Cred ca nu exista copil pe lumea asta care sa nu fi fost intrebat despre ce o sa se faca el atunci cand o sa creasca mare, acesta intrebare fiind un fel de laitmotiv al discutiilor adult-copil. Uneori, copiii spun chiar ei singuri cam pe unde se vad, imaginandu-si lumi si experiente fantastice, povesti extraordinare si descoperiri uluitoare.
Din pacate, adesea parintii taie astfel de aripi divers colorate, incercand sa orienteze copiii spre profesii “serioase”, “sigure” sau “din care sa traiesti bine”. De parca traim intr-o lume serioasa, sigura si traitul bine ar avea vreo legatura cu asta.
Mai mult, am fost surprinsa sa constat, discutand cu adolescentii de astazi, ca inca au in ei directivele parentale pe care si generatia mea le-a primit: avocatii, medicii si economistii sunt in continuare in topul preferintelor parentale. Chiar daca ne avantam pe la cate vreo universitate cu pretentii de pe meleaguri straine, parca tot specializarile clasice sunt inca mai bine cotate, decat cine-stie ce chestie noua, adesea interdisciplinara, cu nume ciudat.
Ei bine, eu tocmai acolo vad viitorul: in interdisciplinaritate si cercetare! Le-as spune parintilor de astazi ca se preconizeaza ca in urmatorii 10-15 ani sa dispara peste 20% din meseriile actuale si sa apara ceea ce nici cu gandul nu gandesti, iar una dintre ele este chiar contabilul, spre exemplu. Dincolo de acest aspect, cercetatorii afirma ca este bine ca parintii sa insiste pe cateva abilitati care vor fi esentiale in viitor si mai putin pe chestiuni pragmatice, pe memorizare, pe acumulare de cunostinte. Astfel, se vorbeste din ce in ce mai apasat despre creativitate si exersarea ei continua, despre adaptabilitate continua, despre limbi straine, despre abilitati privind noile tehnologii, pentru ca este evident ca viitor va fi foarte tech, despre curiozitate stiintifica etc. Creativitatea ramane insa elementul central, intr-un viitor in care virtualul va fi omniprezent, robotica cvasipermanenta, iar interdisciplinaritatea conditie de baza.
Joburile nu vor mai fi pentru toata viata, nimeni nu va putea sa faca timp de 30-40 de ani acelasi lucru – cum inca se mai intampla astazi, iar oamenii vor trebui sa aiba capacitatea sa integreze ritmul spectaculos al evolutiei tehnologice, al descoperirilor revolutionare, sa-si pastreze mintea flexibila si integrativa, sa-si dezvolte capacitatea de cooperare si comunicare. Va pierde cine va ramane in urma, cine nu va tine ritmul.
Asa cum bunicii nostri nu-si puteau imagina prezentul de astazi, tehnologia care ne inconjoara astazi, trebuie ca noi sa avem umilinta sa recunoastem ca este foarte plauzibil ca viitorul sa depaseasca acutalele noastre capacitatile imaginative.
In concluzie, lasati copiii sa zburde, oferiti-le experiente diverse din cat mai multe arii de cunoastere, lasati-le mintea libera, orizontul deschis si ascultati-i cu atentie si bunavointa: s-ar putea sa vede in ochii lor viitorul batranetilor voastre!
Sursa foto: thebalance.com
