Animalute

#microcipare animale #identificare caini cu stapan #identificare electronica

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Identificarea cainilor cu stapan implica riscuri pentru animale?

Noile norme legislative privind identificarea si inregistrarea cainilor cu stapan au impartit comunitatea iubitorilor de animale in doua tabere: cei care gasesc benefice prezentele norme si cei care se opun vehement aplicarii acestora.
 

Indiferent de optiunea fiecarui proprietar ne lovim de necesitatea identificarii animalelor, intrucat dupa data de 31.12.2014 este interzisa detinerea de caini neidentificati si neinregistrati. De asemenea, incepand cu data de 15.03.2014, medicii veterinari nu mai pot efectua vaccinarea antirabica anuala decat daca animalul a fost identificat prin microcipare si inregistrat in RECS( Registrul de evidenta al cainilor cu stapan).

 

Principalele obiective urmarite sunt:

  • identificarea animalului prin implantarea unui microcip exclusiv de catre medicii veterinari inregistrati in Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare.
  • eliberarea/ preschimbarea carnetelor vechi de sanatate cu carnete inseriate nominal.
  • inregistrarea animalelor identificate in RECS (baza de date cu caracter national ce cuprinde datele proprietarului si ale animalului, arhivate si pastrate in format electronic).

 

Identificarea electronica a animalelor cu ajutorul microcipurilor este cea mai sigura modalitate de identificare a unui animal care s-a impus totodata si in UE.
 

Microcipul este un dispozitiv electronic de dimensiuni reduse (aproximativ de marimea unui bob de orez), livrat sub forma unei seringi sterile de unica folosinta al carei cod de identificare poate fi citit cu ajutorul unui scanner.

Implantarea microcipului se realizeaza usor, sub forma unei injectii obisnuite, subcutanat, intre omoplati. A nu se confunda microciparea cu crotalierea, o alta modalitate de identificare a animalelor sub forma unor dispozitive vizuale aplicate la nivel auricular.

Identificarea prin microcipare este valabila pentru toata durata de viata a animalului, este sigura si nu prezinta efecte secundare in conditiile respectarii instructiunilor de aplicare. Aseptizarea corecta a regiunii, precum si respectarea protocolului de implantare in conditii de sterilitate anuleaza orice potential risc pentru pacient. Manopera de aplicare este uzuala, iar pacientul nu necesita tranchilizare sau anestezie.

 

Pe termen lung, microcipul nu prrezinta capacitate de migrare si este inert din punct de vedere biologic.
Microcipurile nu ofera posibilitatea localizarii animalului la distanta tip GPS in cazul pierderii sau furtului, dar face posibila, prin inregistrarea in RECS, identificarea rapida a acestuia si accesul la datele de contact ale proprietarului.

Nicoleta Simion 

Medic veterinar 
Centrul Medical Vet Care Clinic
Adresa: Calea Serban Voda nr. 286, bl 3A,  sc. B, ap. 36
Site: www.vetcareclinic.ro
Telefon: 0740.965.250; 0762.637.206

  •   2014-07-23
  •  
  •   comentarii
Nicoleta Simion

Articol scris de

Nicoleta Simion

Vezi toate articolele

Date de contact

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Contacteaza-ne

Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii