Familie & Relatii

#vacanta separat #vacanta cuplu # destinatie vacanta #vacanta

Expertul Acasa.ro, psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu: Ne petrecem vacanta impreuna sau separat?

Este din ce in ce mai des intalnita situatia in care partenerii aleg sa petreaca o parte din concediu separat. Este adevarat ca este un trend care in Romania abia patrunde, dar care in alte tari este deja impamantenit. Se pare ca in Statele Unite, mai bine de 50% dintre cupluri aleg sa petreaca macar o parte din vacanta separat.

Cum este posibil? Explicatia este destul de simpla si doveste mai degraba o maturitate a partenerilor, decat o situatie de risc pentru cuplu. Se intampla ca destul de rar partenerii sa aiba preferinte identice privind petrecerea timpului liber, a vacantei si, chiar daca ar fi, pot sa se diferentieze la nivelul detaliilor sau al momentului. Spre exemplu, sa spunem ca le place marea amandorura, dar este posibil ca unul sa prefere plajele pustii, iar celalalt agitatia de club! Sau, chiar daca amandoi sunt innebuniti dupa locatii exotice, e posibil ca unul dintre ei sa-si doreasca, ca de data asta, sa mearga la munte! Astfel ca, locul de vacanta este adesea un compromis, unul dintre parteneri va ceda in favoarea celuilalt, de dragul lui, desigur. Daca cuplul are si un copil, atunci preferinta copilului devine primordiala, in asa fel incat niciunul dintre parteneri nu-si petrece vacanta asa cum si-ar dori.

Nu am sa discut pe larg despre avantajele concediului impreuna. Faptul ca ne putem reapropia de partener, asta in cazul in care relatia nu este mult prea deteriorata, ca putem impartasi cu celalalt momente agrebile, tandre, pasionale, care pot sa aduca un plus relatiei, ca putem redescoperi punctele noastre comune si redefini relatia sunt doar cateva dintre aspectele benefice. As insista insa pe avantajele unei minivacante separate.

Concediul trebuie sa fie momentul fiecaruia de relaxare, de umplere de energie, de spargere a rutinei, pentru a face fata unui nou an de munca. Petrecerea catorva zile departe de lumea dezlantuita ne permite reapropierea de noi insine, regasirea lucrurilor importante, a valorilor, a prioritatilor si poate chiar a etapelor urmatoare. Or, tot acest travaliul interior are nevoie de solitudine. Pledez pentru petrecerea catorva zile in singuratate, departe de cuplu sau de familie, tocmai pentru clarificarea interioara. Nu poti sa fii bine in relatiile cu ceilalti, daca nu esti bine in relatie cu tine insuti!

Este adevarat ca decizia de a petrece cateva zile singur/a trebuie discutata cu partenerul, pentru ca poate implica cateva aspecte tensionate. Partenerul nu trebuie sa inteleaga prin aceasta propunere o amenintare a cuplului. Revenirea dupa cateva zile separati poate sa fie foarte placuta. Apoi avem si aspectele financiare – doua vacante costa mai mult decat una! Sigur ca poate sa nu fie vorba despre o vacanta in sine, ci doar de 2-3 zile, dar chiar si asa, aspectele financiare pot fi importante. Costurile trebuie discutate clar si cu luciditate, intelegand importanta pentru celalalt si concentrandu-ne pe solutii, nu pe argumente contra.

In egala masura, daca este un cuplu care are copii, trebuie vazut in ce masura partenerul poate gestiona singur cele cateva zile, iar daca acesta are nevoie de ajutor, care sunt variantele. Totusi, nu recomand aceasta alegere atunci cand copiii sunt mici (anteprescolari sau prescolari) pentru ca pot sa traiasca cu suferinta aceasta separare. Oricum, copiii trebuie pregatiti, iar parintele care pleaca trebuie sa tina legatura cu acestia, macar o data pe zi! Pentru a-i ajuta, se pot crea tot feluri de jocuri, schimburi-simbolice si comportamente-ritual, care vor permite copilului sa accepte si sa integreze normal acest moment de separare.

In concluzie, sa nu va temeti de cateva zile in afara cuplului, cu conditia ca ambii parteneri sa beneficieze de un astfel de rasfat. Asa ca oferiti-va reciproc zone de regasire, pentru a putea trai o experienta de cuplu implinitoare.

  •   2015-07-28
  •  
  •   comentarii
Daniela Nicoleta Dumitrescu

Articol scris de

Daniela Nicoleta Dumitrescu

Psiholog clinician, psihoterapeut CBT, Formator Metoda ESPERE®

Vezi toate articolele

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Articole din familie-relatii

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii