Familie & Relatii

#relatii cuplu #femei barbati flori #femei flori #flori #cuplu

Expertul Acasa.ro, dr Ana Falca: Puterea unei flori...Uneori, o floare poate aduce primavara!

E o mare problema pentru unii barbati sa ofere flori unei femei... Uneori nici ei nu stiu de ce! Dar eu una nu am intalnit nici o persoana de sex feminin careia sa nu-i placa sa primeasca flori. Mie una imi plac toate florile, indiferent de culoare, ambalaj, anotimp. Fiecare floare are frumusetea ei, bucura privirea si incanta sufletul!

Si mai au un “talent” florile - aduc liniste si armonie in cuplu, in familie, in casa! Caci daca o femeie este fericita, soarele parca straluceste mai tare!

Eram in anul I de facultate, m-a invitat la film, "Despre stranietatile dragostei" se numea, apoi la alt film, apoi dupa doua saptamani de plimbari, seri romantice si nopti scurte am aflat ca vara o sa plecam undeva departe-departe pentru a lucra in detasamente studentesti, asa se numeau pe atunci. Si am plecat... dupa vreo 10 ore de zbor de la Moscova (zborul de la Chisinau de vreo doua ore nici nu se mai pune),  am aterizat la Kazal - capitala Republicii Autonome Tuvina. Aeroportul - o cladire ce semana mai mult cu un hambar de grane, in mijlocul unor munti ce semanau mai degraba cu niste dealuri mai rasarite, dar peisajul si parfumul de cimbrisor ce pluteau in aer nu le voi uita niciodata. Am fost repartizata in oraselul Baian-Kol, cam la 80 de km de Kazal, cu o echipa de vreo 30 de studenti de la Institutul Pedagogic din Balti.

Inainte de a intra la facultatea de Medicina terminasem liceul sanitar, asa ca misiunea mea era sa depistez  si sa tratez diversele afectiuni ale viitorilor mei colegi timp de-o vara intreaga. Si am avut destule... de la plagi taiate ale bastinasilor (caci cel mai apropiat spital era la 80 km), pana la enterocolite si infectii cu transmitere sexuala ce le ,,agatau" baietii de la fetele locale.

Viitorul meu sot ramasese cu colegii de la Medicina in Kazal, una din lucrarile efectuate de ei in acea vara a anului 1984 a fost Centrul Asiei pe malul raului Enisei. Eu ma aflam tot pe malul raului Enisei, dar pe celelalt mal, la distanta de 80 de km.

Intr-o duminica baietii ne invitasera si pe noi, fetele (mai erau doua fete, colege de-ale baietilor, responsabile de bucatarie), sa mergem in munti sa adunam afine si sa admiram peisajele si frumusetile naturii. Ziua a trecut foarte repede si, la apusul soarelui, veseli si galagiosi, ne-am indreptat spre scoala care ne servea drept locuinta.

In sat tristete maxima... Peste Enisei nu exista un pod, iar raul este destul de lat, cursul rapid, iar  apa nu se incalzeste nici vara... Localnicii traversau raul cu o barca, iar pe celalalt mal ii astepta un autobuz care ii transporta la capitala sau, ma rog, fiecare unde avea nevoie. La intoarcere, pasagerii care veneau acasa urcau in barca si in asa fel ajungeau pe alt mal. In ziua respectiva, barca se rasturnase, s-au inecat 10 oameni, doi au reusit sa se salveze. Eram ingroziti cu totii...

Vreo doua saptamani in localitatea noastra se asternuse jalea. Apoi intr-o sambata am plecat in Kazal la competitii sportive, iar dupa terminarea lor am avut timp fiecare sa ne plimbam, sa ne facem mici cumparaturi. Eu asteptam cu nerabdare acel moment, deoarece trecuse aproape doua luni de cand nu-mi vazusem iubitul. Ce-I drept imi scria scrisori foarte multe, existau zile in care primeam si doua scrisori, imi scria una dimineata si una seara... Telefoane mobile si posta electronica nu existau pe atunci! Dupa o plimbare scurta ne-am asezat pe o banca in parc. Vasile venise cu un buchet de gladiole, era primul buchet de flori pe care-l primeam de la el. Eram foarte fericita si la un moment dat l-am rugat sa mergem sa inchiriem o barca sa ne plimbam pe unul din canalele Eniseiului. Raspunsul a fost un nu-categoric! Am ramas uimita. De ce? Ochii i s-au umplut de lacrimi si din buzunar mi-a scos biletul la autobuz din data cu pricina. Printre lacrimi mi-a soptit: Eu sunt unul din cei ce a reusit sa scape de la inec. La ce te gandeai cand incercai sa te salvezi? Ma gandeam ca nu am la mine niciun act de identitate, nu am spus la nimeni ca vin la tine, am vrut sa-ti fac o surpriza si, daca nu scap, nimeni nici macar nu o sa stie cine sunt, daca ma gaseste cineva vreodata... Lacrimile ne siroiau obrajii, iar soarele se pregatea sa mearga la culcare. Trebuia sa plec sa-mi intalnesc colegii si s-o luam din loc spre Baian-Kol. Ca sa va faceti o idee era la vre-o 200 km de Mongolia. Au trecut multi ani de atunci... 

Intr-o buna zi cineva ne-a aratat o casa, ma rugase proprietara sa-i  gasesc un cumparator. Cand am intrat in casa, in una din camere era un tablou cu un buchet de gladiole, identic cu cel pe care-l primisem demult, demult... Am cumparat casa si in fiecare vara in curtea mea infloresc multe flori, printre care si gladiole de diverse culori... si admiram impreuna apusul soarelui, care in fiecare zi este diferit, dar la fel de fascinant ca in prima zi in care ne-am cunoscut!

Sursa foto: wikiepedia.wordpress.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Dr Ana Falca

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea