Familie & Relatii

#solutii conflicte #mediere conflicte #dialog #conflicte #comunicare

Expertul Acasa.ro, Dorin Ilie: De la o mica cearta la un mare conflict. Ce este de facut?

Observam in cotidian ca a fi in razboi cu cineva este foarte simplu. A te certa este cel mai usor lucru pentru ca, atunci cand te certi, tu nu gandesti lucruri noi si nu vrei sa expui o idee si nici sa  il asculti pe cel de langa tine, eventual sa il dojenesti. Nu, dimpotriva.

 

Atunci cand te certi iti versi amarul, cum spune o vorba populara, versi la o adica tot ce ai adunat tu mai rau in tine despre acea persoana. Tot ce ti-a zis persoana respectiva de-a lungul timpului gasesti ca e potrivit sa ii reprosezi atunci cand intervine cearta.

Asta ar fi una din chestiunile care determina aparitia unui conflict de intensitate, pista de lansare a conflictului. In consecinta, ceea ce ii spui celui de langa tine cand te certi il doare foarte tare, ii atinge sufletul ca o lance si, in loc de dulceata iubirii sau a prieteniei pe care o primea inainte de la tine, primeste in inima amarul urii din momentul certii. Acest amar vine in inima lui si il transforma, il amaraste ca sa vorbim tot pe limbaj popular. Astfel, dupa tine intra si partenerul de cearta pe unda si pe frecventa urii si din doi oameni care inainte se placeau sau se iubeam acum avem doi oameni setati pe frecventa conflictului, pe unda urii.

Popasul lor pe unda urii si pe frecventa conflictului determina aparitia la fiecare din relatie a unei stari de ura. Asadar se ajunge de la cuvinte amare, de la amarul varsat, la o stare de amaraciune in jurul lor. Aceasta stare de amaraciune este starea oamenilor din conflict. Conflictul a fost determinat de vorbele grele si odata ivit in relatia dintre doi oameni provoaca o stare grea, o stare amara, o stare gri, posomorata, o stare angoasanta, o stare de decadere, de inchidere si de inchistare a persoanei, stari propriii urii.

Odata provocat conflictul va fi foarte greu de inchis la loc Cutia Pandorei (in mitologia greaca aceasta cutie era plina de daruri rele). Stingerea conflictului este o sintagma des intalnita si ne arata ca un conflict este ca un foc care ne mistuie, ne arde, ne macina. Solutionarea conflictului va trebui urgentata pentru ca orice conflict are in el ascuns un efect de bulgare de zapada, insemnand ca orice tergiversare in rezolvarea disputei este in defavoarea si in detrimentul ambelor persoane din conflict. Tergiversarea discutarii si rezolvarii problemelor prin dialog este ca o bomba cu ceas care ticaie si asteapta in tacere sa explodeze.

Cum explodeaza un conflict? Foarte usor: prin noi si noi acuze, prin procese, prin sicane, prin calomnii, prin santaje, prin despartiri zgomotoase etc.

Bine ar fi ca aceasta cutie a conflictului sa nu fie deschisa; insa daca totusi este deschisa, sa fie inchisa cat mai repede pentru a nu face loc urii si amplificarii conflictului. Inchiderea cutiei - stingerea conflictului - poate fi facuta tot asa cum a fost deschisa, adica prin dialog, comunicare, ascultare. Prin cuvant; daca nu un cuvant bland si dulce, macar un cuvant neutru, obiectiv si focusat pe fondul problemei.

Solutionarea confictului prin cuvant este la indemana oricui; atunci cand amploarea sau complexitatea conflictului face cu greu gestionarea lui de catre cei implicati, mediatorul este persoana absolut necesara. Interventia mediatorului in conflict are ca scop dezamorsarea conflictului si  neutralizarea cuvintelor amare, pentru a putea trece la analiza diferendului. Mediatorul - un specialist in comunicare  si negociere de solutii - vine sa aseze persoanele din conflict la masa analizei obiective a situatiei, ca mai apoi impreuna cu partile din conflict sa exploreze (si ulterior sa negocieze) solutiile la problema data.

Sursa foto: baylor.edu

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Dorin Ilie

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea