De cand se nasc si chiar dinainte sa ii tinem in brate avem grija de copiii nostri. Ii iubim neconditionat, facem totul ca sa le fie bine si sa aiba succes, sa fie apreciati si sa reuseasca in viata, sa nu sufere. Suntem asa de centrati si preocupati de aceste griji incat uitam sa ii intrebam ce simt ei despre toate acestea. Ati vorbit vreodata cu copilul despre fericire? L-ati intrebat daca se simte fericit?
Daca nu, atunci este timpul sa o faci . Evident este dificil sa vorbesti despre ceva ce poate nici tu nu sti sau nu simti, dar poate asa te ajuti si pe tine sa afli.
Se pune intrebarea cum poate un copil sa stie daca este fericit. El poate nu stie sa defineasca ce este fericirea (sa fim onesti, nici un adult nu prea stie!), dar ceilalti pot identifica niste semne care sa autentifice daca copilul este sau nu este fericit.
Sursa foto: playwithlearning.com
Semnele fericirii la copii
Daca un copil este vesel, increzator in sine, spontan, dezinvolt, are activitati specifice varstei, pe care le face cu placere, daca isi mentine interesul pentru acele activitati, daca are atitudini pozitive fata de oameni si lucruri, daca are prieteni si daca colaboreaza cu alti copii, daca se joaca si participa la maxim potential, daca rade si glumeste inseamna ca este fericit.
De asemenea, daca are pasiuni, daca nu este excesiv de timid, daca nu are excese de furie, daca isi exprima bucuria si nemultumirea, daca stie sa ceara ce vrea, dar, in acelasi timp, stie sa refuze ce nu isi doreste, daca se simte iubit si isi exprima iubirea atunci poti sa fii convins ca ai un copil fericit.
Sursa foto: dyslexiaathome.blogspot.com
Multi parinti au impresia ca stiu ce este cel mai bine pentru copilul lor refuzand sa il consulte si pe destinatarul actiunilor. De multe ori, gusturile, placerile, dorintele nu coincid si grav este ca nici nu constientizati aceasta dihotomie.
Semnele nefericirii la copii
Situatii posibile in care copilul nu este fericit tocmai din cauza relatiei cu parintii:
- Situatia in care parintele este convins de preferintele copilului, insa, daca ar verifica, ar afla contrariul. Este o situatie artificiala, in care copilul accepta ceea ce ii sugereaza parintele din teama sau jena de a-l contrazice, dar el are sigur alta optiune.
- Cand parintele ii induce propriile pareri, fara a lasa copilul sa-si exprime convingerile proprii, analizand apoi impreuna pro si contra. In aces mod ii infranati creativitatea, asertivitatea si indrazneala de a se modela in felul propriu.
- Parintele pretentios, care are cerinte si asteptari exagerate de la copil. Il forteaza sa faca lucruri care nu i se potrivesc sau pe care nu si le doreste. Reflecta implinirea parintelui prin copil remediindu-si astfel propriile greseli si nostalgii. Amintiti-va ca cel din fata voastra nu sunteti voi, ci un alt copil, cu alte trasaturi si alta viata. Nu va puteti corecta propria viata modificand viata altcuiva, chiar daca este copilul vostru.
- Parintii care, la extrema opusa, sunt prea permisivi si indiferenti fata de nevoile copilului. Nu sunt prezenti in viata copilului cand el are nevoie de sprijin, afectiune, incredere. Vor fi copiii ce vor cauta un parinte protector in orice relatie pe care o vor trai.
- Parintii care oscileaza intre agresivitate si toleranta, instabili in decizii si pretentii. Sunt parinti pe care copiii se straduiesc sa ii multumeasca, dar nu sunt siguri niciodata de reactia lor, pentru ca nu este una constanta. Ei vor face ca in timp copiii lor sa traiasca cu nesiguranta raspunsului si cu incertitudinea daca au indeplinit sarcinile corespunzator sau nu.
- Parintele superprotector ii ingradeste spatiul copilului, ii frange elanul si entuziasmul curajului de a face lucruri, de a crea, de a se exprima, il priveaza de farmecul experientelor. Copilul sufera din cauza acestor renuntari si cu timpul ajunge sa se multumeasca cu putin, nu mai indrazneste sa ia initiativa.
- Parintele cicalitor si critic este de multe ori evitat de copil, ii provoaca nemultumire si sentimentul ca nu este bun la nimic. Il va determina sa lupte permanent sa demonstreze ca el poate. De multe ori isi pierde din vedere propriile nevoi si interese doar sa fie apreciat.
- Parintii care isi compara copiii cu alti copii nu fac decat sa ii subestimeze, sa le intareasca neincrederea in sine. Copiii dezvolta convingerea ca ii dezamagesc pe parinti. Traiesc intens sentimente negative fata de persoana de comparatie, dar adopta un comportament de submisivitate fata de ea.
Keren Rosner
Psiholog, psihoterapeut
Web: mentarex.ro
Telefon: 0723 495380
