Am fost rasfatata de mica, de parinti, de surori, de fratele mai mare, apoi la scoala, la liceul sanitar, la facultate… Pe unde viata mi-a dus pasii am intalnit oameni buni, carora le-a fost drag de mine si mie de ei.
In scoala au fost fluturi, nopti nedormite, discoteci (melodiile de atunci ma trezesc fredonand si acum cateodata), plimbari sub clar de luna, parinti nedormiti care ma asteptau la rasarit de soare acasa, care imi spuneau doar atat – du-te si te culca…
Tata, Dumnezeu sa-l ierte, imi spunea mereu – vezi si tu, sa nu calci cumva pe bec! Nu prea intelegeam eu ce e cu acest ,,bec”, dar nici nu-mi permiteam sa cer explicatii. Pe vremea noastra, vorba parintelui era vorba! Ma tot uitam sa vad pe unde se afla aceste ,,becuri”, dar totul ramanea o enigma!
La 15 ani am plecat la Orhei la liceul sanitar. Acolo ,,fluturii” s-au inmultit. Discoteci cu baieti multi, petreceri, zile de nastere… O colega m-a invitat la ea acasa la nunta unei verisoare. Veselie mare, noi doua tinere si frumoase atrageam privirile flacailor din sat si unul mai ,,copt” cu vre-o 7-8 ani mai mare ca mine a prins curaj, apoi hai o hora, hai un vals si tot asa pana dimineata. In zori de zi m-a invitat la el acasa, refuzul a fost categori, caci imi amintisem de ,,becul” de acasa.
Atunci el a invitat toata ,,gasca” la casa lui. In ,,Casa mare” (asa se zice in Moldova la camera unde se primesc musafirii) era un dulap mare, cu oglinda mare in mijloc. Eu – direct la oglinda, sa-mi indrept carliontii buclucasi si eventual sa mai strecor putin ruj pe buze. Dintr-o data am simtit o imbratisare hotarata si o voce si mai hotarata care m-a intrebat franc – vrei sa fii stapana in aceasta casa?
Am simtit ca mi se taie picioarele si nu mai pot respira. Eu aveam cu totul alte planuri si ca sa dreg cumva busuiocul i-am zis – stii am alte planuri, nu vreau sa ma marit, vreau sa ma fac doctorita etc. Am pus gaz pe foc! Raspunsul a fost categoric – eu sunt tamplar, am bani destui, te voi tine in facultate. Asta chiar nu-mi doream! Nici casa, nici dulapul imens cu tot cu oglinda, nici tamplarul, nici banii lui, au zburat si fluturii, iar in capul meu se cuibarisera niste ganduri sinistre care-mi apasau fiecare coltisor al creierului meu, de aveam impresia ca in curand o sa exploadeze. Prietena mea disparuse, m-am trezit in bratele lui puternice de tamplar voinic, din care nu stiam cum sa scap.
La un moment dat ceasul meu electronic pe care-l cumparasem in acea toamna din banutii castigati la cules de struguri mi-a cazut de pe mana. L-a ridicat rapid si mi-a trambitat triumfator – il vei primi cand te vei hotari sa fii stapana in aceasta casa. Am fugit rupand pamantul. De atunci nu am vazut nici ceasul, nici pe acel tip, de care sincera sa fiu imi amintesc si acum cu groaza.
La 18 ani deja eram studenta la Medicina, asa cum am visat, iar spre finele anului intai, mai bine zis pe 1 mai am inceput o frumoasa poveste de dragoste cu actualul meu sot, despre care am tot scris si probabil voi mai scrie multe povestioare…
El m-a invatat ce inseamna iubirea adevarata, cum e treaba cu becul, cu rabdarea, cu increderea, cu respectul si cum se cladeste fiecare caramida a templului numit Familie.
Asta se intampla nu chiar asa demult, dar cu siguranta nu numai in secolul, ci si in mileniul trecut, era primavera anului 1984. Fluturii nu mai aveau loc, emotiile, trairile, sentimentele imi umplusera inima, sufletul, universul!
Dupa multi, multi ani mai avem colegi care-si amintesc de noi ca si de cuplul care oriunde mergeam, mereu ne tineam de mana unul pe altul. Am pastrat acest obicei pana in prezent, probabil din dorinta de a ne simti cat mai aproape unul de altul, dar si a ne confirma unul altuia ca suntem un tot intreg.
Si ca sa nu lipseasca tamplarul din poveste vreau sa-I multumesc socrului meu, Constantin, acolo sus unde este, ca a fost tamplar, iar cu banii castigati din tamplarie, soacra mea, Alexandra, si-a crescut si i-a facut Oameni pe cei 10 copii ai sai. Iar sotul meu pe langa faptul ca este un medic extraordinar, un tata iubitor, stie sa bata un cui, sa schimbe un bec, iar fluturii ii admiram si acum impreuna! Fluturii, rasaritul si apusul soarelui, florile, natura, arta, universul, lucrurile frumoase, dar mai ales oamenii!
Sursa foto: mygratitudelife.wordpress.com
