Familie & Relatii

#mediator divort #situatii conflictuale #mediere divort #divort

Expertul Acasa.ro, Dorin Ilie: Divortul la mediator este ilegal si imposibil!

Observ cu tristete o promovare a mediatorilor care divorteaza sotii. Promovarea divortului la mediator merge pana intr-acolo unde se ofera discount-uri considerabile la onorarii - de parca ar fi o chestiune de marfa angro - mergand pana la divortul de la distanta- online, un fel de chestiune „click here".

Indignat de aceste aspecte legate de medierea unor conflicte adiacente divortului vin cu cateva lamuriri pe care le consider utile si necesare depotriva mediatorilor, cat si cetatenilor aflati sau care se vor afla in astfel de conflicte:

1. Mediatorul nu are atributii legale in a divorta sotii. Divortul se poate pronunta doar de catre o instanta de judecata daca exista neintelegeri privind continuarea casatoriei si acestia deschid o actiune civila in acest sens, ori casatoria se poate desface prin decizia comuna a sotilor data si luata in fata notarului public ori a ofiterului de stare civila din cadrul Primariilor.

2. Mediatorul este abilitat si autorizat sa intervina in conflictele legate de faptul de a divorta. Aceste conflicte se refera la continuarea casatoriei (conflict cand unul din soti doreste continuarea casatoriei iar celalalt doreste incetarea casatoriei) iar in functie de solutionarea acestui conflict principal alte aspecte conexe secundare (partajul bunurilor comune, exercitiul drepturilor si obligatiilor parintesti, locuinta copilului, alte aspecte pecuniare ori nu pe care ei si le pot negocia/discuta cu un mediator. Aici mediatorul ar trebui sa stie care sunt drepturile negociabile si care sunt drepturile indiscutabile/nenegociabile, precum si care sunt drepturile si interesele minorilor in cauza pentru a le sustine si a milita pentru ele in cadrul eventualei medieri.

 

3. Raportat la faptul divortului (deci nu actul de divort. ci decizia de a divorta a fiecarui sot luata inainte oricarei proceduri de divort amintita la punctul 1)  mediatorul este solicitat de unul din soti pentru a media disputa lor legata de continuarea casatoriei (cf art 64 alin 1 lit a din Legea Medierii 192/2006); mediatorul nu este solicitat sa ii divorteze. Daca ar fi solicitat sa ii divorteze mediatorul ar trebui in mod imediat sa isi decline competenta catre instanta de judecata, notar ori ofiterul de stare civila, el nefiind abilitat de lege sa desfaca o casatorie. Asadar, mediatorul trebuie sa discearna cazurile in care poate interveni ca mediator - unde exista un conflict legat de decizia de a divorta, si in cazurile in care nu poate interveni ca mediator - sotii luand in mod unanim deja decizia de a divorta, urmand doar sa aleaga procedura de divort.

 

4. Mediatorul analizeaza si solutioneaza disputa legata de continuarea casatoriei celor doi luand in considerare interesele si problemele lor incidente in cauza. Este dator insa ca mediatorul sa militeze pentru continuarea casatoriei? Conform principiilor medierii, mediatorul trebuie sa fie neutru, impartial, echidistant, si nu are putere de decizie in conflict. Cu alte cuvinte in discutiile cu mediatorul ales sotii trebuie sa analizeze intreaga situatie conflictuala, cauzele care au determinat-o si in perspectivarea situatiei cu ajutorul mediatorului sa vada daca este posibil si oportun sa continue casatoria ori nu. Medierea este o metoda de analiza a deciziei de a divorta. Prin mediere, sotii au oportunitatea de a evalua stadiu casatoriei lor, si chiar si cel care doreste desfacerea casatoriei isi poate reevalua decizia si poate reveni la ganduri de continuare – in anumite conditii sau neconditionat – a casatoriei. Cu alte cuvinte, odata venit la mediator nu este ca si cum ai acepta divortul ori decizia celuilalt de a divorta, ci dimpotriva vii ca sa vezi ce este de facut: continui sau nu casatoria, vezi nemultumirile celuilalt, asculti problemele care il macina, vezi motivele care l-au adus in acest impas.

5. Promovarea mediatorului ca un flex care taie orice casatorie si nu ca un aparat de sudura care sudeaza relatiile apropiate ale sotilor aflate in ruptura este inadecvata si contrara scopului medierii. Medierea este acea punte de legatura si de refacere a relatiilor interumane. Cand vorbim de familie – de sot si sotie – aceasta legatura are si ceva sacru in ea, si mediatorul intervine intr-o relatie foarte sensibila, intima, adanca si personala a celor doi soti. Relatia aflata in momente de declin trebuie sa aiba parte de un tratament special din partea mediatorului, iar acesta trebuie sa intervina prin cuvant pentru a reface dialogul sotilor in primul rand ca mai apoi relatia celor doi sa reprinda viata. Relatiile sunt inabusite de fel si fel de cauze. Mediatorul trebuie sa identifice in mod discret aceste cauze in fiecare caz concret si sa etaleze impreuna cu partile solutiile la situatie. Continuarea casatoriei ori nu este la latitudinea acestora, dar aceasta decizie survine ca o suma a discutiilor cu meditaorul, discutie ce priveste o analiza minutioasa a intregii situatii conflictuale.

Prin urmare, institutia mediatorului nu este o institutie care sa promoveze rupturi de relatie ori desfaceri de casatorii, ci dimpotriva refacerea relatiilor cuplurilor si sotilor, continuarea casatoriilor acolo unde este posibil si este in interesul celor doi, acolo unde se vrea. Institutia mediatorului in societate este o institutie ce are ca scop imediat comunicarea si comuniunea persoanelor si ca scop mediat refacerea relatiilor interumane, iar ca ideal demolarea zidurilor construite din ura si frustrari si construirea podurilor de comuniune si impacare, de toleranta si ingaduinta, de iubire chiar. Psihologic vorbind, mediatorul dechide situatiile inchise ale vietii.

In articolul urmator vom discuta despre alte cinci note despre medierea conflictelor de familie.

Sursa foto: Hepta

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Dorin Ilie

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea