Familie & Relatii

#comportament obez #consecinte obezitate #psihologia obezului #obez

Expertul Acasa.ro, psihologul Marcelica Chiriac: Profilul psihologic al obezului

Numeroase tentative de conturare a unei tipologii psihologice a obezilor intalnite in literature sunt tributare unor speculatii bazate pe caracterul intamplator al esantioanelor avute in vedere si desigur conceptiile vehiculate de literatura de specialitate.

Un astfel de exemplu este furnizat de tipul descris – prin prisma psihanalizei - care porneste de la valoarea emotionala a hranei, care "umple" o lipsa (Alby) si poate fi considerate de catre unii obezi ca un adevarat drog ("toxicomanii gurii") (Held). Bolnavii obezi ar fi persoane imature fixate la nivelul stadiului oral, intolerante la frustrari si constrangeri, pasive si dorind sa fie iubiti.

Aceasta viziune strict limitata la un segment al populatiei bolnavilor obezi constrasteaza cu imaginea unor energici oameni de afaceri, plini de realism si rezistenta emotionala.

Consideram utila conturarea unor multiple profiluri psihologice ale obezilor:

Tipul obezului bonom – prezentat ca un veritabil etalon pentru obezitate in general – omul cumsecade, jovial, energic, optimist, extravertit, adeseori coleric sau sanguinic, usor naiv, ambitios si perseverant (dar lipsit de vointa referitor la infranarea apetitului sau alimentar). Se poate considera ca, in acest caz, avem de a face cu un adevarat cerc vicios pozitiv cu punct de pornire intr-o atitudine optimista cu tenta hedonista, corelata cu un apetit crescut care “incarca bateriile” optimismului prin satisfactia postprandiala si creeaza premisele unui” apetit sanatos” prezent pe un teren metabolic predispus genetic spre obezitate.

Adeseori aceste personae au un comportament elementar exacerbate si conditioneaza reflex starea euforica (potentate sau nu de alcool) cu un comportament hiperfagic.

Tipul de obezi crispati, adesea nevrotici (“framantati de ganduri negative”), adeseori prezentand sindroame affective associate (anxietate, depresie), care “alimenteaza obezitatea” realizand un cerc vicios negativ cu punctual initial marcat de tulburare afectiva de baza generatoare de nevoia compensatoare de hrana si inchiderea cercului prin reactia afectiva negativa la instalarea obezitatii.

Tipuri de obezi complexati cu handicap fizic si psihic (secundar) evident.

Marii obezi (gradul 2, in special si gradul 3), precum si copiii mancaciosi si adesea sedentari – deveniti tinta ironiilor celor din jur- constituie subiectii indispensabili pentru variate abordari terapeutice, medicale, psihologice si psihiatrice.

Nu este exclus ca un “obez jovial” sa devina un obez “crispat” intr-un context biographic anxiogen sau in cazul unor situatii cu caracter de pierdere.

Bolnavii deveniti obezi ca urmare a unor tratamente medicamentoase pentru alte afectiuni patologice (psihoze, tuberculoze) se vor incadra si ei intr-unul dintre profilurile mentionate in functie de personalitatea lor de baza si contextual biographic al instalarii obezitatii.

Consecintele obezitatii in plan psihologic

Bolnavul obez este cel mai adesea complexat de aspectul inestetic al obezitatii sale (mai ales femeile terorizate de exigentele siluetei confruntate cu etloanele top modelelor), dar si cu anumita rigiditate fizica vizibila, de exemplu, in cazul aplecarii sau unor eforturi obisnuite, inclusiv cele referitoare la actele zilnice (imbracare, urcatul scarilor) sau in cazul purtarii unei vestimentatii pretentioase: aparitiile in sala de fitness, la bazinul de inot sau la plaja marii ii creeaza veritabile complexe de inferioritate.

Toate aceste consecinte somato-psihice ale obezitatii, dar si altele - adeseori mult mai importante - ne oblige la o sistematizare a efectelor negative psihologice ale obezitatii, toate constituind veritabile obiective ale psihoterapiei, si anume:

Tulburari legate de foamea imperioasa

Sunt frecvent intalnite stari de iritabilitate, dispozitie agresiva sau senzatia de “lesin” pe care o acuza obezii in cazul unei pause alimentare mai lungi de cateva ore. Exista un pattern specific pentru fiecare obez in ceea ce priveste aceste fenomene “de abstinenta”.

Complexe de inferioritate (justificate sau nu)

Daca in obezitatile usoare aceste complexe de inferioritate sunt abia schitate in cazurile de intensitate medie, si mai cu seama la marii obezi exista un adevarat sindrom dismofoforbic (reactie exagerata fata de propriul aspect inestetic) caracterizat, in plus, de o serie de inconveniente ale obezitatii: gafait la simple eforturi, transpiratii facile, lentoare in miscari), afectarea unor activitati uzuale (inclusiv efectuarea actului sexual), ironii si porecle din partea anturajului sau etichetarea lor facila drept “lenesi”.

Pentru copiii obezi, indepartarea lor de la jocuri este, si ea, o forma de stigmatizare sociala.

Aparitia anxietatii si instalarea depresiei

Exista o crestere a anxietatii la obezi ca urmare a unei scaderi a autostimei, a pozitiei adeseori depresive in fata celor din jur, mai ales inaintea unor intalniri de afaceri, sau, mai ales, in cazul tinerilor obezi cu parteneri de sex opus.

Preocupari obsesive pentru slabire, prin angrenarea in diverse “cure de slabire” prin diete adesea fanteziste si variabile ca valoare (unele chiar daunatioare, preparate naturiste, acupuncturi, homeopatie, fitness, fara a obtine rezultate durabile, - eventualele succese initiale, urmate de recidive in mai putin de 6 luni).

Baron considera ca tratamentul obezitatii trebuie sa fie instituit doar la acei pacienti obezi care sunt ferm decisi sa-l efectueze (din motive medicale, cosmetic, psihologice sau sociale) si care indeplinesc o serie de conditii de selectie.

Kopp formuleaza o idee extrem de utila medicilor cu dotare psihologica: scopul tratamentului obezitatii nu trebuie sa fie limitat de obtinerea scaderii ponderale ci bolnavul trebuie ajutat (eventual prin mijloace psihoterapeutice) sa-si amelioreze capacitatea de rezolvare a conflictelor, de luare corecta a deciziilor, ca si de a gusta din plin bucuriile vietii.

Medicul trebuie sa renunte la ambitia profesionala a performantei obiectivata in numarul de kilograme eliminate si trebuie sa limiteze scopul terapeutic la posibilitatile de acomodare ale bolnavului cu care trebuie sa colaboreze strans pentru a solutiona propriile conflicte interioare ale acestuia, dar si spre a-l adapta cu o serie de stimuli de mediu.

Abordarea psihoterapeutica poate fi: hipnoterapia, imageria dirijata, terapia cognitiv-comportamentala, tehnici de relaxare si autohipnoza.

Sursa: Ion-Bradu Iamandescu: Psihologie Medicala

  •   2016-01-18
  •  
  •   comentarii
Marcelica Chiriac

Articol scris de

Marcelica Chiriac

Psiholog, psihoterapeut prin hipnoza, relaxare si terapie Ericksoniana

Vezi toate articolele

Date de contact

0726.750.659

marcelica.chiriac@gmail.com

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Articole din familie-relatii

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii