Familie & Relatii

#provocare #intalnire #relatie #interes #satisfactie #indiferenta #cuceriri #entuziasm

Expertul Acasa.ro, psihologul Keren Rosner: Cum il cuceresti dupa prima intalnire

Nu exista un manual despre cum sa incepi o relatie. Din experienta mea, rezultata din interactiunea cu numeroase persoane care isi cauta parteneri, am invatat un lucru important: cu cat ne prezentam mai simplu si onest, mentinand in acelasi timp echilibrul si un sentiment de confort, cu atat suntem mai atractivi si putem raspandi magia si farmecul nostru mai departe.

Una dintre dilemele chinuitoare la inceputul unei relatii este ce sa transmitem si ce sa nu transmitem celuilalt, presupunand desigur, ca am cunoscut pe cineva care ne place.

Este cunoscut paradoxul ca, atunci cand cineva se arata interesat de noi, suntem indiferenti si invers, daca nu face acest lucru, ne starneste atentia. Oare ar trebui sa intoarcem spatele ca sa atragem farmecul?

De obicei, cand iesim cu cineva care raspunde asteptarilor si pretentiilor noastre, suntem efervescenti si avem tendinta sa aratam acest lucru. In astfel de situatii vorbim mai mult, ne dorim prezenta celuilalt, ne intalnim mai mult si vrem sa evolueze lucrurile. In aceasta etapa vom descoperi dorinta de a avea o sansa care sa nu fie descurajata de celalalt si care sa nu il descurajeze pe celalalt.

Daca vom dezvalui in aceasta etapa intentiile noastre si intentia presanta sa ne vedem mai des exista riscul sa il indepartam.

In timpul acestui “dans“, numit “a face curte”, si femeile, si barbatii apreciaza provocarea. Ceva in sistemul nostru intern doreste sa realizeze, sa cucereasca si sa simta ca a reusit.

Concluzia care rezulta este ca indiferenta implica sa arat ca sunt ocupat si ca nu reprezinta un mare interes pentru mine reusita relatiei.

Lucrurile nu sunt asa de simple in practica, de multe ori atunci cand suntem incantati de cineva si jucam jocul "greu de cucerit", celalalt parca isi pierde interesul si dispare din viata noastra.

Mai ales in era vitezei in care traim, atunci cand intalnirile devin simple si sunt la o departare de un clik, cine va ramane in “zona” in ciuda lipsei noastre prefacute de interes ar putea fi tipul care traieste din cuceriri, si in acelasi moment in care va fi stapan pe inima noastra va trece la cucerirea urmatoare.

Esti confuz? Respira adanc si sa facem ordine in idei. Hai sa intelegem pretul ce-l vom plati pentru acest joc si care este secretul succesului.

Cum sa echilibram si sa traim satisfactia din jocul de cucerire

Am intalnit o situatie tragico-comica. O femeie mi-a povestit cu emotie si teama despre un barbat extraordinar cu care a iesit la intalnire si despre speranta si dorinta ei acerba ca el sa o sune dupa intalnire. In momentul adevarului, cand numarul de telefon a aparut pe ecran, ea a raspuns intr-un mod indiferent, de parca uitase cine era barbatul cu care vorbea, cu toate ca la fiecare telefon ea tresarise plina de speranta.

Sursa: philly.com

Un barbat mi-a povestit despre o intalnire reusita cu o femeie minunata. La doua zile dupa intalnire, barbatul mi-a marturisit ca “inca nu am vorbit cu ea“, "sa o tin la abur putin, sa nu se prinda ca sunt asa entuziasmat”

Aceste reactii care sunt departe de simtirea interioara, cuibarite in inima noastra, creeaza o situatie aproape tragica. Cele doua cazuri sunt ale unor persoane care pierd. Comportamentul lor este ca un autogol, pentru ca, in loc sa isi indeplineasca dorinta, ele indeparteaza dorinta si petrec inca o noapte singuri.

Care este comportamentul corect?

Nu trebuie sa fim geniul secolului sau prea spirituali ca sa intelegem ca reusita in viata trece prin cuvantul echilibru.

Iata cateva sfaturi care va demonstreaza despre ce echilibru vorbesc :

  1. Metoda ping-pong. Fiti disponibili sa va intalniti, dovediti interes pentru celalalt, dar tot timpul pastrati echilibrul – o data mingea in terenul tau si o data in terenul lui. Daca nu este un contact alternativ, atunci este ca si cum jucati singur la un perete.
  2. Fiti ocupati. Aranjeaza-ti viata sa fie plina de activitati care te implinesc. Nu inventati scuze ca sunteti ocupati. Nu va agatati doar de dorinta de a gasi un partener de viata fara alte motivatii si activitati. Ingrijiti-va si fiti atenti ca orele libere sa fie umplute cu ce-i mai bun.
  3. Nu prelungiti intalnirile. Asigurati-va ca va intalniti minimum o data la trei zile, chiar daca sunt intalniri scurte sau ore neconventionale pentru intalniri. Intotdeauna se gaseste timp pentru toate, daca exista organizare.
  4. Nu fiti insistenti. Curtea, insistenta exagerata sunt fara rezultat. Daca nu stiti care este reteta optima, incercati sa primiti feedback sau consultati-va cu cineva. Aveti grija sa nu va consultati cu mai mult de o persoana, ca sa nu deveniti confuzi.
  5. Nu va faceti planuri exagerate. Traiti fiecare moment, fara a aluneca spre ganduri de viitor.

Fiti naturali si relaxati. Aceasta este calea cea mai sigura de a impresiona partenerul.

Keren Rosner

Psiholog, psihoterapeut

//www.mentarex.ro/

Telefon: 0723 495380

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Keren Rosner

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea