic specialist medicina familie, competenta apifitoterapie, biorezonanta, iridologie
Cabinet consultanta naturopata: drconstantinaruxandra.ro
Telefon: 0733.299.355

  •   2014-10-13
  •  
  •   comentarii
Ruxandra Constantina

Articol scris de

Ruxandra Constantina

Vezi toate articolele

Date de contact

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Articole din sanatate

Contacteaza-ne

Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii