Parinti

#dezvoltare copii #miscare copii #adhd

Expertul Acasa.ro Ada Minca: Deficitul de atentie si nevoia de miscare a copiilor

Cand eram copil nu-mi putem explica cum de oamenii mari nu aveau genunchii juliti! Cum era posibil ca niciunul dintre adultii din jurul meu sa nu aiba rani la genunchi? Aveam 6-7 ani si nu-mi puteam explica asta pentru ca mie nu mi se vindeca bine rana, ca veneam cu alta cazatura peste coaja abia prinsa si o luam de la capat cu sange siroind pe picioare, spalat cu apa oxigenata, sulfamida pudra....

Si pentru ca ai mei ma amenintau ca, daca mai fac bube la genunchi, nu-mi mai dau voie afara la joaca, ajunsesem sa ma doftoricesc singura pe furis! Dupa ce ca nu mai puteam de durere, pandeam pana prindeam momentul si mergeam direct in baie, unde-mi aplicam „tratamentul” si apoi direct in pat sa nu cumva sa-mi fie „descoperite” cazaturile de catre mama! Nu se alarma nimeni ca nu merg sa mananc, ca nu-mi fac dus, spuneam ca mi-e somn si gata, nani! Probabil ca-si spuneau ca dupa o zi intreaga de haladuiala si alergatura prin toti pomii si gropile posibile, era normal sa-mi fie si somn.

Cartierul nostru era in constructie, pe locul unei livezi de ciresi, erau zeci de blocuri in diverse stadii, iar, dupa ce plecau muncitorii, acolo ne faceam veacul! Eu si toata ceata de copilasi, cam toti de aceeasi varsta cu mine. Si sa vezi alergaturi, sarituri, intreceri „care poate sa ...” si uite, gata, picioare si coate zdrelite! Ma gandesc ca stiam si cum sa cadem, ca nu aveam „stricaciuni” grave.

Astazi, copiii urbani sunt treziti dimineata devreme, luati cu masina si lasati, in drumul lor catre serviciu, de catre unul din parinti, la gradinita cu program prelungit, de unde sunt luati catre 5-6 dupa amiaza. Alearga o jumate, hai maxim o ora prin parc si nici aia alergatura, mai mult leagan, topogane, mers acasa, mancat, spalat, culcat. In ziua urmatoare si in zilele urmatoare de la capat, cu acelasi program ...

Si uite asa se ajunge in situatia in care tot mai multi parinti isi plimba copiii pe la psihologi si specialisti, suspecti fiind de tot felul de sindromuri de care generatiile noastre habar n-aveau!!

Am citit, intamplator, un articol scris de Angela Hanscom, specialist in terapia ocupationala pediatrica si mama a doi copii creativi, fondatoarea TimberNook, un program recunoscut la nivel international care ii ajuta pe copii sa se reconecteze, le dezvolta creativitatea si independenta, prin activitati in aer liber. Angela Hanscom a petrecut ani de zile lucrand cu copiii cu probleme de comportament, un articol care te lumineaza in acest sens,  a carui traducere o redau mai jos, urmand sa trageti singuri concluziile:

„De-a lungul ultimului deceniu, tot mai multi copii sunt aratati cu degetul ca avand probleme de atentie si, in mod foarte probabil, ADHD. Un invatator imi spune ca cel putin 8 dintre cei 22 de elevi ai ei intampina dificultati in a fi atenti, si asta intr-o zi buna. in acelasi timp, asteptarile sunt ca acei copii sa stea nemiscati perioade lungi de timp. De fapt, chiar si copiilor mici li se cere sa stea pe scaunele timp de 30 de minute, adunati in semicerc, la unele gradinite.

Problema? Copiii, in zilele noatre, stau in mod constant intr-o pozitie nefireasca pentru varsta lor.

.. si asta, pe fondul cresterii cerintelor educationale. Acesti copii se joaca rar afara din cauza temerilor parintilor, a problemelor legate de raspundere, precum si din cauza programelor scolare incarcate si a standardelor societatii actuale. Sa recunoastem, copiii nostri nu mai au parte de suficienta miscare libera si necontrolata si asta se pare ca incepe sa devina o adevarata problema.

Am fost recent in inspectie la o clasa de a V-a, ca o favoare pentru un profesor. Am intrat fara sa fac zgomot si m-am asezat intr-o o banca, in spatele clasei. Era spre sfarsitul orelor de curs, iar profesorul le citea copiilor o carte. N-am vazut niciodata asa ceva. Copiii, unii isi dadusera spaterele scaunelor pe spate, altii isi balansau corpurile inainte si inapoi, altii isi mestecau guma din capatul creionul, iar unul isi lovea colegul din fata in cap cu o sticla de apa in mod ritmic.

Si nu era o clasa speciala, ci una cat se poate de normala, ba chiar dintr-o scoala de arte. Primul meu gand a fost ca acesti copii se agitau doar pentru ca era sfarsitul orelor si erau obositi. Chiar daca si acesta era un motiv suficient, mai era, cu siguranta, un altul.

Am realizat unde era problema dupa cateva testari. Cei mai multi dintre copii nu aveau nici rezistenta fizica, nici echilibru al corpului. De fapt, am efectuat aceste teste in mai multe scoli si, cand am comparat rezultatele cu cele obtinute la copiii de aceeasi varsta din anii '80, am ajuns la concluzia ca numai unul din 20 de copii are rezistenta si echilibrul normale. Numai unul! Dumnezeule!, mi-am zis. Copiii astia trebuie sa se miste!

In mod ironic sau nu, multi copii merg astazi fara un sistem de echilibru dezvoltat (facand legatura cu sistemul vestibular), tocmai pentru ca le este cenzurata sau chiar restictionata miscarea libera. Pentru a-si dezvolta sistemul care mentine echilibrul corpului, copiii au nevoie sa-si miste corpul in toate directiile, chiar si ore in sir, la o anumita varsta. E vorba de exercitiu, de ideea de a repeta in mod frecvent si constant ceva pentru a invata. Au nevoie sa faca asta mai mult decat o data pe saptamana. La fel, a face fotbal o data sau de doua ori pe saptamana nu ii este suficient unui copil pentru a-si dezvolta un sistem senzorial puternic.

Copiii merg la scoala cu un organism mai nepregatit ca oricand inainte sa invete. Cu sisteme senzoriale nu tocmai functionale, li se cere sa stea nemiscati si sa fie atenti. Dar n-au cum. Atunci, copiii, in mod natural, incep sa se frichineasca, tocmai ca sa obtina miscarea de care are nevoie disperata corpul lor pentru a conecta, ulterior, creierul. E un intreg proces firesc. Ce se intampla cand copiii incep sa se agite? Ei bine, venim noi si le cerem sa stea nemiscati si sa fie atenti. Prin urmare, creierele lor merg din nou la culcare.

Frichineala copiilor este o problema reala. Faptul ca ei se agita este un indicator ca acesti copii nu au facut suficienta miscare in ziua respectiva. Noi suntem datori sa rezovam cauza, nu doar sa constatam si sa oprim efectele. Joaca adevarata in aer liber, de asta au nevoie copiii. Daca la scoala nu se poate, deindata ce ajung acasa, copiii trebuie lasati afara, la joaca. Douazeci de minute de miscare pe zi nu le sunt suficiente. Copiii au nevoie de ore de joaca necenzurata in aer liber pentru a-si dezvolta un sistem senzorial sanatos si pentru a ridica nivelul de atentie si invatare in clasa.

Ca sa invete, copiii au nevoie sa poata sa fie atenti. Ca sa fie atenti, trebuie sa-i lasam sa se miste!”.

Sursa: http://www.balancedandbarefoot.com/blog/the-real-reason-why-children-fidget

  •   2017-02-02
  •  
  •   comentarii
Anca Barbulescu

Articol scris de

Ada Minca

Vezi toate articolele

Date de contact

0786801007

office@greenqueen.ro

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Articole din parinti

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii