Casa

#pahare #masa de craciun #vesela #muzica #sticle #suport tacamuri

Expertul Acasa.ro, designerul Mioara Stoenica: Ponturi ca sa ai o masa spectaculoasa de Craciun (II)

Ai asezat fata de masa si servetele cu anourile asortate, in care poate ai strecurat o mica surpriza pentru fiecare. Urmeaza vesela si paharele, pe care le poti decora cu panglici colorate, fundite sau aripioare de ingerasi. 

Vesela si paharele pot face parte dintr-un serviciu sau poti combina vesela din servicii diferite. Acelasi lucru este valabil si pentru pahare. Ca sa fie gatite de sarbatoare, paharele pot fi decorate cu panglici colorate, crengute de macese sau ciorchini de coacaze, fundite sau aripioare de ingerasi. Decupeaza din hartie sau din fetru alb/crem o pereche de aripioare de ingeras pe care le lipesti cu putin adeziv pe pahar. Cele mai elegante sunt paharele din cristal, simple sau colorate.

Pentru a avea o masa eleganta in continuare iti recomand sa eviti sticlele inestetice din plastic. Pregateste din timp niste carafe cu apa sau chiar sticle mai deosebite in care a fost vin sau alte bauturi, de pe care razuiesti eticheta, le umpli cu apa si le asezi la momentul potrivit din loc in loc pe masa (de exemplu, sticle albastre de Proseco).

Apoi, din zahar cubic poti realiza niste port-tacamuri interesante astfel: fierbe putina apa cu zahar pana sa se caramelizeze si lipeste cu aceasta solutie cubuletele de zahar intre ele. Tacamurile se vor sprijini de aceste suporturi efemere, fara a murdari fata de masa. In plus, in fata fiecarui tacam asaza un suport cu o lumanare. Poti folosi drept suport si mere rosii, pe care le decupezi putin la varf, atat cat sa incapa o lumanare mica, rotunda, de preferat neparfumata, pentru a nu risca sa incomodezi pe cineva.

Pentru centrul mesei ai nenumarate variante (in orice caz, ai grija sa nu fie ceva inalt care sa jeneze conversatia):

  • mere rosii cu lumanarele, asezate in forma de coronita, cu iedera printre ele;
  • coronita formata din lamai verzi mici, ciorchini de coacaze, portocale, mandarine, trandafiri si frunze verzi decorative (alege fructe micute si combina-le frumos). In portocale infige cuisoare astfel incat sa formezi o spirala sau pregateste portocale cu aroma de ambra astfel: infige cuisoare (destul de apropiate) in portocalacat sa acoperi toata suprafata acesteia, dupa care rostogoleste portocala intr-un amestec de pudra de scortisoara, cuisoare si nucsoara (vezi imagine).

Un aranjament floral jos, din frunze decorative diferite, iedera, crengute de macese, ciorchini de coacaze rosii sau galbene, le poti imprastia si pe masa sau cate unul pe fiecare servet.

Cartonase personalizate

Marcheaza locurile cu numele fiecarui invitat: poate fi un cartonas dublu decupat in forma de bradut sau steluta pe care vei scrie numele invitatilor. Ii va face sa se simta speciali. Asaza un grup de lumanari de diverse dimensiuni pe un platou sau direct pe masa.

Pe o masa mai mica, laterala sau pe o consola pregateste si un platou cu deserturi si fructe, frumos aranjate pe suporturi cu picior sau boluri mari decorative. Intinde printre ele o ghirlanda din iedera impletita cu beculete cu o lumina calda.

Important: mare atentie la alegerea nuantelor culorilor pe care le folosesti. Evita nuantele tipatoare (mai ales pentru rosu), cauta nuante mai stinse, mai calme si incearca sa le asortezi intre ele. Lucreaza pentru siguranta cu doua culori, in mai multe nuante. Acest lucru contribuie in foarte mare masura la crearea unui ambient placut si reusit.

Tusa finala:

  • Alege o muzica potrivita care sa se auda in surdina toata seara.
  • Daca ai o masa rotunda sau ovala, leaga-o cu o panglica lata cu funda mare in forma de cadou (fixeaza discret panglica de fata de masa din loc in loc cu putina ata in nuanta si pozitioneaza funda astfel incat sa se vada de la intrare).
  • Inainte sa soseasca musafirii, aprinde toate luminarile pe care le-ai pregatit si primeste-i asa, cu lumina stinsa si cu un pahar de vin. Vor fi cu siguranta incantati de atmosfera calda, de muzica si de miresme si vor aprecia stradania ta.

Nimic nu-ti va face masa de Craciun memorabila mai mult decat cei dragi tie.Va doresc voua si oaspetilor vostri sa petreceti un Craciun din suflet si cu bucurie! 

 

Date contact:

Mioara Stoenica

Tel. 0723 376 276

E-mail: mioarastoenica@yahoo.com

 

Web: mioarastoenica.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Mioara Stoenica

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea