Casa

#chiuveta #instalator #robinet #cabine de dus #instalatii sanitare #dus

Specialistul Acasa.ro, Florentina Terziu: Domnul Samy Instalatorul sau cum renovarea casei m-a facut sa iau Distonocalm

In fazele incipiente ale amenajarii apartamentului meu nu m-am confruntat cu delicvente si abateri de la conduita morala din partea muncitorilor cu care am colaborat. M-am bucurat de acest "privilegiu" pana sa inlocuiesc instalatiile sanitare si sa-l cunosc pe Samy, etapa supraintitulata: "Nu exista prea mult timp la dispozitie, asa ca fura aici intr-o zi cat la altii intr-o luna!".

Domnul Samy s-a prezentat la apartamentul meu intr-o dimineata calduroasa de vara, in vederea montarii obiectelor sanitare. I s-a pus in vedere disponibilitatea pe care o am pentru a cumpara personal orice tip de articole de care ar avea nevoie, pentru un control deplin asupra cheltuielilor.

Dansul accepta si isi incepe activitatea. Concomitent, eu ma indrept catre diverse magazine pentru a rezolva alte probleme. La intoarcere, constat urmatoarele: domnul Samy a spalat putina pentru a cumpara el cele necesare, lasand apartamentul descuiat (din motive de siguranta, inghitisem cheile inainte sa plec).

Se intoarce cu articole care existau deja cumparate in locuinta si cu un bon fiscal a carui contravaloare trebuie sa o achit.

In timp ce eu imi savurez Distonocalmul, mama mea trateaza pe un ton scazut cu dansul, ii adreseaza intrebari incuietoare de tipul "De ce? Aveam deja! Ce e cu preturile astea?". Cu sinceritate, domnul Samy raspunde: "Aveam oricum o intelegere cu magazinul din zona, ei imi tiparesc bonuri la o valoare mai mare, pentru orice produs, si eu raman dupa trebusoara asta cu o suma frumusica in mana!".

Redus fiind din punct de vedere intelectual, Samy nu isi da seama de gravitatea afirmatiilor sale si de potentialul incriminator al acestora, astfel incat reuseste sa isi pastreze intact zambetul tamp si privirea senina.

Reactia mamei fata de acest coeficient de inteligenta aflat sub limitele standard este mila. Isi scoate astfel portofelul si achita integral suma solicitata, dandu-i astfel bietului om satisfactia furtului bine indeplinit.

Restul zilei decurge intr-un mod pasnic, ne obisnuim cu ideea ca multumita mesterului nostru avem cate doua baterii de dus, doua robinete pentru o singura chiuveta, doua furtunuri de acelasi tip si ii multumim cerului ca domnul Samy nu a mers mai departe cu demersurile sale cumparand, spre exemplu, o a doua masina de spalat spre a ne intinde cu nevinovatie nota de plata.

Mai stabilim impreuna alte mici detalii: chiuveta nu trebuie sa fie montata stramb, nu este imperios necesar ca robinetul sa se balangane, crapaturile nu sunt acceptate, scurgerile de apa in apropierea cablurilor electrice nu reprezinta o varianta optima in ceea ce priveste amenajarea unui interior. Ajungem la un consens in ceea ce privesc aceste mici detalii (detaliile cu adevarat importante sunt trecute cu vederea, dupa cum o vom constata ulterior), ii multumim pentru munca prestata si il poftim afara frumusel pe usa spre a ne bucura in liniste de instalatia noastra sanitara nou-nouta.

Florentina Terziu

florentina_terziu@yahoo.com

  •   2013-07-01
  •  
  •   comentarii
Florentina Terziu

Articol scris de

Florentina Terziu

Vezi toate articolele

Date de contact

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii