Casa

#tablouri #stilul victorian #stil Steampunk #lampi cu gaz #stil design

Expertul Acasa.ro, Camelia Papp, designer de interior: Tendinte 2014 - Stilul Steampunk - de la cool la crazy

Cand ma gandesc la Steampunk, primul lucru care imi vine in minte e un pui intr-o haina de piele, cu corset si crinolina, ochelari de pilot si cu o arma retro. Conceptul de Steampunk este relativ nou si greu abordabil de cei fara cunostinte temeinice, dar prezinta rezultate uimitoare si originale.

Este un stil eclectic care imbina elemente ale epocii victoriene cu cele ale curentului Punk. Este o combinatie intre eleganta si tehnologie. Rezultatul este spectaculos si extrem de original.

Wikipedia spune: “Steampunk (din engleza steam - abur si punk - conflict, protest) este un subgen al stiintifico-fantasticului si fictiunii speculative, care a devenit proeminent in anii '80-'90 ai secolului trecut.

Mai pe intelesul nostru, frumusetea stilului victorian se imbina cu elemente ale tehnologiei masinariilor cu aburi ale revolutiei industriale din Anglia, insotite de accente gotice, aproape macabre. Conceptele folosite sunt alaturate in mod surprinzator: trecut vs viitor, forta umana vs forta tehnologica.

Termenul “steampunk”  a fost formulat pentru prima data in aprile 1987 de catre scriitorul de literatura stiintifico-fantastica K. W. Jeter.

Elementele specifice ale acestui stil sunt:

  • mobilier si accesorii apartinand epocii victoriene;
  • elemente decorative ce duc cu gandul la armamentul epocii revolutiei industriale, la vehicule propulsate de forta aburului din acea perioada;
  • culori inchise, metalice, grele si “prafuite”;
  • caramida aparenta, lampi cu gaz, piele, pardoseli de lemn inchis, atmosfera macabra, tevi de cupru sau alama vizibile;

Iata cateva imagini reprezentative


   
Tablourile ar trebui sa prezinte imagini dintr-o lume ireala, stiintifico-fantastica.


 

Un exemplu tipic de amenajare in acest stil il reprezinta Ligne 11 a metroului parizian, conceputa in 1904  si redecorata in 1994 de artistul François Schuiten in stil Steampunk, dupa lucrarile SF ale lui Jules Verne.

 



Desi stilul Steampunk nu e usor de “digerat” de multa lume, este un stil aparte, modern, apreciat de cei care doresc interioare originale si socante.

Date de contact:

Camelia Papp
Interior Designer
Telefon:
0720.403.463; 0755.450.544
E-mail: office@kmdesign.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  
  •   comentarii
Camelia Papp

Contacteaza-ne

Cauta-ti perechea