Parinti

#recompense copii #treburi casnice copii #educatie copii

Expertul Acasa.ro, Livia Lucan-Arjoca, trainer: Invata-l de mic sa te ajute si nu va fugi de responsabilitati!

Copiii care fac “in joaca” diferite activitati casnice isi dezvolta motricitatea si cognitia intr-un ritm mai rapid, au o perceptie pozitiva asupra datoriilor si responsabilitatilor, castiga incredere in sine pentru ca le este recunoscuta contributia in familie, iar lista beneficiilor poate continua.

Veti spune, poate, ca nu aveti nevoie de ajutor din partea copiilor, dar nu acesta este scopul. Ba din contra, s-ar putea sa va incurce mai mult decat sa va ajute, dar este o nevoie a copilului sa se simta util. In acest context, ajutorul pe copilul vi-l poate acorda in casa este o ocazie in plus pe care o puteti folosi pentru a-l face sa se simta apreciat datorita realizarior lui. Secretul succesului este ca cei mici sa fie incurajati, chiar daca nu fac totul perfect. In plus, trebuie sa implineasca activitati adaptate varstei lor, astfel incat sa nu fie depasiti de situatie.

Cand este prea devreme?

Poti incepe de cand sunt foarte mici, de cand devine evident ca inteleg ceea ce li se spune. Activitatea cea mai potrivita pentru inceput este stransul jucarilor. Le vor aduna cu placere si le vor pune in cutii. Asa vor intelege de foarte mici ca sunt responsabili pentru lucrurile lor. In functie de varsta, iata cateva activitati pe care le puteti propune copiilor:

De la 2-3 ani. Copiii ar putea sa-si stranga singuri jucariile si sa isi puna carticelele in raft. Isi pot duce siguri la gunoi ambalajele jucariilor sau ale mancarii. Pot ajuta la udatul florilor cu stropitoarea sau cu furtunul, sub supravegherea ta.


De la 4 la 5 ani . Copiii ar putea sa isi puna singuri hainele pe umeras, sa isi stranga jucariile dupa ce s-au jucat si sa ajute la aranjarea mesei. Te pot ajuta sa framanti aluatul sau sa bati ouale pentru omleta, te pot ajuta sa intinzi rufele spalate si pot sa care cumparaturi foarte usoare.

De la 6 la 8 ani. Copiii pot avea grija sa puna apa si hrana animalului de companie, te pot ajuta la datul cu aspiratorul sau cu mopul, mai ales daca ei au facut mizerie, pot sterge praful si pot ajuta la cumparaturi, daca magazinul de proximitate este foarte aproape de voi, pot strange vasele de pe masa si le pot spala, isi pot face singuri patul.

Oricare ar fi activitatile in care se implica cei mici, mesajul pe care trebuie sa-l transmiteti este ca apreciati contributia lor. Prin laude si incurajari ii veti determina sa isi asume cu placere si alte responsabilitati si sa participle cu drag la activitatile din familie.

 

 

Cu recompense sau fara?

Spala masina familiei si primesc 10 lei? Fac cumapraturile si le spui sa pastreze restul? Decizia in aceasta privinta iti apartine, dar cel mai bine ar fi ca implicarea lor sa fie motivata de dorinta de a fi utili. Ar fi de preferat sa participe la activitatile casnice pentru ca le place sa ajute, nu pentru a obtine recompense. Incurajarile si aprecierea voastra ar trebui sa-i dea copilului sentimentul implinirii si acest lucru sa fie suficient.

Sursa foto: blogher.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Livia Lucan - Arjoca

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea