Familie & Relatii

#psihoterapie #insomnie #copii #adhd #copii psiholog

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Ionut Ghiugan: Cand are nevoie copilul tau de psiholog?

In anumite contexte de viata, copiii ca si adultii pot beneficia de evaluarea si interventia terapeutica a unui psiholog. In general, orice parinte ar trebui sa fie atent si sa caute raspunsuri atunci cand copilul sau nu mai da randament la scoala, are reactii nefiresti, tendinta de izolare sau stari contradictorii.

In anumite situatii, evaluarea si interventia psihologului sunt o prioritate:

  • intarzieri in dezvoltare (dezvoltarea limbajului, formarea unor deprinderi specifice varstei etc.);
  • probleme de invatare sau atentie (ADHD etc.);
  • probleme de comportament (furie excesiva, agresivitate etc.);
  • tulburari de alimentatie;
  • o scadere semnificativa a performantei scolare;
  • episoade de tristete, plans facil, interes scazut pentru activitati care in mod obisnuit provoaca bucuria si implicarea copilului, modificari ale dispozitiei;
  • izolare sau retragere sociala;
  • insomnie sau somnolenta crescuta;
  • absenteismului scolar sau refuzul de a merge la scoala;
  • o crestere a plangerilor fizice (dureri de cap, dureri de stomac etc.), chiar daca examenul medical atesta ca starea sanatatii este buna;
  • evenimente semnificative de viata (divortul parintilor, decesul unui membru al familiei, prieten sau animale de companie, plecarea unui parinte pentru o anumita perioada de timp, o boala majora in familie, schimbarea repetata la o alta scoala sau in alt oras);
  • expertiza psihologica privind modalitatea de exercitare a autoritatii parintesti in caz de divort;
  • abuzului fizic, emotional sau sexual.

Ignorarea sau tratarea superficiala a acestor probleme poate conduce in timp la probleme majore de comportament, la afectarea echilibrului fizic si psihic, la functionarea deficitara academica sau sociala a viitorului adult.

Daca observati faptul ca copilul dumneavoastra ar putea avea o problema emotionala sau comportamentala sau are nevoie de ajutor pentru a face fata unui eveniment de viata dificil, nu ezitati sa apelati la sfaturile si ajutorul unui psiholog specializat.

Psihoterapia ajuta copiii sa-si dezvolte abilitatile de rezolvare a problemelor si sa invete modalitati eficiente de a gasi solutii si raspunsuri in situatii de conflict sau criza. Psihologii au pregatirea si experienta profesionala necesara pentru a ajuta copiii sa faca fata stresului si sa gaseasca solutii pentru problemele emotionale si comportamentale cu care acestia se confrunta.

Ionut Ghiugan

Psihoterapeut

Web: lapsiholog.com

E-mail: contact@lapsihog.com

facebook.com/LaPsihologCom

Tel: 0722.50.96.92

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Ionut Ghiugan