Gradina

#smochin Romania #plantare smochin #ingrijire smochin #smochin #smochine

Expertul Acasa.ro, Cristina Stinghe: Cum se ingrijeste corect smochinul

Smochinul sau Ficus Carica este un arbore fructifer care in Romania s-a adaptat foarte bine climei locale, desi prefera spatii geografice mai calde. Originar din Asia, anume din orasul Carica aflat in zona Siriei de azi, de unde si numele sau stiintific, smochinii au devenit dupa revolutie din ce in ce in mai populari, desi se afla pe teritoriile tarii noastre de foarte multa vreme.

Face parte din familia Moraceae, fiind inrudit cu dudul, arborele de paine si cu o larga varietate de ficusi foarte mari. Britanicii sunt cei care, avand un imperiu raspandit si pe teritoriile orientului mijlociu, au luat acest arbore, ce crestea salbatic si l-au cultivat in Marea Britanie. Totusi, clima foarte umeda din insula britanica nu este prielnica unei bune recolte de smochine. De aici s-a raspandit in toata Europa, si mai ales in zona Mediteranei, unde caldura verii favorizeaza cel putin doua productii de fructe anual.

In Romania, zona cea mai prielnica pentru cultivarea acestui arbore este sudul tarii, unde verile toride si iernile mai calduroase sunt pe placul smochinului. Si la noi in verile foarte calde vom obtine productie de fructe din sfarsitul lui iunie si pana in octombrie, arborele facand constant fructe.

La plantare nu exista conditii specifice, groapa trebuie sa fie mai mare decat balotul plantei, se acopera bine radacinile, se taseaza pamantul si se uda. Unii gradinari, pentru a obtine o productie mai rapida, pun pietre pe peretii si fundul gropii obligand planta sa fructifice mai repede, in detrimentul dezvoltarii radacinilor. Eu nu va sfatuiesc sa faceti asa, lasati planta sa se dezvolte in voie! Chiar daca prima fructificare o veti obtine dupa 2-3 ani de la plantare, ulterior planta se va dezvolta suficient incat sa va ofere o productie consistenta. Ceea ce este important este sa amplasati smochinul la soare! Iubeste caldura si lumina. De asemenea, oferiti-i spatiu, nu-l ingramaditi intre alte plante.

Trebuie sa stiti ca smochinul se poate dezvolta fie ca un copac, fie ca o tufa. In spatiul mediteranean ajunge si la 10 m inaltime, dar in Romania - din  cauza iernilor ce pot fi geroase - nu prea depaseste 4 m inaltime. Din acest motiv va sfatuiesc sa lasati si sa dirijati planta sa se dezvolte ca o tufa. Astfel, veti obtine o productie mai bogata pe toata lungimea tufei, nu doar de la o anumita inaltime in sus.

In primul an de viata vara trebuie sa-l udati zilnic, ulterior nu trebuie exagerat, nu uitati ca provine dintr-o zona arida.

Toamna imbracati radacina sau pana la o inaltime de 1 m cu frunze sau paie, pentru protectie impotriva inghetului. NU imbracati arborele cu plastic sau saci de rafie, se face condens si pot mucegai ramurile.

Primavara, cand arborele pleaca in vegetatie, taiati ramurile degerate peste iarna. Smochinul este un fel de „pasare Phoenix” a plantelor. Chiar si dupa ierni foarte geroase, cand poate a degerat in proportie de trei sferturi, el tot va pleca de la baza, si se va regenera rapid. Trebuie sa aveti rabdare cu el, nu pleaca in vegetatie la fel de repede ca alte plante. De regula, inainte de 15-20 aprilie nu va avea frunze.

Smochinul este si foarte rezistent la daunatori. Uneori este atacat de paduchele lanos care se trateaza usor cu insecticide specifice. Important este ca locul unde este amplasat sa fie bine aerat, astfel incat sa nu stagneze umezeala. Fructele nu fac viermi – au coaja foarte groasa – dar cand sunt foarte coapte, crapa si furnicile sunt iubitoare de dulceata smochinelor, ceea ce compromite fructul. Deci, recoltarea trebuie facuta cand frunctul este moale si usor crapat, dar inainte de a fi atacat de insecte.

In privinta ingrasamintelor, limitati-va la frunze cazute toamna sau compost de gradina. Ingrasamintele chimice vor lasa urme de nitrati, fosfati, etc si in fructe.

Daca aveti un spatiu insorit in gradina si va plac aceste fructe, va sfatuiesc sa plantati un smochin. Pana la urma este un arbore putin pretentios si care ofera savoare si dulceata toata vara.

Va vand un pont! Daca sunteti amatori de gratar, cand fasonati smochinul, nu aruncati ramurile taiate. Folositi-le la gratar! Si fumul va avea un miros placut, dar carnea va capata o savoare si un gust aparte.

  •   2016-03-14
  •  
  •   comentarii
Cristina Stinghe

Articol scris de

Cristina Stinghe

Peisagist

Vezi toate articolele

Date de contact

0744.82.66.94

www.amenajarigradinibucuresti.ro

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii