Familie & Relatii

#parinti #povesti #jucarii #jocuri #imaginatie #creativitate #gandire creatoare

Expertul Acasa.ro, psihologul Keren Rosner: 8 moduri de a dezvolta imaginatia copiilor

Tehnologia isi pune serios amprenta asupra imaginatiei copiilor. Fiecare minut petrecut in fata televizorului sau computerului afecteaza imaginatia, astfel ne intrebam cum sa-l facem pe copil sa se intoarca la activitati provocatoare de imaginatie si creativitate.

Copiii isi concentreaza atentia ore in sir asupra jocurilor oferite pe calculator sau in fata ecranului televizorului urmarind aventuri pline de violenta si agresivitate intre personaje de desene animate.

Timpul liber este astfel consumat fara miscare fizica, fara exercitiu mintal. Abilitatea de a imagina a fost mult mai productiva cand doar privitul pe fereastra deschisa oferea prilej de poveste. Un pantof vechi, o cutie goala, un ceas defect reprezentau o lume magica.

Abilitatea de a imagina, de a-si crea propria lume dezvolta gandirea creatoare, consolideaza capacitatea de a veni cu solutii inovatoare pentru a acoperi diverse lacune si sa se ocupe de lucruri dificile, le dezvolta tenacitatea, perseverenta.

Imaginatia ne permite mai usor sa facem fata unor situatii neprevazute, ne confera flexibilitate cognitiva, amplifica atentia catre propria persoana si a mediului inconjurator, creste increderea. Acestea il vor determina pe viitorul adult sa devina eroul din povestile pe care le creeaza. Se dezvolta o lume interioara bogata.

Simplitatea, cheia creativitatii 

Imaginatia trebuie antrenata , un copil trebuie stimulat sa creeze o poveste, sa experimenteze acest “joc” sau un joc multisenzorial, care sa aiba rezonanta afectiva.

Jucariile scumpe sau numarul lor nu sunt garantia unei minti creative. Dimpotriva, simplitatea da mai mult spatiu pentru inventie, pentru variante. Indrazneste sa iti dedici timp jocurilor fantastice, nu-ti fie frica sa-l lasi sa le viseze si sa-l implici pe copil la creatia lor. Nu uita sa apreciezi ceea ce si-a imaginat si sa il incurajezi sa creeze si sa exploreze nelimitat.

Pentru a rupe cercul vicios si confortabil al televiziunii si PC-ului, invita-ti copilul sa isi creeze propria lume fantezista:
  1. Acorda mai mult timp jocului. Si imaginatia are nevoie de timp. Ofera-le facilitatea de a regasi in lumea imaginatiei placere mai intensa, tentatii mai variate decat in fata monitorului.
     
  2. Dezvolta-i capacitatea de a desena. O pagina goala si cateva culori poate sa devina un joc amuzant. Puteti plia hartia si sa creati fragmente de poveste. Desfacuta hartia poate fi distractiva.
     
  3. O poveste in curs de dezvoltare. Copiii care scriu pot descrie o poveste, iar apoi poate sa fie completata cu hartia pliata. Ajutati-l prin ilustratii care sa redea fragmente din povestea lor. Incepeti o poveste si lasati-l sa o continue.
     
  4. Ce ar putea fi? Alege un obiect plaseaza-l pe podea, apoi intreaba-l “ce ar putea fi?“. Copilul  poate descrie o scurta poveste sau ar putea mima ceva ce ceilalti pot sa ghiceasca. Cine reuseste sa creeze cele mai multe utilizari ale obiectului este castigatorul.
     
  5. Povestea pe teme. Alege obiecte diferite care sa fie legate in jurul unei valori (de exemplu valorii de casa) si puneti-l sa faca o poveste cu introducere, cuprins, sfarsit care sa cuprinda anumite elemente alese initial in jurul temei.
     
  6. Din cutii si jucarii indicati-i cum sa construiasca un regat, un oras, ajutati-l sa construiasca, sa lipeasca cartoane, hartii, sa foloseasca jucarii mici, papusi, animale, masini, ornamente, etc.
     
  7. Nisip pe masa. Umpleti un sertar vechi sau o cutie din lemn lcu nisip Asezati caseta pe masa, iar langa aceasta, alta cutie cu jucarii: animale mici, papusi, mic mobilier, masini, alte obiecte. Copilul poate crea o lume in cutia cu nisip. Daca se joaca mai multi copii este important sa se curete suprafata de nisip ca sa permita fiecarui copil sa se exprime individual, pe o suprafata neteda. Se pot inventa povesti serializate, se pot trage la sort diverse scenarii.
     
  8. Jocul de-a ghicitul. Copilul este legat la ochi si pus sa ghiceasca prin contact cu diverse materiale sau obiecte ce ar putea fi, facand si de data asta mici povestioare: de exemplu coaja de banana este coada unui dragon, aluatul moale este materie de pe alta planeta, bilute de plastelina sunt pietre care cad de pe munte etc.

Puteti si voi ca parinti sa imaginati variate moduri in care sa-l stimulati pe copil, sa il provocati sa isi faureasca o imaginatie bogata.

 

Keren Rosner

Psiholog, psihoterapeut

http://www.mentarex.ro/

Telefon: 0723 495380


 

  •   2013-03-06
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii