Casa

#covor oriental #covor #amenajarea casei

Expertul Acasa.ro, designerul Mioara Stoenica: Aduceti in decorul casei un covor din povestile Scheherezadei

Inca din prima poveste spusa de Scheherezada despre Aladdin si covorul sau fermecat, o atractie magica a invaluit covoarele orientale. Timp de mii de ani, ele au inspirat literatura, muzica si arta.

Parte din fascinatia acestor covoare sta in istoria lor, care este la fel de veche si de dezbatuta ca si cea a religiilor pe care ne fondam credinta. Tesutul covoarelor este una dintre cele mai vechi si intacte forme de arta ale lumii, a carei baza fundamentala ramane practic neschimbata timp de aproape 3000 de ani. Ca marturie stau documente istorice faimoase, cum sunt Biblia si Illiada lui Homer, dar si un exemplar aproape intact datand de acum 2500 de ani. Acest faimos covor antic, cunoscut sub numele de covorul Altai sau Pazyryk, a fost descoperit de catre un grup de arheologi rusi, in vara anului 1949 in Siberia, aproape intact, in mormantul unui print scit.

Sunt multe marturii in pictura veche, in povesti si poezii care vorbesc despre dragostea pentru frumoasele covoare, deopotriva a regilor, cat si a taranilor. Lotto a pictat cu minutie covoare in lucrarile sale; Shahul persan, Safavid a riscat parte din armatele sale pentru a proteja tesatorii de covoare de la Curtea sa, de invazia turcilor…

Ca definitie simpla, un covor adevarat oriental este un covor sau o carpeta care a fost innodat manual in Orientul apropiat, mijlociu sau indepartat. Majoritatea covoarelor orientale sunt realizate in Persia (Iran), India, Pakistan,Tibet, Afganistan, Turcia si Rusia.

Covoarele orientale au inceput sa fie pretuite in interioarele vestice inca din secolul al XVI-lea. De ce? Pentru ca fac camerele sa arate splendid, si asta instantaneu, fara nicio bataie de cap. In plus, felul in care sunt construite permite sa fie extrem de durabile, sa se repare usor si sa dezvolte o anume “patina” pe masura ce covorul se invecheste. Aceasta inseamna ca un covor bun, innodat manual, nu numai ca va dura timp de generatii, dar valoarea ii va creste pe masura ce este folosit!

Covoarele constituie un accesoriu fabulos cu care se poate decora un spatiu. Cele pe suprafata mare pot crea echilibru, proportie si ritm, scopul nefiind de a asorta totul intr-o incapere, ci a genera o “conversatie”.

Designerii sustin ca un obiect cum este un covor oriental poate crea cadrul intregii palete coloristice a camerei.

Decorarea cu covoare orientale poate fi surprinzator de usoara. Multi dintre comerciantii de covoare orientale sunt dispusi sa vina acasa la dumneavoastra cu mai multe covoare pe care le puteti incerca pana gasiti unul care arata perfect. Nu trebuie sa fiti experti ca sa puteti decide care arata bine. De fapt, cel mai important lucru este sa gasiti covorul care sa va placa cu adevarat!

Si un covor oriental de dimensiuni mai mici poate arata spectaculos, ca o bijuterie, intr-un spatiu. Pus deasupra unui covor mai mare din sisal sau direct pe pardoseala, caracterul si farmecul sau vor straluci.

 

Medalionul covorului poate oferi punctul focal ptentru o baie, dar si o bucatarie prinde viata cu un mic covor oriental.

Spatiile moderne capata un rafinament aparte, fiind imbogatite la randul lor de splendoarea unui covor oriental.

Acum o suta cincizeci de ani, Edgar Allen Poe scria “sufletul unui apartament este covorul”. Poe vroia sa spuna ca un covor pretios este fondatorul decorului, si tot restul se revarsa din el!

Date de contact:
Mioara Stoenica
Tel.
0723 376 276
Web:
mioarastoenica.com
E-mail: mioarastoenica@yahoo.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Mioara Stoenica

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea