Gradina

#intretinere gazon #gazon #peluza #trifoi alb #intretinere trifoi alb

Expertul Acasa.ro, peisagist Cristina Stinghe: Trifoi alb sau peluza de gazon. Care dintre cele doua este mai potrivita pentru gradina noastra?

Cand incepem sa amenajam o gradina, peluza este una dintre cele mai importante elemente ale acesteia. Daca aranjamentele de plante ne ofera culoare, joc de nivel si ne incanta cu parfumurile florilor, peluza este cea care da amploare gradinii, ii confera un cadru, si ne asigura un spatiu de
joaca sau de recreere. Din acest motiv trebuie sa ne gandim foarte bine inainte de a face o alegere.
 


In primul rand ne gandim la conditiile pe care le avem. Cate ore de soare are peluza noastra si ce orientare geografica are? Ce sursa de apa avem? Cate ore pe saptamana suntem dispusi sa acordam pentru intretinerea ei? Care va fi principalul ei scop, loc de joaca sau va avea un rol estetic?

Desi multa lume alege gazonul pentru peluza, trifoiul alb este o solutie demna de luat in seama. Principalul sau avantaj fata de gazon este faptul ca necesita o intretinere mai putin laborioasa. Il puteti tunde mai rar, nu necesita scarificare si aerare anuala. Dar mai ales, este mult mai rezistent la perioadele de canicula pe care cunoaste tara noastra. Ca si tehnica de insamantare, difera putin fata de montarea gazonului. Si in cazul trifoiul, si al gazonului, terenul trebuie pregatit inainte de insamantare. Nu trebuie sa aveti buruieni, pamantul trebuie sa fie greblat si nivelat, obligatoriu fara bolovani, si tavalugit.

Fata de gazon, insamantarea se face pe santuri, cu distanta de 12-15 cm intre ele, si la 1-2 cm adancime. Ca sa va iasa un trifoi des, este bine sa puneti cam 20 gr la metru patrat. Multi spun ca este suficient sa pui jumatate din aceasta cantitate, dar veti avea un trifoi mult mai rar. Dupa aruncarea semintei se tavalugeste si se uda abundent. Pamantul trebuie udat bine, pana cand germineaza trifoiul, dar si ulterior.


Dezavantajele trifoiul alb
sunt legate de faptul ca nu dezvolta un covor perfect uniform cum face gazonul, iar florile sale atrag albinele.



Gazonul este o varianta mai eleganta si se potriveste in gradinile formale, cu un design elaborat.

Gazonul trebuie tuns cu regularitate de 3-4 ori pe luna, trebuie scarificat, aerat si trebuie sa primeasca ingrasamant de cateva ori pe an. Gazonul este destul de dificil de intretinut in perioada verii, caci sufera destul de mult in perioada de canicula. Ca sa-l ajutati, puteti mari cantitatea de apa zilnica, rariti tunderile si fertilizati. Fata de trifoi, samanta se arunca direct pe pamant, nu in santuri.

Samanta de gazon, fata de cea de trifoi nu se acopera cu pamant. Si in acest caz, trebuie sa tavalugiti. Din momentul insamantarii si pana la prima tundere, pamantul trebuie sa fie mereu ud. Cantitatea de samanta necesara este de 40 gr la metru patrat.

Atat pentru gazon, cat si pentru trifoi, perioada optima de plantare este toamna si primavara, cand temperatura maxima variaza intre 18-25 grade.

Peisagist Cristina Stinghe
Tel: 0744.82.66.94
Web: amenajarigradinibucuresti.ro

  •   2014-09-01
  •  
  •   comentarii
Cristina Stinghe

Articol scris de

Cristina Stinghe

Peisagist

Vezi toate articolele

Date de contact

0744.82.66.94

www.amenajarigradinibucuresti.ro

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii