Parinti

#primii ani de scoala #teme copii # scoala copii

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: “Inveti pentru tine, nu pentru mine!”

Oare cati dintre noi nu au auzit fraza asta din gura parintilor? Eventual insotita si de vreun ton mai artagos sau de vreo zdruncinatura de umeri, ca sa se inteleaga copilul mesajul mai abitir. Ei bine, iata ca nici generatia actuala nu a scapat de ea, fiind folosita cu consecventa de catre parinti, dar si de catre profesori.

Teoretic, se vrea a fi incurajatoare, motivatoare, sa-l faca pe copilul, care se ratoieste obraznic la tabla inmultirii si despartirea cuvintelor in silabe, sa se responsabilizeze si sa inteleaga ca undeva, candva aceste chestiuni seabade si sterile ii vor fi utile, deci sunt pentru binele lui.

Evident ca niciun copil pe lumea asta nu are habar despre ce vorbeste parintele si nu vede nicio utilitate concreta in teme sau in invatat, in afara ideei ca trebuie sa ia note si ca ele trebuie sa fie maricele ca nu cumva parintii sa se botoseasca. Discutand cu copiii si intrebandu-i de ce invata raspunsurile au fost de genul: “ca sa nu ma certe mama/tata”, “ca sa primesc jucaria X”, “ca sa nu ma pedepseasca mama/tata”, “ca sa nu ma certe doamna”, “ca sa-mi ia telefon” etc. Niciunul nu mi-a spus ca invata pentru el, pentru binele lui, pentru satisfactia si tremurul extatic pe care-l simte umpland pagini intregi de exercitii, cand el de fapt ar vrea sa se joace toata ziua pentru ca, ce sa vezi, este si el copil!

Stilul acesta de incurajare este total neproductiv si ma surprinde de fiecare data atunci cand vad parintii care spun ca si pe ei i-a enervat fraza asta, dar totusi o folosesc petru ca… asa trebuie, ei asa au crescut si uite ce bine au ajuns! Copiii nu au perceptia timpului si o recompensa viitoare, aruncata intr-un viitor nedefinit si constand in nimic concret nu a face decat sa-i demoralizeze, sa-i demotiveze. Ca sa ajung sa invat pentru bucuria de a invata, ar trebui mai intai ca eu, ca parinte, sa descopar bucuria de a re-invata impreuna cu copilul meu. Daca eu, ca parinte, dau ochii peste cap atunci cand aud cate teme are de facut, cum ar putea vreodata un copil sa se bucure ca face teme?! Cati dintre parinti spun: “WOW, super ca ai teme de facut! Abia astept sa-mi spui ce ai descoperit azi la scoala si cum o sa pui/punem asta in exercitii! Uite, ieri nu stiai asta! Astazi stii mai mult! Nu e fantastic?” Cu astfel de fraze voi reusi sa nasc in copil curiozitatea intelectuala si bucuria de a descoperi ce mai urmeaza sa se intample la scoala.

La fel de ineficienta este si indicarea pe strada a categoriilor defavorizate (gen cersetori, cetateni de etnii conlocuitoare sau maturatorii de pe strada si celebrii gunoieri), insotita de apostrofarea aferenta: “Uite, asa o sa ajungi daca nu inveti! Vai de capul tau! Un amarat, un nenorocit!” Sa va mai spun oare cati baietei sunt superincantati de masina de gunoi, care este foarte tare si nici nu trebuie sa mai invete pentru asta? Comportamentul acesta este gresit de 2 ori: pe de o parte, arata o etichetare negativa fata de niste oameni a caror poveste nu o stim si care pot sa fie absolut ok, iar apoi apare o devalorizare fata de o categorie profesionala – sunt niste oameni care, pana la urma, muncesc cinstit si fara de care orasul nu ar supravietui. Pe de alta parte, arata totala neincredere in propriul copil, devalorizare, umilire, jignire - cam asta poate resimti un copil. Copiii au nevoie de aspiratii inalte, de o imagine inaltatoare a parintelui, care vede il el tot potentialul lumii: “Mami, tu poti sa fii orice iti doresti, iar eu si tati te vom ajuta! Eu chiar cred ca esti cel mai curajos, inteligent si indraznet baiat si vei reusi tot ce iti propui in viata!” Astfel de mesaje sunt energizante, dau viata, dau aripi copilului, il imping mai departe, mai sus, mai puternic! Repetandu-i mereu si mereu ca o sa fie vai de capul lui, ca este lenes, ca e un puturos, ca nu face niciodata suficient, ca ceilalti copii sunt mai buni, ca e un imprastiat, ca nu o sa invete niciodata sa citeasca etc., zi de zi, va ajunge sa creada asta, isi va interioriza acest mesaj negativ si va renunta sa mai creada ca poate! Nu incurajezi un om spunandu-i ca nu, ci ca DA!

Incercati sa transformati mesajele catre copii in mesaje incurajatoare, vesele, optimiste cu privire la ei si la viitorul lor, transmiteti-le ideea ca scoala este este un loc placut, unde se intampla atatea lucruri bune, dincolo de invatat: “Uite, ai prieteni noi, ai colegi noi, ati facut un super proiect impreuna, ce alte lucruri ati mai putea face impreuna? Stii, atunci cand sunteti mai multi puteti sa face lucruri mai importante!”

Nu spun ca nu exista probleme in scoli – oh, ba da! Si inca destule! Dar haideti sa nu le adacim noi si mai mult, sa nu le ingreunam, sa nu le facem mai apasatoare. Copiilor nu le este usor si multi dintre ei chiar depun eforturi pentru a face fata, chiar daca nu au rezultatele pe care parintii le-ar dori. Apreciati efortul lor si amintiti-va ca, cel putin in primii ani de scoala, nu invata pentru ei, ci pentru voi – parintii!

Sursa foto: pixabay.com

  •   2017-03-07
  •  
  •   comentarii
Daniela Nicoleta Dumitrescu

Articol scris de

Daniela Nicoleta Dumitrescu

Psiholog clinician, psihoterapeut CBT, Formator Metoda ESPERE®

Vezi toate articolele

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii