Gradina

#rasaduri #tomate #rasaduri tomate #rosii #gradina legume #copilire

Expertul Acasa.ro, Florentina Platarescu, inginer horticol: Este vremea rasadurilor! Schema corecta de plantare a tomatelor

Tomatele (patlagele rosii, rosii, porodici etc.) sunt plante ce fac parte din familia Solanaceae, poarta denumirea stiintifica Lycopersicon Esculentum si sunt originare din America Centrala si de Sud, Peru si Ecuador. Ele au fost semnalate de Cristofor Columb, in anul 1498, dar mult timp au fost considerate plante ornamentale. In tara noastra, tomatele au fost introduse abia in secolul al XIX-lea, o data cu cartoful.
 

Importanta alimentara deosebita a tomatelor se datoreaza faptului ca acestea se pot consuma intr-o gama cat mai variata: in stare proaspata, ca salata simpla sau in combinatie cu alte legume, ciorbe, sosuri, prelucrate industrial sub forma de pasta, bulion, conserve etc.



 Plantarea in camp a rasadurilor se realizeaza in momentul in care temperatura in sol, la adancimea de 10-15 cm, se stabilizeaza la 12 si cand pericolul brumelor tarzii a trecut (15-25 aprilie in sudul tarii si 1-10 mai in zonele mai nordice).

In functie de spatiul dumneavoastra puteti alege schema potrivita de plantare: distantele dintre randuri pot fi de 60 cm, 70 cm sau 80 cm, iar intre plante pe rand, distanta este de 25 cm, 30 cm sau 40 cm.

Trebuie sa urmarim ca rasadurile sa fie scoase cu cat mai mult pamant pe radacina, iar in timpul transportului sa fie ferite de soare si vant.

Pentru a asigura o prindere mai buna, inainte de plantare se face mocirlirea. Dupa plantare se uda bine, cu 1-2 l apa/planta.

Lucrarile de ingrijire:

  • completarea golurilor se face cu rasad din rezerva, dupa 3-5 zile de la plantare;
  • solul se mentine afanat si curat de burieni;
  • fertilizari faziale si combaterea bolilor si daunatorilor;
  • irigarea culturilor (udarile sunt mai dese in fazele de formare si de crestere a fructelor);
  • copilitul (indeparatarea lastarilor lacomi ce se gasesc dispusi la subsoara frunzelor), care se face radical, lasandu-se doar tulpina principala
  • carnirea tulpinii (suprimarea varfului de crestere) dupa 3-4 inflorescente, la doua frunze deasupra ultimei inflorescente.

 Pentru soiurile cu crestere nedeterminata se impune palisarea culturilor (sustinerea plantelor cu ajutorul aracilor sau a spalierilor).

 Soiurile cu crestere determinata nu se sustin si nu se copilesc (se pot mulci).

Recoltarea incepe dupa 15-20 iunie.

 

De retinut

Cu cat numarul de inflorescente ramas pe planta este mai mare, cu atat recolta este mai bogata, dar obtinerea primelor fructe este intarziata.

Date de contact:
Florentina Platarescu
Inginer horticol
E-mail:
 platarescu_florentina@yahoo.com
Web: bonsaiclaudiulucian

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
 Florentina Platarescu

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea